Economie

JAF: ANRE a aprobat decontarea a 3,4 miliarde de euro către furnizorii de energie

Suma totală verificată și transmisă spre decontare de la bugetul statului, pentru furnizorii de energie, a depășit 16,9 miliarde de lei, a anunțat, vineri, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Potrivit sursei citate, suma a crescut cu 467,637 milioane lei faţă de informarea anterioară, din data de 30 iunie 2023.

Astfel, în baza OUG 118/2021 (noiembrie 2021 – martie 2022), un număr de 82 de societăţi au depus 351 de cereri, din care 57 au fost declarate neeligibile. Suma transmisă către Ministerul Energiei s-a ridicat la 425,152 milioane lei.

De asemenea, pe OUG 27/2022 (Aprilie 2022 – Aprilie 2023, regularizare noiembrie 2021 – martie 2022), un număr de 113 societăţi au depus 1.542 de cereri, din care 428 pentru clienţi casnici şi 783 pentru noncasnici. Dintre acestea, 46 de cereri pentru clienţi noncasnici au fost declarate neeligibile.

Suma transmisă către Ministerul Energiei, pentru clienţi noncasnici, a fost de 934,069 milioane lei, iar cea transmisă către Agenţia Naaţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, pentru clienţi noncasnici, de 300,394 milioane lei.

Pe de altă parte, suma transmisă pentru regularizare, perioada noiembrie 2021 – martie 2022, aa depăşit 339,367 milioane lei.

„La momentul prezentei informări se află în analiză 284 de cereri depuse în vederea decontării, acestea aflându-se în diferite stadii de analiză, iar pe măsură ce operatorii încarcă datele şi documentele justificative solicitate de către experţii alocaţi, verificarea şi determinarea acestora se va realiza cu maximă operativitate. Precizăm că suma totală transmisă spre decontare în baza Ordonanțelor de Urgență a Guvernului nr. 118/2021 și 27/2022 a crescut cu 467.637.489,07 lei față de informarea postată pe site-ul ANRE în data de 30.06.2023.”, a mai transmis ANRE.

În luna mai, în cadrul Pachetului de primăvară al Semestrului European 2023, Comisia Europeană a recomandat României să pună capăt măsurilor de sprijin energetic în vigoare, până la sfârșitul anului 2023, şi să utilizeze economiile rezultate astfel pentru reducerea deficitului.

„În cazul în care noi majorări de preţuri la energie vor necesita implementarea de măsuri de sprijin, acestea ar trebui să fie concentrate pe protejarea gospodăriilor şi firmelor vulnerabile, să fie accesibile din punct de vedere fiscal şi să păstreze stimulentele pentru economisirea energiei”, arata Comisia Europeană.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button