IPJ Timiș protejează infractorii: suspecții și inculpații DNA și DIICOT trebuiesc ascunși de ochii presei
Cu toții ne amintim de zilele bune ale DNA când Festivalul cătușelor era în floare, iar politicieni și alți inculpați celebri erau plimbați prin fața presei înainte de a fi duși la audieri. Multe din dosarele acelor vremuri s-au clasat din lipsă de probe, însă plimbarea inculpaților în cătușe a rămas o modă.
Recent, conducerea IPJ Timiș a emis un ordin cât se poate de controversat. Inspectorul șef Alin Petecel le-a cerut subordonaților din echipajele de escortă să transporte inculpații și suspecții DNA și DIICOT cu autospecialele până în subsolul sau parcările instituțiilor. În ordin se mai specifică și că decizia a fost luată în urma mai multor incidente cu presa.
Practic, polițiștii sunt obligați să se asigure că inculpați mai mult sau mai puțin celebri sunt feriți de camerele de luat vederi, deși nu asta e treaba poliției. În același ordin polițiștii sunt atenționați că numai procurorii pot cere și dispune ca unii infractori sau suspecți să fie duși la audieri prin fața camerelor.
Cel mai cunoscut demnitar audiat recent la DNA Timișoara e fostul ministru al Agriculturii, Adian Chesnoiu.