Știrile 60m.RO

Judecătorul cu pași repezi: Busuioc își citește CV-ul și dispare înainte de întrebări, dar ajunge la CCR

Mihai Busuioc, omul PSD pentru Curtea Constituțională, a avut o audiere scurtă și fără emoții în Senat. A citit de pe foaie parcă era pentru prima oară în fața propriului CV, a răspuns vag la puținele întrebări primite, apoi a ieșit din sală grăbit, evitând presa. Deși nu are 18 ani de experiență juridică, așa cum cere Constituția, Busuioc a fost validat fără probleme. „Așa se fac numirile la Curtea Constituțională”, a declarat el. Cu alte cuvinte, pași repezi înainte, capul în jos, mâinile pe funcție.

Mihai Busuioc, fost șef al Curții de Conturi și candidatul PSD pentru funcția de judecător al Curții Constituționale a României, a trecut marți prin audierile din Senat cu rapiditatea unui om grăbit. N-a stat prea mult la vorbă, n-a dat explicații detaliate, iar la final — a plecat grăbit, refuzând să răspundă întrebărilor jurnaliștilor. Dar chiar și așa, cu pași repezi, a ajuns unde și-a propus: la CCR.

Audierea în comisiile de specialitate a durat doar 15 minute. Busuioc a primit câteva întrebări lejere și și-a expus „parcursul profesional” citind, la propriu, de pe foaie.

„Mi-am început parcursul profesional în 1995, în calitate de conducător de cartea funciară la Judecătoria Sectorul 4. Am lucrat în proiectul Băncii Mondiale, la înființarea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, unde am reușit demararea proiectului național de înregistrare sistematică a proprietăților imobiliare. Am lucrat la înființarea acestei agenții și nu a fost ușor.”

„Am lucrat și în multe instituții publice, cum ar fi secretar general adjunct și secretar general în cadrul Ministerul Dezvoltării. Ulterior, am trecut în funcția de secretar general al Guvernului, unde m-am ocupat de coordonarea activității Guvernului în două mandate, în anul 2017.”

„Am avut, cred eu, o viziune de ansamblu. Punctul culminant al carierei mele profesionale reprezintă numirea în octombrie 2017, în fruntea Curții de Conturi, una dintre instituțiile fundamentale ale statului român.”

De remarcat: în tot acest CV citit cu solemnitate nu apare clar fundamentul juridic cerut de Constituție. Legea prevede că un judecător CCR trebuie să aibă cel puțin 18 ani de activitate în domeniul juridic, criteriu pe care Busuioc nu pare să-l bifeze.

Întrebat de jurnaliști după audiere despre acest detaliu, Mihai Busuioc a preferat să se retragă rapid. Totuși, a oferit o explicație generală în fugă, cât să nu tacă complet:

„În acest moment, Constituția prevede că este nevoie de candidați și magistrați și oameni cu experiență în administrație. Acest lucru îl verifică Comisia (n.r. experiența sa profesională).”

La întrebarea simplă „De ce credeți că v-a propus PSD?”, Busuioc a lăsat răspunsul în aer:

„Asta nu eu știu să vă răspund la această întrebare.”

Iar la inevitabila întrebare despre politizarea funcției, răspunsul a fost la fel de revelator:

„Nu.”
„Așa se fac numirile la Curtea Constituțională.”

Caz închis. Judecătorul cu pași repezi a bifat audierea, a ignorat inconvenientul legal al lipsei de experiență juridică și a ieșit rapid din sală, direct spre o funcție în care ar trebui, teoretic, să apere Constituția. În practică, se pare că a început deja cu o mică ocolire.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button