Italienii au pierdut 30 de milioane de euro într-o singură seară, după ce au pierdut calificarea la Mondiale

Excluderea de la Cupa Mondială are un impact economic semnificativ asupra bugetului federației italiene de fotbal, undeva la 30 de milioane de euro, având în vedere penalizările din contractele de sponsorizare, veniturile din comercializarea de produse promoționale și premiile FIFA, notează Gazzetta dello Sport, într-o cronică neagră a fotbalului din peninsulă.

Italia a pierdut marți seară calificarea la Cupa Mondială, 1-1 după 90 de minute cu Bosnia și înfrângere umilitoare la penaltiuri: italienii au ratat două lovituri.

Un eșec, din toate punctele de vedere. Cu un efect în lanț asupra bugetului federal. Meciul din Bosnia valora, potrivit oficialilor, aproximativ 30 de milioane: venituri care ar fi provenit din vânzarea biletelor pentru Cupa Mondială programată, între iunie și iulie, în Statele Unite, Canada și Mexic. Eliminarea echipei naționale le face pe toate să se risipească.

Cele mai negre 10 momente din fotbalul italian

Înfrângerea echipei lui Gattuso în Bosnia este ultima dintr-o serie care ține Italia departe de Cupa Mondială încă de la ediția (de altfel tragică) din 2014

”Rușinea, umilința. Eșecul, dezastrul. Înfrângeri istorice care au marcat istoria Italiei. Și apoi invidii, polemici, certuri. Azzurro tenebra. Un roman în 10 etape. Fiecare etapă, o înfrângere”, scrie La Gazzetta dello Sport despre momentele triste din fotbalul italian.

Dentistul din Coreea de Nord

Un nume, un coșmar. Pak Doo Ik. El este autorul golului care, pe 19 iulie 1966, la Middlesbrough, a eliminat Italia de la Cupa Mondială din Anglia.

A intrat misterios în istorie ca fiind dentist, dar nu, era caporal major în armata coreeană și preda gimnastică recruților. Este înfrângerea înfrângerilor, mama tuturor eșecurilor fotbalistice, piatra de temelie a nenorocirilor fotbalului italian. Italia-Coreea 0-1. La întoarcere, toată lumea a fost bombardată cu roșii.

La început a fost Norvegia

Există un moment precis, în istoria recentă, în care echipa națională a Italiei se prăbușește în abis și nu mai vede lumina.

Este 6 iunie 2025, când „Azzurii” pierd cu 3-0 la Oslo, împotriva Norvegiei. Iar modul în care se întâmplă acest lucru ne jignește și mai mult. La Ullevaal Stadion, norvegienii ne dau o lecție de fotbal. Italia lui Luciano Spalletti rătăcește fără sens pe teren, Norvegia are joc ușor. Și rămâne în fruntea Grupei I cu punctaj maxim: golurile din prima repriză ale lui Sørloth, Nusa și Haaland decid meciul, dar acea umilință – reiterată de scorul de 1-4 de pe San Siro în meciul retur din 17 noiembrie 2025 – este fisura care distruge definitiv parcursul „azzurrilor” către Cupa Mondială din SUA din 2026.

Un alt baraj, altă țară

Lacrimile lui Gigi Buffon la fluierul final, frustrarea unui campion în direct la televizor. Este un plâns sincer de neputință și dezamăgire. Se întâmplă pe San Siro, pe 13 noiembrie 2017, ziua în care Italia se oprește la un pas de Cupa Mondială din Rusia 2018.

Meciul Italia-Suedia se termină 0-0. Este meciul retur al finalei barajului. Cu trei zile înainte, la Stockholm, Azzurii au pierdut cu 1-0.

Eliminarea din Cupa Mondială este un șoc. Țapul ispășitor este selecționerul, genovezul Gian Piero Ventura. Se răsfoiesc almanahurile: Italia nu mai participase la Cupa Mondială din 1958.

Macedonia, buturuga mică…

Martie 2022, ziua de 24, stadionul este cel al echipei Palermo. Semifinala barajului, obiectivul este Cupa Mondială din Qatar. Simplu, nu? Nu. Macedonia (de Nord) învinge Italia lui Mancini, golul fiind marcat de Trajkovski. Italia joacă dezastruos, fluierături pentru toată lumea. Azzurri fără inimă, fără curaj, fără demnitate. Și pentru a doua oară consecutiv, Italia ratează Cupa Mondială. Și asta în condițiile în care ne prezentam ca campioni ai Europei, grație titlului câștigat în 2021. Puțini își mai amintesc, dar chiar și dacă ar fi învins Macedonia de Nord, Italia ar fi trebuit să întâlnească Portugalia lui Cristiano Ronaldo.

Campionii mondiali bătuți de Slovacia

Eram campioni mondiali și Italia s-a prezentat în Africa de Sud ca favoriți. 24 iunie 2010, la Ellis Park din Johannesburg. În acea zi, pe teren se află cinci campioni mondiali: Zambrotta, Cannavaro, De Rossi, Gattuso și Iaquinta. Un al șaselea, Pirlo, intră la începutul reprizei a doua. Slovacia-Italia 3-2, aici se termină, în faza grupelor, aventura mondială a echipei italiene.

Eliminați de Uruguay

Marcați de eliminarea din 2010, ajungem la Cupa Mondială din Brazilia 2014 purtați de valul entuziasmului. Selecționerul este Cesare Prandelli, care cu doi ani înainte a dus Italia în finala Europenelor, pierdută abia în ultima etapă, împotriva spectaculoasei Spaniei care în acea perioadă domina lumea.

Meciul simbol al înfrângerii din Brazilia este cel cu Costa Rica, la Recife. Golul îl marchează Ruiz, italienii sunt dezorientați. Este al doilea meci. Pe prima am câștigat cu Anglia, 2-1, pe a treia o pierdem împotriva Uruguayului (este ziua celebrei mușcături a lui Chiellini asupra lui Suarez). Suntem eliminați din Cupa Mondială. Ne gândim: ne vom revanșa? Dar nu. Pentru a treia oară consecutiv suntem eliminați.

Din nou Coreea. Dar de Sud

Cealaltă Coree ne duce cu gândul la cel mai improbabil dintre arbitri, ecuadorianul Byron Moreno. La Cupa Mondială din 2002, organizată de Japonia și Coreea, Italia ajunge în optimile de finală și întâlnește gazdele din Coreea de Sud. Adversari modesti, dar plini de furie. Este 18 iunie 2002, meciul se joacă la Daejeon. Doar pentru a aminti de calitatea acelei echipe naționale: Buffon, Maldini, Del Piero, Totti, Gattuso, Vieri. Alte vremuri. Dar „azzurii” nu au ținut cont de Byron Moreno. Acesta îl elimină pe Totti, ne anulează două goluri, favorizează în toate felurile Coreea de Sud, care în final câștigă (2-1, gol marcat de atacantul de la Perugia, Ahn) și trece în sferturile de finală.

Eliminați și de Elveția

Italia se oprește în optimile de finală, Elveția merge mai departe. Prestația este jenantă, imaginea este penibilă. Italienii sunt campionii europeni în exercițiu, naționala este antrenată de Luciano Spalletti.

29 iunie 2004, se joacă pe Olympiastadion din Berlin, acolo unde, în 2006, naționala lui Lippi ridicase Cupa Mondială. Și totuși: Italia este eliminată din Euro. Spalletti își asumă vina pentru înfrângere, dar avertizează: „Nu avem jucători puternici”. Nu este o impresie, este o certitudine.

”Mexicanii” lui Mazzola, eliminați de polonezi

Cu cât așteptările sunt mai mari, cu atât căderea este mai zgomotoasă și mai dureroasă. Ne dăm seama de acest lucru la Cupa Mondială din Germania din 1974, când Polonia ne elimină din competiție, încă din faza grupelor. Aceea este Italia așa-numiților „Mexicani”, echipa lui Mazzola și Rivera care, cu patru ani înainte, în Mexic, a luptat până în ultima clipă pentru Cupa Mondială împotriva Braziliei de vis a lui Pelé. Dar este o echipă în declin, la sfârșitul ciclului, chinuită în vestiar, divizată în grupuri care se detestă reciproc și penalizată și de vârstă. Iar Polonia, care ne-a învins cu 2-1, a fost net superioară în acea zi.

Dezastrul din Belfast

Înainte de 2018, când se vorbea despre ratarea calificării la Cupa Mondială, amintirile duceau Italia într-o epocă îndepărtată, în alb-negru, în acel 1958 în care Italia a fost eliminată din competiție de Irlanda de Nord, după o înfrângere răsunătoare (2-1) la Belfast, care a privat Italia de biletul pentru turneul care se desfășura în Suedia.

În acea zi, 15 ianuarie 1958, în formația titulară se aflau patru jucători de origine străină: Alcide Ghiggia, Dino Da Costa și Miguel Angel Montuori, plus Schiaffino. Este eșecul unei politici care – cu suișuri și coborâșuri – va reveni să-și facă loc în gândurile conducerii fotbalului italian.