Jair Bolsonaro ar putea ajunge în fața Curții Penale Internaționale pentru o acuzație de crime împotriva umanității

Angajații din domeniul sanitar din Brazilia au cerut, luni, Curţii Penale Internaţionale (CPI) să deschidă o anchetă privind răspunsul gestionat de preşedintele Jair Bolsonaro la pandemia de coronavirus, răspuns care constituie potrivit lor o crimă împotriva umanităţii, relatează AFP.
Dosarul a fost prezentat tribunalului cu sediul la Haga de o coaliţie de sindicate care susţin că reprezintă peste un milion de lucrători din sectorul sanitar din Brazilia. Sindicatele îl acuză pe liderul de extremă dreaptă că „a dat dovadă de neglijenţă criminală în modul în care a gestionat pandemia de COVID-19, riscând viaţa profesioniştilor din domeniul sanitar şi a membrilor societăţii braziliene”, potrivit documentelor consultate de AFP.
Jair Bolsonaro, care a anunţat sâmbătă că a fost testat negativ la coronavirus la peste două săptămâni după un diagnostic pozitiv, a minimalizat adesea gravitatea pandemiei, calificând-o drept „o mică gripă”.
CPI, creată în 2002 pentru a judeca cele mai grave atrocităţi comise în lume, nu are nicio obligaţie de a da curs miilor de cereri de acest tip depuse procurorului, care decide independent ce dosare să înainteze judecătorilor.
Sindicatele afirmă că preşedintele brazilian „a perpetuat riscurile de contaminare cu COVID-19 favorizând adunarea susţinătorilor săi, apropiindu-se de ei fără mască şi făcând reclamă unui tratament medical puternic discutabil, precum hidroxiclorochina”, considerată ineficientă împotriva bolii de mai multe studii ştiinţifice.
„Administraţia Bolsonaro trebuie să fie făcută responsabilă pentru răspunsul său nemilos la pandemie şi pentru refuzul său de a-i proteja pe angajaţii din sectorul sanitar şi pe brazilienii pe care a jurat să-i apere”, a declarat într-un comunicat Marcio Monzane, secretar pentru regiunea America al federaţiei sindicale UNI Global Union.
Brazilia este cea de a doua ţară din lume cea mai afectată de coronavirus, cu peste 2,4 milioane de persoane contaminate de la începutul pandemiei şi circa 87.000 de morţi, potrivit datelor oficiale.
Sursa: www.digi24.ro
- Mesaj rar de la Kremlin. Unul dintre oamenii lui Putin trage un semnal de alarmă despre economie, înaintea alegerilor
Un emisar al lui Vladimir Putin a tras un semnal de alarmă cu privire la riscurile care există pentru economie dacă aceasta se concentrează în întregime pe nevoile complexului militar-industrial. Declarațiile făcute de Boris Titov reprezintă un semnal rar de îngrijorare din cercurile Kremlinului cu privire la presiunea pe care o resimte economia Rusiei în … - Ciobanul din Vaslui care a descoperit drona i-a smuls două fire: „Am vrut să opresc drăcia aia, că bâzâia”
Drona avariată găsită marți pe un câmp din comuna Viișoara, județul Vaslui, avea încărcătură explozivă, care a fost detonată controlat după intervenția specialiștilor SRI. Aparatul a fost descoperit de un cioban care susține că drona încă funcționa atunci când s-a apropiat de ea și că i-a smuls două fire pentru a o opri, potrivit „Vremea Nouă”. … - Sociologul Mirel Palada: „Fritz, penal. Clotilde, penală. Săracii străini civili, cum sunt ei persecutaţi…”
„Fritz, penal. Clotilde, penală. Săracii străini civili, cum sunt ei persecutaţi…”, scrie, sarcastic, pe Facebook, sociologul Mirel Palada. Şi Ingrid Mocanu scrie ironic: „Purii ăștia sunt care mai de care mai cinstiți”, iar avocata Elena Radu spune: „CCR i-a aplicat lui Fritz exact construcția juridica din hotărârile privind interzicerea candidaturilor lui Șoșoacă și Georgescu și … - Cristian Ghinea prezice un final abrupt pentru Nicușor Dan: Va fi lăsat din brațe de PSD, serviciile de informații și Lia Savonea
Nicușor Dan își va pierde toată protecția de care ar beneficia în prezent. O spune unul din cei mai mari contestatari ai săi din USR. Cristian Ghinea face pronosticuri în privința viitorului politic al șefului statului. Într-un podcast, Cristian Ghinea (USR) a declarat că el crede că Nicușor Dan va fi lăsat din brațe de „PSD, serviciile de … - Dronă cu explozibil, găsită pe un câmp din Vaslui. SRI face verificări
O dronă avariată, despre care surse oficiale afirmă că avea explozibil, a fost găsită marți pe un câmp din județul Vaslui, la aproximativ 30 de kilometri de granița cu Republica Moldova. Zona a fost izolată, iar la fața locului au ajuns echipe ale autorităților, inclusiv specialiști antitero. Serviciul Român de Informații a fost sesizat, iar cazul a ajuns …



