Iohannis, pe urmele lui Ceaușescu: Un grup de copii îmbrăcați în culorile PNL îi cântă „O lume minunată”
Un grup de copii de la o școală din Sibiu i-au cântat președintelui Klaus Iohannis melodia „O lume minunată”, în timp ce zeci de mii de profesori sunt în stradă strigându-și dreptul la un trai decent. Șeful statului a fost însoțit de președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită în România.
-Toți sunteți la școală?
-Da -Sunt impresionat.
-Mulțumim
-Învățați bine, că merită.
Vizita lui Iohannis la Sibiu a inclus și Colegiul Național Samuel von Brukenthal, unde președintele s-a fotografiat cu elevii. El a încercat să facă o glumă, spunându-le elevilor care îl așteptau că există și părți bune ale grevei profesorilor: au program de voie și s-au ales și cu o poză cu doi șefi de stat.
„Facem o poză?… Stați așa să nu fiți în spate…. Vă doresc o zi frumoasă! Vedeți că până și greva are ceva avantaje”, le-a spus Klaus Iohannis elevilor soției sale de la Colegiul Național Samuel von Brukenthal. Iohannis a transmis și un mesaj pentru părinţi, elevi şi dascăli şi le-a spus să aibă încredere că lucrurile se vor îmbunătăţi în sistemul educaţional, inclusiv salarizarea cadrelor didactice.
Şeful statului a adăugat că se aştepta ca în spaţiul public să existe mai multe discuţii despre faptul că Parlamentul a adoptat noile legi ale educaţiei, în procedură ordinară.
„Mi-aş fi dorit foarte mult ca şi cei care vorbesc în ultima vreme foarte mult despre ce ar trebui să facem să constate că am făcut paşi şi vom face şi în continuare”, a spus Iohannis.
„Cred că este nevoie să vedem şi ce se poate face repede şi Guvernul a promis câteva chestiuni care se pot rezolva repede, dar trebuie să vedem şi ce nu se poate face repede, dar există voinţă politică pentru a face aceste lucruri. Atunci negocierile trebuie să se ducă în aşa fel încât să se ajungă la o concluzie comună şi la o agendă. Să ştim exact când şi ce este fezabil să se facă”, a adăugat el.