Opinii

Iohannis s-a relaxat la golf fiindcă l-a obosit prea tare vizita la Piramide

Desprins total de realitatea înconjurătoare, trăind alături de Cîțu, Țurcan, Gorghiu și alți câțiva într-o lume numai a lor, unde totul e minunat, dar românii de rând n-au acces, Iohannis a mai făcut o dată, sâmbătă, dovada că este un simplu turist de etnie germană, aflat din când în când în vizită prin România. Și fiindcă nu văzuseră toți românii cum le arăta degetul mijlociu de la Piramide, că Egiptul e destul de departe, președintele li l-a mai arătat o dată, mai de aproape, adică de la Pianu de Jos.

În anii precedenți, președintele a venit de fiecare dată pe 30 octombrie să aprindă o lumânare în memoria celor decedați la Colectiv, probabil nu atât ca să se roage pentru ei, cât să le mulțumească, deoarece pe cadavrele lor arse și-a cocoțat primul „guvernul meu”, în noiembrie 2015. Anul acesta, în schimb, Iohannis n-a mai catadicsit să vină, ci și-a trimis o consilieră să depună în numele lui o coroană de flori. Mulți au spus că președintele nu a vrut să se mai expună public, după criticata vizită în Egipt, fiindu-i teamă că-l va huidui lumea. Acest șef de stat degeaba și-a mai dovedit o dată caracterul infam, cum face mereu când simte că este încolțit: bagă pe altcineva la înaintare. Ori pe o consilieră, ca acum, ori pe purtătoarea de cuvânt, ca atunci când a demis-o pe Kovesi. El niciodată nu-și asumă lucruri neplăcute și nu vrea să fie pus în situații neplăcute. Spre deosebire de Băsescu, care o fi fost el cinic și șeful mafioților pedeliști, dar măcar era curajos și-și asuma deciziile impopulare, Iohannis este un laș care vrea să ne demonstreze că el niciodată nu e vinovat de nimic. Adică la fel cum procedează și țuțărul lui, Cîțu, premierul demis și mitoman, care, ca să se facă de râs până la capăt, ne-a povestit sâmbătă că el a fost la Colectiv chiar în noaptea tragediei, deși o postare a lui mai veche l-a dat de gol că nici măcar nu era în țară în octombrie 2015!

Dar sâmbătă Iohannis a mai avut un motiv, în afară de lașitatea-i proverbială, să nu meargă la comemorarea de la Colectiv: avea meci de golf la Pianu de Jos, lângă Sibiu, și nu a vrut să lipsească. Precum observăm, acest individ ajuns președinte din lipsă de contracandidați, a luat din funcția prezidențială doar ce-i mai frumos: partea cu distracțiile. Partea cu vizitele la Piramide, cu concediile permanente prin țară și străinătate, cu jucatul de golf, un sport accesibil tuturor milionarilor. Partea cu implicatul în viața românilor simpli, cu luptatul pentru cauza românilor simpli, nu l-a pasionat niciodată în cei șapte ani de când este președintele lor. Așa și acum: deși știa că momentul Colectiv este unul important și sensibil pentru mulți români, președintele l-a ignorat, pur și simplu, ca să se distreze. Fiindcă a devenit atât de nepăsător la ce spune lumea despre el, încât nici măcar nu mai caută să-și cosmetizeze imaginea, să se prefacă implicat. Este ca și cum le-ar zice românilor în față: „M-ați votat, proștilor, și în 2019? Ghinion, o să fiți obligați să mă suportați până la capăt, adică până bifez toate obiectivele turistice unde am de gând să mă plimb!”

Citește și: Covidul mii de români ucide, Klaus se plimbă pe la piramide!

Un aspect, în toată această poveste, este însă de remarcat: anume rapiditatea cu care s-a aflat despre partida de golf a lui Iohannis. Și s-a aflat pentru că „cineva” a vrut să se afle, ca să se ridice opinia publică românească și mai mult împotriva președintelui. Acel cineva nu poate proveni decât din serviciile secrete, ceea ce înseamnă că Iohannis, premierul de la Grivco și omul Sistemului, a început să fie lăsat din brațe de Sistem. Să nu fim naivi. Dacă serviciile vor să nu se știe imediat un lucru, chiar nu se știe: gândiți-vă doar că noi am aflat despre întâlnirile dintre Kovesi, Dragnea și Coldea abia la ani de zile după ce ele au avut loc. Graba cu care știrea despre partida de golf de sâmbătă a lui Iohannis s-a difuzat pe site-uri cunoscute pentru jurnaliștii „cu ochi albaștri” care prestează acolo este, așadar, un semnal premonitoriu. Un semnal care spune clar că Sistemul îl va abandona pe Iohannis, așa cum i-a abandonat în trecut și pe Năstase, și pe Ponta, și pe Dragnea, tocmai pentru că prezența lor devenise, indirect, un pericol pentru Sistem. Sistemul nu are nevoie de tulburări sociale și, când oamenii de la vârful lui le provoacă (așa cum s-a întâmplat cu Dragnea, ale cărui ticăloșii au scos în stradă sute de mii de români și cum n-ar fi exclus să se întâmple și cu Iohannis) el preferă să-i sacrifice pe acești oameni, decât să dispară cu totul, pradă unei noi revoluții. De aceea Ludovic Orban a spus ieri că nu crede că Iohannis își va duce până la capăt mandatul: pentru că a înțeles și el semnalul dat de Sistem.

Dar, până să-l alunge românii în șuturi și cu huiduieli de la Cotroceni, președintele continuă să facă ce știe el mai bine: să se plimbe prin lume, pe banii noștri. Astăzi și mâine e la summitul climatic de la Glasgow, unde reprezintă România. Dar facem prinsoare că între două conferințe tot își face el timp să viziteze niște castele scoțiene și să-și facă și-un selfie cu monstrul Nessie?

Citește și:

Orban, despre Werner Iohannis: Cred că nu-şi termină mandatul. Va fi demis

Klaus Iohannis a ajuns un dictator și, ca orice dictator, consideră că el nu este niciodată de vină

Românii îl detestă pe Iohannis. Este la un PAS de suspendare

Back to top button