Ion Iliescu, internat de urgență la Terapie Intensivă. Fostul președinte al României are complicații cardio-respiratorii

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, a fost internat de urgență la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu” din Capitală. Se află la secția de Terapie Intensivă, în urma unor complicații de natură cardio-respiratorie.
Ion Iliescu, fostul șef de stat al României, a fost internat luni seară, în regim de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, cunoscut și ca spitalul SRI. Potrivit surselor medicale, acesta a fost dus la spital în urma unor stări de rău acute și a fost internat direct în secția de Terapie Intensivă. Se pare că este vorba despre complicații de natură cardio-respiratorie. În acest moment, starea lui Ion Iliescu este stabilă, iar medicii continuă investigațiile.
Fostul președinte, în vârstă de 95 de ani, nu a mai apărut în public de câțiva ani, iar apropiații săi au vorbit în repetate rânduri despre problemele de sănătate tot mai frecvente. În trecut, mai exact în anul 2019, Ion Iliescu a mai fost internat din cauza unor afecțiuni cardiace. De atunci, aparițiile sale au fost aproape inexistente, iar comunicarea cu publicul a avut loc, ocazional, prin intermediul blogului personal.
Medicii continuă monitorizarea stării de sănătate a fostului președinte, iar o evoluție pozitivă depinde de răspunsul organismului la tratamentele aplicate. Familia și reprezentanții acestuia nu au transmis încă o declarație oficială.