Iohannis vrea ”autoevaluare profundă” la Ministerul de Interne

Distribuie acest articol!

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marți, la bilanţul Ministerului de Interne, că, dincolo de aspectele pozitive, activitatea din ultimii ani a Ministerului a demonstrat „o serie de deficienţe de ordin managerial, de coordonare şi chiar lipsă de profesionalism, în contextul unor situaţii precum cazul Caracal sau evenimentele din 10 august 2018”, potrivit News.ro.

Instituția (Ministerul de Interne -n.red.) trebuie să facă o autoevaluare profundă, pentru a identifica factorii care au dus la acele situaţii şi să ia toate măsurile necesare pentru remedierea cât mai rapidă a problemelor.

Pe de altă parte, Iohannis a precizat că forţele române sunt apreciate de partenerii internaţionali și a amintit implicarea angajaţilor Internelor, în 2019, la îndeplinirea obiectivelor naţionale pe temele de interes particular – Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, Summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană de la Sibiu, precum şi organizarea vizitei oficiale în România a Papei Francisc.

„Corectitudinea şi vigilenţa cu care v-aţi îndeplinit rolul conferit de lege pe parcursul celor trei runde de alegeri care au avut loc în 2019 au făcut ca procesul electoral să se desfăşoare fără incidente, cu respectarea normelor şi a principiilor democratice”, a adăugat Iohannis, citat de Agerpres.

Iohannis a mai spus că ministerul de Interne ar putea avea o activitate eficientă, dacă s-ar actualiza legislația și ar fi eliminate barierele birocratice.

Totodată, președintele a amintit și prioritățile pe care trebuie să le aibă instituția. Printre acestea se numără: finalizarea procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen, consolidarea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, protecţia infrastructurilor critice naţionale, creşterea rezilienţei naţionale şi, nu în ultimul rând, protecţia civilă a populaţiei şi a bunurilor trebuie să rămână prioritare în lista obiectivelor pe care le aveţi.

La eveniment au participat premierul interimar Ludovic Orban şi miniştri ai Cabinetului său.

Sursa: www.libertatea.ro


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: