Ionuț Moșteanu acceptă umil marginalizarea României din discuțiile despre Ucraina: „Există o coordonare foarte bună cu aliații”
În timp ce alte state își apără cu agresivitate interesele strategice, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, pare împăcat cu rolul de spectator al României în negocierile pentru Ucraina. În loc să reclame absența țării noastre de la discuțiile decisive, oficialul oferă declarații menite să liniștească opinia publică, mascând o realitate îngrijorătoare: România este lăsată pe dinafară chiar atunci când se decide soarta securității sale.
Cu doar câteva zile înaintea întâlnirii istorice dintre Donald Trump și Vladimir Putin, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a ieșit public cu un mesaj care lasă impresia unei totale resemnări. Luni seara, la B1 TV, el a recunoscut, fără ocol, că România a lipsit din repetate rânduri de la consultările internaționale privind Ucraina, un fapt grav, având în vedere că țara noastră are cea mai lungă frontieră cu statul aflat sub agresiunea Rusiei.
În loc să transforme această constatare într-un apel ferm pentru includerea României la masa negocierilor, Moșteanu a adoptat un ton conciliant și autosuficient:
„Suntem aliniați cu partenerii NATO. Salutăm eforturile președintelui Trump pentru a se ajunge la o pace justă. Poziția noastră este ca Europa să fie în discuție, ca Ucraina să fie acolo”, a afirmat acesta, evitând să explice de ce România nu este deja acolo.
Ministrul a continuat să transmită același mesaj de complacere: „Trebuie să ajungem la o încetare a focului. Există o coordonare foarte bună cu aliații, chiar dacă nu suntem tot timpul la discuții. Suntem parte din UE, din NATO. Zic să nu intrăm în detaliile despre schimbarea de teritorii, dar Ucraina trebuie să fie la masă. Este foarte important ca până vineri să se alinieze toate cele trei părți, SUA, Europa și Ucraina.”
Această abordare ridică întrebări serioase: cum poate exista „o coordonare foarte bună” atunci când România este exclusă din discuțiile esențiale pentru securitatea sa? Pasivitatea lui Moșteanu seamănă mai degrabă cu o acceptare docilă a faptului că țara noastră nu contează în marile negocieri. În loc să fie vocea fermă a unui stat de graniță aflat în prima linie, ministrul pare mulțumit să joace rolul de spectator tăcut, lăsând alții să decidă în locul nostru.
