În România începutului de 2026, unde cetățenii sunt îndemnați să accepte taxe mai mari, ajustări fiscale și „disciplină bugetară”, există un colț de stat care pare să funcționeze după alte reguli: Transgaz, operatorul național de transport al gazelor și un monopol natural în infrastructura energetică. În centrul acestui sistem se află directorul general, Ion Sterian, o figură care a devenit simbolul unei realități greu de apărat public: salarii uriașe, contracte cu protecții exorbitante și un mecanism de cheltuieli care include bani pentru publicitate și campanii, plătite din resursele companiei controlate de stat.
Nu e vorba despre opinii sau zvonuri. O parte semnificativă a acestor elemente se vede în documente publice, în rapoarte, în datele din registrul achizițiilor și în informații transparente prin obligații legale. Ceea ce ridică întrebarea care ar trebui să intereseze orice contribuabil: cine controlează, de fapt, Transgaz — statul sau contractele blindate și reflexele de „feudalizare” a unei companii publice?
1) Salariul și remunerația: „superbugetar” într-un monopol strategic
Potrivit informațiilor publice vehiculate despre contractul de mandat, directorul general al Transgaz are o indemnizație de aproximativ 31.000 de euro pe lună.
La această componentă fixă se adaugă remunerații variabile și alte forme de beneficii/compensări, inclusiv bonusuri, ceea ce duce pachetul anual într-o zonă care depășește cu mult standardele salariale ale majorității managerilor din sectorul public.
În sine, un salariu mare poate fi justificat într-o companie strategică — doar dacă este legat de performanță reală și măsurabilă, nu de poziția privilegiată a unui monopol. Într-o companie de transport gaze, veniturile sunt puternic influențate de tarife reglementate și de poziția naturală de operator strategic, astfel că întrebarea devine inevitabilă:
Cât din „performanță” e management și cât este simpla realitate a monopolului?
2) Clauzele blindate: 24 de indemnizații nete dacă e revocat
O altă piesă critică, confirmată public în detalii, este clauza de protecție din contract: dacă directorul general este revocat fără „motive juste” în primii doi ani, contractul ar prevedea plata a 24 de indemnizații fixe nete lunare. Dacă revocarea are loc după doi ani, ar urma plata restului sumelor până la expirarea mandatului.
Această prevedere transformă schimbarea conducerii într-un act extrem de costisitor. Practic, Transgaz se află în situația în care acționarul public (statul) poate fi descurajat să schimbe managementul, chiar și când apar controverse majore, tocmai din cauza costurilor contractuale.
Din perspectivă democratică și de interes public, clauza ridică o problemă gravă: o companie strategică de stat ajunge să fie protejată împotriva controlului statului.
3) Aparat administrativ: cabinet supradimensionat, reflex de „demnitar”
Din informațiile publice reiese că directorul general beneficiază de un cabinet extins, cu secretare, consilieri și șoferi — o structură care seamănă mai degrabă cu aparatul unui demnitar decât cu o companie modernă.
Într-o epocă a automatizării, a digitalizării și a reducerii costurilor în mediul privat, o astfel de schemă nu ridică doar întrebări despre eficiență, ci despre cultură instituțională: Transgaz funcționează ca firmă sau ca „feudă” administrativă?
4) Dovezile din achiziții: publicitate, campanii, spoturi — nu e zvon, e registru public
Transgaz are un portal public de achiziții, cu programe anuale și informații despre procedurile de contractare.
Mai departe, registrele publice de achiziții și agregatoarele de date arată magnitudinea contractării: sunt listate aproximativ 10.000 de achiziții, în valoare cumulată de peste 104 milioane lei pentru segmentul analizat în acea evidență.
În acest volum uriaș apar și contracte relevante pentru tema „bani pentru presă/propagandă/imagine”, inclusiv contracte etichetate explicit ca servicii de campanie de publicitate.
Exemple documentate public includ:
Servicii de campanie de publicitate (livrabile tip afișaj și promovare) — contract listat în registru.
Servicii de publicitate aeriană, care includ și spot radio programat într-o perioadă determinată — contract listat cu cerințe de difuzare.
Materiale de promovare precum roll-up-uri pentru proiecte — încadrate la servicii de publicitate.
Aceste achiziții nu demonstrează automat corupție. Dar demonstrează un fapt rece: Transgaz cheltuie bani și pe promovare, campanii și expunere, într-o perioadă în care conducerea are pachete salariale gigantice și protecții contractuale fără precedent.
Întrebarea publică devine legitimă:
De ce are nevoie un monopol strategic de campanii de publicitate, iar dacă are, care este criteriul clar de eficiență și cine verifică dacă nu sunt folosite pentru influență mediatică?
5) Contracte administrative masive: 24,8 milioane lei pentru imprimare/copiere/scanare
Printre exemplele relevante, există proceduri publice pentru acord-cadru în valoare estimată de 24,8 milioane lei fără TVA, pentru servicii și echipamente de imprimare / scanare / copiere / fax.
Într-o companie modernă, această dimensiune a cheltuielilor administrative ridică problema eficienței și a digitalizării. În termeni simpli: dacă România vorbește despre reducerea cheltuielilor publice și despre „stat mai suplu”, cum se justifică un contract care pare să finanțeze o cultură a hârtiei în loc de digitalizare?
6) Protecții suplimentare: asigurare de răspundere pentru conducere
În registrele publice apar și contracte pentru asigurarea de răspundere profesională a administratorilor și conducerii executive.
Din nou: astfel de asigurări există în multe companii. Dar într-un context cu clauze blindate, remunerații mari și aparate administrative supradimensionate, ele întăresc percepția că Transgaz funcționează ca o structură în care protecția conducerii e prioritară, iar controlul public e secundar. Transgaz — companie strategică sau fortăreață a privilegiilor?
Imaginea care se conturează, strict pe baza informațiilor și probelor din documente și achiziții, este una dură:
Transgaz pare să funcționeze ca o fortăreață a privilegiilor, cu un director general plătit la nivel de elite globale, protejat contractual împotriva schimbării, susținut de un aparat administrativ extins și gestionând un ecosistem de achiziții masive — inclusiv contracte pentru campanii de publicitate.
Iar asta este esența investigației:
Într-o țară în care cetățeanul este taxat și i se cere austeritate, Transgaz rămâne o vitrină a unei Românii care nu strânge cureaua, ci o lărgește pentru cei din vârf.
