Justiția MAFIA/ Primarul Mihai Chirica, achitat într-un dosar al DNA Iași, condus de Cristina Chiriac, actualul procuror general

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost achitat în primă instanță de Tribunalul Iași, într-un dosar deschis în 2022, an în care a venit la conducerea DNA Iași Cristina Chiriac, numită recent de președintele Nicușor Dan în funcția de procuror general al României.
Obiectul dosarului îl reprezintă un domeniu față de care președintele Nicușor Dan a dezvoltat de ani de zile o mare pasiune: disciplina în construcții.
În concret, un afacerist din Iași a obținut de la Primăria Iași autorizație să construiască un imobil cu două niveluri. Numai că la final, cu complicitatea mai multor funcționari din Primărie și de la Oficiul de Cadastru, a rezultat un imobil cu nouă etaje, care a și fost intabulat.
Afacerea a fost dezvăluită în 2022 de publicația locală Reporter de Iași și a dus la deschiderea unui dosar penal de către serviciul teritorial al DNA, în care au fost inculpați primarul Mihai Chirica, viceorimarul de atunci,m Gabriel Harabagiu, și mai mulți funcționari din Primărie și de la Oficiul de Cadastru. Potrivit unor surse judiciare, dosarul a fost instrumentat de procurorul Ionuț Mandache, care a avut o perioadă o relație de rudenie prin alianță cu Cristina Chiriac: e fratele fostei soții a fratelui ei.
Conform Ziarul de Iași, dosarul a fost judecat de judecătorul Adrian Mereuță, care marți a pronunțat sentința: trei ani de închisoare cu executare cu funcționara de la Cadastru care a intabulat imobilul și trei ani de suspendare pentru omul de afaceri care a edificat imobilul. De asemenea, firmasa de construcții a fost amendată penal cu 500.000 de lei.
Toți ceilalți funcționari, în frunte cu Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu, au fost achitați.