Israelul înființează o Gardă Naţională care se va ocupa de apărarea suveranității
Guvernul israelian a decis duminică să formeze o Gardă Naţională, oponenţii exprimându-şi temerea că va funcţiona ca o „miliţie privată” sub ordinele ministrului securităţii naţionale, Itamar Ben-Gvir, notează AFP, conform Agerpres.
Un comitet – format din membri ai „agenţiilor israeliene de securitate” – va decide dacă şeful poliţiei sau o altă entitate va conduce această gardă, a indicat biroul premierului Benjamin Netanyahu.
Perimetrul de acţiune al acestei gărzi va fi stabilit de acest comitet în termen de 90 de zile, a adăugat această sursă.
Urgență națională
„Garda Naţională se va ocupa de situaţiile de urgenţă naţională, cum ar fi tulburările care au avut loc în cursul operaţiunii Gardienii Zidurilor”, a adăugat biroul, referindu-se la ciocnirile dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas din mai 2021.
În unsprezece zile, 260 de persoane (printre care combatanţi) de partea palestiniană – în special în Fâşia Gaza – şi 14 persoane din Israel, printre care un soldat, au fost ucise.
Un comunicat dat publicităţii de biroul ministrului Ben-Gvir a afirmase anterior că Garda Naţională se va ocupa de „scenariile de urgenţă, crime cu caracter naţionalist (agresiuni sau atacuri împotriva evreilor conform, potrivit lui Ben-Gvir), terorism şi întărirea suveranităţii Israelului”.
Funcţionând în subordinea ministerului său, aceasta va fi alcătuită din 1.800 de membri care vor „readuce securitatea” israelienilor, a declarat Ben-Gvir, potrivit comunicatului.
Motivele
Crearea unei Gărzi Naţionale a fost cerută de Itamar Ben-Gvir în schimbul acordului său pentru îngheţarea un proiect controversat de reformă judiciară care a stârnit o uriaşă mişcare de protest şi o grevă care a paralizat luni întreaga ţară.
Liderul opoziţiei Yair Lapid a criticat duminică această decizie, estimând că guvernul reduce bugetul tuturor celorlalte ministere „pentru a finanţa miliţia privată a lui Ben-Gvir”, numind-o „o fantezie extremistă a unor indivizi deliranţi”.
Este „şocant” să „ne gândim că o miliţie privată ar fi antrenată de un ministru care ne deranjează cu lipsa lui de înţelegere şi care a fost găsit vinovat de sprijinirea unui grup terorist şi de incitare la rasism” , a scris pe Twitter fostul ministru al securităţii publice Omer Bar Lev.