Ion Iliescu: Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov
Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă că a aflat cu tristeţe vestea morţii lui Mihail Gorbaciov, apreciind că oricum ai judeca moştenirea lui, deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, au schimbat dinamica relaţiilor internaţionale şi în bine, dar şi în rău, referindu-se la faptul că mesajul ultimului lider al URSS a fost acela că sistemul socialist avea nevoie de reforme de fond. ”Că apoi reformele s-au rezumat la una singură, transferul proprietăţii publice în mâini private, asta este tragedia Estului fost socialist, a URSS, şi acum şi a Occidentului dezvoltat”, subliniază Iliescu. În ceea ce priveşte relaţiile României cu URSS, înainte şi după 1989, spune că nu se poate afirma că ai fost bune, însă după 1989 au fost corecte. ”Până la urmă, doar cei care au trăit acele vremuri îi pot judeca moştenirea. Un lucru nu i se poate reproşa: că nu a avut curajul schimbării. Fie şi numai pentru asta, va rămâne în istoria agitatului secol XX”, conchide Iliescu.
”Am aflat cu tristeţe vestea morţii lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice. Oricum ai judeca moştenirea lui, deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, au schimbat dinamica relaţiilor internaţionale. Şi în bine, dar şi în rău. Nevoia de schimbare, în Estul continentului european, era urgentă. Sistemul socialist avea nevoie de reforme de fond. Ăsta era mesajul transmis de Gorbaciov, şi a fost bine receptat atât de sovietici, cât şi de partenerii din Occident. Că apoi reformele s-au rezumat la una singură, transferul proprietăţii publice în mâini private, asta este tragedia Estului fost socialist, a URSS, şi acum şi a Occidentului dezvoltat”, scrie fostul preşedinte pe blogul său.Conform lui Iliescu, mulţi au spus că a început schimbarea URSS punând căruţa înaintea boilor, cu referire la accentul pus pe democraţie şi pe libertatea cuvântului.”Decizia a fost, cred eu, corectă. Din păcate nimeni nu suferă, acum, de prea multă democraţie, şi asta se simte în tot ceea ce facem. A crezut că, în relaţiile internaţionale, URSS poate pune capăt Războiului Rece. Din păcate, Războiul Rece i-a supravieţuit. Şi acum trăim partea cea mai violentă, şi mai periculoasă a lui. Gorbaciov a fost, totuşi, un om al dialogului. Asta ne-a ferit de multe probleme, în faza cea mai periculoasă a schimbărilor în Europa şi în lume”, subliniază Ion Iliescu.
Căderea uiniunii judecată, în fosta URSS, prin prisma dezastrului social generat de ”terapiile de şoc”, aplicate după destrămarea Uniunii şi formarea CSI, terapii de şoc de care nu e responsabil. El a fost, în gândirea sa politică, un social-democrat.”Nu pot spune că relaţiile României cu URSS, înainte şi după 1989, au fost bune. Dar după decembrie 1989 au fost corecte, în vârtejul acela de schimbări contradictorii greu de controlat. Până la urmă, doar cei care au trăit acele vremuri îi pot judeca moştenirea. Un lucru nu i se poate reproşa: că nu a avut curajul schimbării. Fie şi numai pentru asta, va rămâne în istoria agitatului secol XX. Dumnezeu să-l odihnească!”, conchide fostul preşedinte.
Mihail Gorbaciov, ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, a murit la Moscova, la vârsta de 91 de ani.