Social

Justiția bate pasul pe loc! Zeci de oameni au rămas pe drumuri după ce și-au cumpărat apartamente de la un escroc

Sute de oameni din Alba Iulia au rămas pe drumuri, după ce un dezvoltator imobiliar ar fi vândut de mai multe ori aceleași apartamente. Cumpărătorii se plâng că au achitat parțial sau integral locuințele, dar s-au trezit peste noapte că noile lor case au mai mulți proprietari. Păgubiții au protestat în fața Judecătoriei din oraș, nemulțumiți că procesul bate pasul pe loc.

După țeapa imobiliară din Ploiești, acum și în Alba Iulia a apărut un caz similar. Oamenii revoltați au ieși în stradă pentru a-și striga nemulțumirea despre maniera în care se desfășoară ancheta în cazul fraudei cu vânzarea apartamentelor.

„N-am primit niciun fel de notificare scrisă. A descoperit o doamnă din Canada. A creat un grup de WhatsApp în urmă cu aproape 1 an și a încercat să afle cine sunt vecinii și și-a dat seama că sunt apartamente cu nr.6 în același bloc, mai multe apartamente. De acolo s-au trezit suspiciuni că de fapt s-a vândut același apartament de mai multe ori”, a spus unul dintre păgubiți.

Deși aceștia au depus plângeri, păgubiții nu au primit până în prezent niciun răspuns din partea autorităților sau un termen de judecată. 

„74 de mii de euro, i-am depus până la urma dosar penal și nu am primit nici o confirmare. Sper că se rezolvă nu știu, trăim în România și mă aștept să nu se rezolve nimic sau să se prescrie dosarele. De asta sunt aici că nu am încredere în justiție”, a spus o participantă la protest.

Între timp, dezvoltatorul a declarat insolvență afacerii sale.

„Am plătit 34 de mii de euro și urma să mai plătesc încă o rata de vreo 8000 de euro la finalizarea lucrărilor. Suntem 18 persoane care am virat banii în contul lui personal și nu ne-a înscris la masa credala. A trebuit să depunem contestatații, contestațiile sunt judecate în 14 Februarie se dau rezultatele în 28 Februarie. În legătura cu contestațiile chiar mi s-a spus că șansele pentru contestație să ne înscriem la masa credală sunt 0”, a mai spus un păgubit.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button