Vaticanul nu mai are niciun caz de COVID-19

Niciun caz de COVID-19 nu mai există în interiorul statului Vatican, a anunţat sâmbătă Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, citat de DPA.
Ultima persoană din Vatican care se afla sub tratament medical în calitate caz activ „a fost testată negativ pentru COVID-19 în această dimineaţă”, a precizat Matteo Bruni într-un comunicat.
„Începând de astăzi, nu mai există cazuri pozitive (…) în rândul personalului Sfântului Scaun şi în interiorul statului Vatican”, a adăugat el.
Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus la Vatican a atins pragul maxim de 12 la începutul lunii mai. La Vatican nu au fost raportate decese asociate maladiei COVID-19.
Vaticanul a adoptat măsuri stricte de izolare din martie până în mai, similare celor implementate în Italia.
În această perioadă, Piaţa Sf. Petru, Bazilica Sf. Petru şi Muzeele Vaticane au fost închise, iar papa Francisc nu a mai luat parte la evenimente publice.
Sursa: www.agerpres.ro
- Cod portocaliu de viscol: Restricții de circulație pe DN1 și cursuri suspendate în mai multe județe
Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat în această seară faptul că traficul este restricționat pe DN1, sectorul Nistorești-Azuga, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Vizate de această restricțiile sunt mașinile mai mari de 7,5 tone. „Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier se desfăşoară îngreunat pe DN 1 Braşov – … - Încă un mare condamnat a fost scăpat de închisoare. Înalta Curte a anulat condamnarea primită de fostul ministru PSD Dan Şova pe motiv că faptele s-au prescris
Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă Lia Savonea, a admis marţi un recurs în casaţie formulat de fostul ministru PSD Dan Şova şi i-a anulat condamnarea cu suspendare primită pentru trafic de influenţă în dosarul „CET Govora”, pe motiv că faptele s-au prescris, potrivit Agerpres. Înalta Curte a anulat în ultimii ani pe bandă … - Guvernul ia de la gura polițiștilor și militarilor. Va fi un scandal uriaș! Norma de hrană ar putea fi scoasă
Kelemen Hunor spune că este posibil ca norma de hrană pentru bugetari să fie tăiată, propunere care nu este susținută de Ministerul Apărării și Ministerul de Interne. Șeful UDMR a prezentat un calcul din care reiese că prin această măsură s-ar face o economie de aproximativ 2,5 miliarde de lei. Guvernul a decis ca, din luna ianuarie 2026, … - Efectele corupției sistemice: Populația României s-a redus cu peste 4,16 mil. persoane, în 35 de ani
Populaţia României s-a redus cu peste 4,16 milioane de persoane, în 35 de ani, marjă în care migraţia externă a avut o contribuţie de 63%, iar sporul natural negativ de 37%, reiese dintr-o analiză de specialitate, publicată marţi, de către preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, conform Agerpres. Ce indică datele Potrivit sursei citate, în prezent, … - Greul PSD format direct în sistem: Adrian Câciu și studiile terminate pe parcurs
În România, unele cariere încep cu un interviu. Altele cu o funcție. Iar studiile vin când e timp. Povestea lui Adrian Câciu pornește din anii ’90, într-o perioadă în care universitățile private apăreau mai repede decât acreditările. A urmat cursurile la Universitatea Româno-Americană într-o etapă în care instituția nu avea încă recunoaștere oficială. Nu era …




