Iuda Terheș își recunoaște înfrângerea la CCR
Preşedintele Partidului Naţional Conservator Român (PNCR), Cristian Terheş, autorul cererii de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale, afirmă luni seară, într-un comunicat de presă, după decizia CCR de validare a scrutinului, că se simte obligat să respecte decizia judecătorilor constituționali pentru că în calitate de „suveranist” are datoria de a apăra supremația Constituției.
- „Curtea Constituţională (CCR) a respins ca neîntemeiată contestaţia pe care am introdus-o cu privire la rezultatul turului 1 la alegerile prezidenţiale, urmând ca turul 2 să aibă loc pe data de 8 septembrie. Aştept cu interes motivarea Curţii. Ca suveranist am spus că respect şi apăr supremaţia Constituţiei în Romania, astfel că respect decizia CCR, care este autoritatea ce garantează supremaţia Constituţiei în România”, afirmă Terheş, într-un comunicat citat de Agerpres.
Liderul PNCR arată însă că fiind credincios naţiunii romane şi Constituţiei, a fost firesc ca, atunci când aceasta a fost pusă în pericol prin fraude electorale de natură a vicia corectitudinea alegerilor, să îşi exercite dreptul de a contesta rezultatul turului 1.
- „Ce au făcut alţii şi autorităţile acum, este răspunderea acestora. Mi-au scris unii că, chiar dacă era adevărat ce am sesizat, nu era oportun. România este în halul în care este pentru că mereu se găsesc oportunităţi pentru a justifica încălcarea Constituţiei. Aşa a fost cu amestecul serviciilor în justiţie, aşa a fost cu încălcarea drepturilor constituţionale în pandemie. Ca suveranist, eu nu sunt de acord cu o asemenea premisă şi spun că, pentru a prezerva suveranitatea naţională, Constituţia trebuia să primeze. Aşa au dăinuit marile naţiuni în istorie. Statul care îşi subminează propria Constituţie nu va rămâne unit. Până în 2035…”, a mai transmis Cristian Terheş.
Curtea Constituţională a României a respins, luni, solicitarea lui Cristian Terheş de anulare a primului tur și a decis că turul doi al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 8 decembrie între Elena Lasconi și Călin Georgescu.
Terhes i-a acuzat pe USR și Lasconi de ‘potențială fraudă’
Preşedintele PNCR, Cristian Terheş, afirma săptămâna trecută că a prezentat CCR dovezi din care ar reieși că USR şi Elena Lasconi au comis „o potenţială fraudă” care poate să schimbe ordinea candidaţilor la primul tur de scrutin de la alegerile prezidenţiale.
„Ceea ce am reuşit să dovedesc în faţa CCR, în primul rând, ca cetăţean, ca şi candidat la Preşedinţia României, este că USR şi doamna Lasconi au comis o potenţială fraudă care poate să schimbe ordinea finaliştilor din primul tur de scrutin”, a explicat Terheş, într-o conferinţă de presă.
El a menţionat că în contestaţia sa către CCR a arătat că, după închiderea urnelor în România, „când era evident cine, cum se poziţionează”, lideri ai USR, inclusiv candidatul la prezidenţiale Elena Lasconi, au continuat campania electorală „în mod ilegal”, solicitând românilor din vestul Europei şi apoi celor din Statele Unite, Canada, Mexic şi America de Sud să voteze pentru Lasconi.
„O altă solicitare în contestaţia respectivă privea faptul că voturi valabil exprimate pentru candidatul Ludovic Orban, la final, când s-a întocmit procesul verbal, voturile respective au fost alocate doamnei Lasconi. Acesta bănuiesc o fi motivul principal pentru care se solicită reverificarea şi renumărarea, pentru că am dovedit cu procese verbale că rezultatul când a fost trecut pe procesul verbal a fost corectat. Pe cale de consecinţă, rezultatul oficial introdus în sistemul STS a fost un rezultat viciat. Mai există această critică că STS mută voturi. Nu se susţine, cel puţin în cazul acesta. Dovada pe care eu am făcut-o nu e că STS a mutat voturi, cei din secţia respectivă au mutat voturi de la Ludovic Orban la Elena Lasconi şi am probat lucrul acesta”, a afirmat Cristian Terheş.