Internațional

KGBéla: Un fost europarlamentar ungur, condamnat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un fost europarlamentar ungur a fost condamnat, marţi, de Curtea Supremă de la Budapesta pentru spionaj în beneficiul Moscovei, unde locuieşte acum. „Instanţa l-a declarat pe inculpat vinovat (…) de spionaj împotriva instituţiilor Uniunii Europene”, potrivit deciziei consultate de AFP.

Bela Kovacs este acuzat că a lucrat „pentru interesele Rusiei şi (pentru) a slăbi politica UE” între 2012 şi 2014, potrivit rechizitoriului citat de presă. El ar fi lucrat şi pentru serviciile de informaţii militare ruse.

Curtea Supremă a mentinut condamnarea pentru „evaziune fiscală” şi „documente false care au ca dus la prejudiciu financiar”. El este acuzat că ar fi semnat contracte de stagiu „fictive” în detrimentul financiar al Parlamentului European. Împotriva lui a fost pronunţată o pedeapsă totală de cinci ani de închisoare.

Acest fost membru al partidului naţionalist Jobbik, acum în vârstă de 62 de ani, şi-a părăsit partidul la scurt timp după dezvăluiri. A stat în Parlamentul European între 2010 şi 2019.

Bela Kovacs, care neagă acuzaţiile, a urmărit cazul de la Moscova unde a fugit după procesul în primă instanţă din 2020 şi predă relaţii internaţionale, potrivit cotidianului Magyar Nemzet.

Supranumit de presa locală „KGBela” în referire la presupusele sale legături cu serviciile secrete ruse, el spune că este „victima unor atacuri politice” orchestrate de premierul Viktor Orban.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button