Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în septembrie un avans de 33,1% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,4%, de la 2,5% în perioada similară din 2019, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate vineri.
Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 43.605 unităţi, în creştere faţă de perioada similară din 2019 (32.755 vehicule).
Grupurile Renault (Franţa) şi Volkswagen AG (Germania) au raportat în septembrie creşteri ale vânzărilor de 8,1% şi, respectiv, 14,1%, în timp ce grupul francez PSA, compania americană Ford şi grupul german Daimler AG au înregistrat un declin al livrărilor de 14,1%, 4,5% şi, respectiv, 7,7%. Grupul PSA deţine brandurile Peugeot, Citroen, Opel/Vauxhall şi DS.
În primele nouă luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au consemnat o scădere de 35,2% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile s-a redus la 3,4%, de la 3,7% în perioada similară din 2019. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 291.125 unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie – septembrie 2019 (448.952 vehicule).
Toţi marii producători auto au raportat scăderi ale vânzărilor în primele nouă luni din acest an: PSA (36,8%), Ford (34,4%), Renault (30,5%), Daimler (27,8%) şi Volkswagen (26,8).
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Sursa: Agerpres
- Momente tensionate la DNA: I s-a făcut rău pentru că a furat! Ambulanța a fost chemată pentru avocata liberală prinsă în flagrant
Avocata bucureșteană Adriana Georgescu, vizată de ancheta Direcției Naționale Anticorupție, a acuzat o stare de rău în timpul audierilor desfășurate miercuri seară, chiar înainte de luarea unei măsuri preventive față de aceasta, potrivit unor surse judiciare. Conform acelorași surse, femeia a reclamat stări de leșin, context în care procurorul de caz a solicitat imediat intervenția unui … - Elena Lasconi a demisionat de la șefia filialei USR Câmpulung
Elena Lasconi a confirmat că a demisionat de la conducerea filialei USR din Câmpulung. Aceasta a invocat lipsa timpului, în contextul în care, mai spune ea, activitatea din primărie îi ocupă aproximativ 12 ore din zi. Întrebată dacă demisia vine și pe fondul unor conflicte cu persoane din partid, aceasta a precizat că nu a … - Croaţia nu se va alătura Consiliului pentru Pace al lui Donald Trump
Croaţia nu se va alătura „Consiliului pentru Pace” lansat de preşedintele american Donald Trump, a anunţat miercuri premierul croat Andrej Plenkovic, fără să prezinte motivele care au stat la baza acestei decizii, potrivit AFP preluată de Agerpres. „După o analiză aprofundată, poziţia guvernului este că în acest stadiu Croaţia nu se va alătura ‘Consiliului pentru … - Alexandru Tănase: Unirea. Falsificarea preferințelor sau de ce adevărul Maiei Sandu deranjează
Evenimentul central al începutului de an în politica internă a Republicii Moldova a fost conferința de presă a președintei Maia Sandu. Anunțată cu zece zile înainte, ea nu putea fi tratată ca un simplu exercițiu de comunicare: într-o regiune în care realitatea se schimbă de la o săptămână la alta, tăcerea devine politică, iar ambiguitatea … - Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, rămâne în închisoare
Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea rămâne cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) i-a respins miercuri o cerere de recurs în casaţie, o cale extraordinară de atac prin care aceasta a încercat să obţină anularea condamnării, potrivit Agerpres. Sorina Pintea …