Internațional

Italia: Asociațiile de profesori și sindicatele cer ministrului Educației să amâne începerea anului școlar până în octombrie

În Italia, asociațiile de profesori și sindicatele cer ministrului Educației, Giuseppe Valditara, să amâne începerea anului școlar din septembrie până în octombrie din cauza căldurii extreme și lipsei de aer condiționat în multe dintre școli.

napoi la cursuri în octombrie în loc de septembrie nu este o glumă, ci o propunere serioasă din partea asociațiilor de profesori și sindicatelor din Italia. Acestea îi cer ministrului Educației, Giuseppe Valditara, să modifice calendarul școlar, conform La Repubblica.

Asociațiile și sindicatele subliniază că multe școli nu dispun de aer condiționat.

Cu această arșiță este absurd să începem lecțiile la mijlocul lunii septembrie, mai bine amânăm și începem în octombrie. Avem nevoie de bun simț și previziune. Ciclurile de producție trebuie, de asemenea, să se schimbe, iar administrația publică trebuie să modifice unele lucruri în funcție de climă”, explică Marcello Pacifico, președintele Anief.  

Specialiștii în protecția mediului spun că ideea nu este exagerată. Societatea italiană de medicină a mediului  propune deschideri diferențiate ale școlilor pentru nord și sud.

Anul trecut, s-au înregistrat îmbolnăviri în rândul elevilor, mai ales în sudul Italiei, pe tot parcursul lunii septembrie, din cauza căldurii excesive din sălile de clasă”, explică președintele Alessandro Miani.

„Fenomenul valurilor de căldură tot mai frecvente din cauza schimbărilor climatice, cu posibilitatea ca temperaturi de până la 36 de grade Celsius să continue și în octombrie, nu poate fi ignorat. Trebuie să ne confruntăm cu realitatea, iar astăzi bunul simț ar sugera să lăsăm școlile din sudul Italiei închise până la echinocțiul de toamnă, care cade între 21 și 23 septembrie, pentru a proteja bunăstarea psiho-fizică a elevilor”, a adăugat președintele Societății italiene de medicină a mediului, potrivit sursei citate.

În Italia, anul școlar ar trebui să înceapă pe 5 septembrie, dar tot mai multe voci cer amânarea începând cu o lună. Totuși, această schimbare ar putea crea dificultăți pentru părinți, care, având deja concediile epuizate, ar trebui să suporte costuri suplimentare pentru centrele de vară sau campusuri.

Mulți părinți nu sunt de acord cu această propunere și se simt furioși. Motivele pentru opoziție includ faptul că nu toată lumea își permite să-și permită costurile suplimentare cu centrele de vară sau babysitterii, iar unele familii nu au sprijinul buniciilor sau al altor îngrijitori. În plus, concilierea dintre muncă și familie poate fi o provocare și poate accentua inegalitățile sociale. În schimb, părinții solicită ca școlile să rămână deschise în lunile iunie și iulie, cu activități extrașcolare, și vacanțele să fie reprogramate în alte perioade ale anului, așa cum se întâmplă în alte țări europene. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button