Statul va suporta costurile tratamentelor pentru victimele din Colectiv pe toată durata vieții lor

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri o lege prin care statul trebuie să suporte cheltuielile cu tratamtenle victimelor din clubul Colectiv pe toată durata vieții acestora.
„Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătății a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în țară și în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul București, denumite în continuare victime”, se arată în proiectul adoptat.
Victimele beneficiază de tratamentele medicale, pe durata vieții, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015, și indiferent dacă sunt realizate în țară sau în străinătate, în unități sanitare din sistemul de stat și în cele din sistemul privat, precum și la medici și terapeuți independenți, în regim ambulatoriu, cu internare și în orice altă formă necesară desfășurării optime a tratamentelor medicale.
Proiectul de lege merge acum la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.
Sursa:
- CEO grec cu afaceri în România avertizează ceea ce se întâmplă în țară începe să semene cu falimentul din Grecia
Piața din România a devenit una dintre cele mai mari probleme pentru grupul grec Fourlis, proprietarul rețelelor Intersport și Foot Locker, în contextul în care consumul scade accelerat, costurile cresc, iar incertitudinea politică afectează încrederea cumpărătorilor. CEO-ul companiei, Yannis Vasilakos, spune că situația actuală amintește de perioada crizei financiare care a lovit Grecia după 2009 și avertizează că deteriorarea pieței … - Mario Iorgulescu condamnat definitiv la 8 ani de închisoare
Mario Iorgulescu a reacționat după ce judecătorii l-au condamnat definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare, în cursul zilei de joi, 21 mai 2026, în dosarul accidentului mortal produs în 2019. Hotărârea este definitivă. Instanța a menținut pedeapsa rezultantă de 8 ani și 8 luni de închisoare, stabilită prin contopirea pedepsei de 7 ani pentru ucidere … - Borfașii de la CCR, lasă poprul la mâna mafiei: Românii nu vor mai fi înștiințați individual în anumite dosare, vor trebui să caute pe site
Curtea Constituțională a României a adoptat o procedură specială pentru unele dintre cele mai numeroase și repetitive dosare aflate pe rolul instituției, într-o decizie care poate afecta direct mii de persoane implicate în procese privind pensii, amenzi, salarizare sau taxe judiciare. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial și prevede că, în anumite cauze, înștiințarea … - Prăduială generalizată! Cum a ajuns o firmă cu 4 angajați să primească milioane de la RAR după o ‘urgență’ IT care putea fi evitată
Un raport al Corpul de Control al Ministerului Transporturilor realizat la Registrul Auto Român (RAR) scoate la iveală modul în care o firmă privată a devenit principalul beneficiar al unor contracte de milioane de lei atribuite în regim de urgență, după incidentul IT care a afectat Centrul de Date al instituției în noiembrie 2024. Potrivit documentului, intrat … - Furtuni, vijelii și ploi torențiale lovesc România la final de săptămână
Vremea devine instabilă în aproape toată țara la final de săptămână. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă în intervalul 22 mai, ora 10 – 23 mai, ora 21, ce vizează fenomene de instabilitate atmosferică accentuată, cantități importante de precipitații și intensificări ale vântului. Potrivit meteorologilor, vineri, 22 mai, în sudul, estul …




