Italia extinde obligativitatea certificatului verde în instituțiile de învățământ și pentru a călători. Se anunță proteste masive

Distribuie acest articol!

Italia extinde de astăzi obligativitatea așa-numitului certificat verde care atestă imunitatea la COVID sau absența virusului. După restaurante, piscine, săli de sport, cinematografe, stadioane și teatre, permisul este necesar acum în instituțiile de învățământ, dar și pentru a călători.

Certificatul verde devine obligatoriu pentru călătoriile lungi, cu trenuri, nave, avioane și autocare, potrivit decretului adoptat de Guvernul de la Roma la 6 august 2021. Noile măsuri sunt valabile până la 31 decembrie. Pentru a obține certificatul digital COVID este suficientă numai o doză de vaccin, care devine valabilă la 15 zile de la administrare. Copiii cu vârste sub 12 ani și persoanele care nu pot fi vaccinate din motive de sănătate vor putea utiliza serviciile de transport fără Green Pass, pe baza certificării medicale eliberate conform criteriilor stabilite de Ministerul Sănătății de la Roma.

Potrivit presei italiene numeroși nemulțumiți de impunerea certificatelor pentru călătoriile cu trenul amenință cu proteste și spun că vor bloca astăzi traficul feroviar.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: