Împrumut de 250 de milioane de euro de la BEI pentru Spitalul de Urgență Iași

Executivul a aprobat în şedinţa de joi un memorandum privind contractarea unui împrumut de 250 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii, pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi, a anunţat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.
„A fost aprobat un memorandum prin care se contractează de la BEI un împrumut de 250 milioane euro pentru susţinerea obiectivului de investiţii Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi. Valoarea totală a investiţiei este de 500 milioane euro. Proiectul este susţinut jumătate din fondurile europene, jumătate din bani de la buget. Acest împrumut are rolul de a susţine investiţiile până luăm banii din fonduri europene, ca să nu mai întârziem să începem construirea acestui obiectiv. Implementarea proiectului va fi asigurată de Ministerul Sănătăţii”, a spus Cîţu.
De asemenea, ministrul Finanțelor Publice a anunțat la finalul ședinței de Guvern că executivul UE a transmis statelor membre o nouă propunere de modificare şi prelungire a cadrului temporar, ceea ce înseamnă că toate măsurile luate în acest an şi schemele de garanţii pot fi prelungite şi în 2021:
„O veste foarte bună care vine de la Comisia Europeană. Aceasta a transmis statelor membre o nouă propunere de modificare şi prelungire a cadrului temporar. Aceasta înseamnă că măsurile pe care le-am luat în acest an, IMM Invest, cele pentru companii mari, toate schemele de garanţii, pot fi prelungite şi în 2021. Ştim foarte bine că acest cadru temporar era până la 30 iunie 2021. Putem să mergem după această perioadă şi se propune şi introducerea unui instrument de sprijin pentru a compensa o parte din costurile fixe neacoperite ale întreprinderilor cu activitate comercială redusă din cauza focarului de Covid-19. În continuare, şi în 2021, dacă o să fie nevoie, vom veni cu suplimentarea acestor programe, cu suplimentarea garanţiilor şi extinderea perioadei în care pot fi derulate aceste programe”, a explicat Cîţu.
Sursa: G4Media
- SRS: Românii au ajuns, în cea mai mare majoritate, la sapă de lemn, iar cei care nu vor pleca, la rândul lor, din țară vor fi reduși la sclavieReprezentanții Monstruoasei Coaliții execută o terapie de grup, dându-se aparent de ceasul morții și generând un spectacol conform căruia ei încearcă din răsputeri să găsească soluții pentru a scoate România din avarie. Din avaria în care tot ei au adus-o. De fapt, așa cum voi demonstra în cele ce urmează, de mai bine de două …
- Adrian Axinia (AUR): „România produce curent, dar românii nu-și mai permit să aprindă lumina!”Europarlamentarul AUR, Adrian Axinia, avertizează că de la 1 iulie românii vor fi loviți de un nou val de scumpiri, în timp ce Guvernul pregătește eliminarea plafonării prețurilor la energie, ceea ce va duce la dublarea facturilor la curent. „Dragi români, vi se pregătește ceva: de la 1 iulie se vor dubla facturile la curent! …
- La Praid se cer arestări și intervenție militară. Târnăveni rămâne fără apăO greșeală gravă în lucrările de deviere a pârâului Corund a dus la contaminarea râului Târnava Mică cu saramură și a provocat oprirea alimentării cu apă în Fântânele și Târnăveni. Președintele Consiliului Județean Harghita cere intervenția armatei și trage un semnal de alarmă privind responsabilitățile pierdute în haosul instituțional. Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna …
- Șeful armatei SUA numit de Trump spune că Putin nu se va opri la UcrainaGeneralul Dan Caine, numit în funcția de șef al Statului Major Întrunit de fostul președinte Donald Trump, a declarat în cadrul unei audieri în Senat că Vladimir Putin nu are intenția de a se opri în Ucraina. Declarația sa contrazice viziunea mai reținută exprimată public de Donald Trump și ridică semnale de alarmă în rândul …
- Rata anuală a inflaţiei a urcat în mai la 5,5%Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna mai la 5,5%, după ce în martie şi aprilie stagnase la 4,9%, avansul fiind determinat în principal de creşterea preţurilor la servicii şi alimente, potrivit datelor INS publicate joi. Inflaţia a atins un nivel mai mare doar în aprilie 2024, de 5,9%. Comparativ cu luna aprilie 2025, …