Politică

Ionuț Neagu: Fără condamnați penal la conducerea țării!

România nu are nevoie de condamnați penal la cârma țării! Ne afundăm din ce în ce mai tare, este vizibil că avem nevoie de o schimbare fundamentală a clasei politice. Cât de curând va veni vremea oamenilor de AUR. Până atunci constatăm că deja au dispărut discuțiile referitoare la PNRR, la tăierile ilegale din pădurile noastre sau de renumita OUG prin care politicienii de la guvernare vor să omoare și urșii. Totul a fost acaparat de lupta pentru putere din interiorul PNL.

Cu această ocazia am aflat că avem și un premier condamnat penal pentru consumul de droguri în statul Iowa din Statele Unite ale Americii. Potrivit informațiilor apărute în presă, Florin Cîțu a plătit o cauțiune de libertate pentru consum de alcool sau droguri(OWI). Cum este posibil să se răstoarne atât de tare valorile noastre încât să ajungem să fim conduși de penali și consumatori de droguri?

Oare de aceea nu știe primul ministru al acestei țări cât costă o pâine? Sau că prețurile au crescut, că inflația crește de la o lună la alta, iar românii sărăcesc?

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button