JUSTIȚIE

Judecătoarea Adriana Stoicescu: Am ajuns în punctul în care trebuie să tăcem, să nu mai credem în nimic, decât în vaccin, LGBT şi război

de Adriana Stoicescu, judecător

“Proorocul Ilie este poate cel mai virulent proiect artistic al meu prin care doresc să pun în lumină problemele sistemice ale unei mentalități profund înrădăcinate într-o țară pe care, recunosc, mi-a trecut serios prin minte să o părăsesc.” zice regizorul Botond Nagy.

Deci, a fi creştin în România este o mentalitate ce trebuie rapid dezrădăcinată, că suntem moderni şi euroantlatici, ce dracu…..

Cum ar veni, am ajuns în punctul în care trebuie să tăcem, să nu mai credem în nimic, decât în vaccin, LGBT şi război şi, în general, să ne ducem naibii, noi, ăştia cu petenţiile noastre de normalitate.

Sper să trăiesc cât să mai apuc tribunalele populare, ghilotina şi arsul pe rug în piaţa publică, programul de tv de 2 ore în care proslăvim partidul unic şi mâncarea pe cartelă.

Pentru început, lapidarea lui Marius Tucă, aşa, ca antrenament, v-ar satisface?

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button