Ministerul agriculturii dă 10 milioane lei liceelor tehnologice cu profil agricol, în 2020

Ministerul agriculturii și dezvoltării rurale se află în plin proces de semnare a contractelor de finanțare pentru investiții specifice și asigurarea unor cheltuieli materiale pentru un număr de 56 de licee tehnologice cu profil preponderent agricol.
Prin implementarea măsurilor cuprinse în contractele de finanțare, MADR vizează „dezvoltarea învățământului liceal agricol românesc, având ca scop realizarea obiectivului de întinerire și profesionalizare a forței de muncă din agricultură”.
Susținerea financiară, prevăzută în contractul de finanțare, se realizează în baza unui Program anual de investiții specifice activității de învățământ în domeniul agriculturii.
Potrivit Ministerului agriculturii, programul de investiții specifice pentru anul 2020 a fost elaborat în funcție de necesitățile fiecărui liceu agricol și aprobat de către MADR, iar finanțarea se asigură de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul instituției.
Valoarea totală a finanțării pentru anul 2020 este de 10 milioane lei.
- FOTO: Cine este autorul atacului armat de la Cracovia
Echipa de presă a sediului Poliției Provinciale din Cracovia a declarat că autorul atacului armat de la Cracovia are 24 de ani. Ministrul de Interne din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz sugerează că atacatorul ar fi fost influențat de „ideologii de extrema dreaptă” și ar fi avut viziuni ultranaționaliste. Este cetățean polonez din provincia Świętokrzyskie. În cursul … - Polonia: Atac „terorist” în piața din Cracovia. Sunt morți și răniți
În piața principală a orașului polonez Cracovia mai mulți indivizi au deschis focul asupra trecătorilor. Există morți și răniți, informează Agenția de Presă Poloneză (PAP), invocând serviciul de pompieri. Au fost trase focuri de armă dintr-un vehicul care trecea în piața principală a orașului, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului de pompieri din … - Milionar din imobiliare, cu sechestru pe avere! Orădeanul Călin Raita e acuzat că a fraudat bugetul de stat cu 1,5 milioane de lei
Omul de afaceri orădean, Călin Raita, s-a ales cu secrestru pe bunuri. Raita, în vârstă de 52 de ani, este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală în formă continuată, în care prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 1.590.470 de lei. Polițiștii bihoreni au instituit sechestru asigurător asupra mai multor imobile Acțiunea a avut loc … - Cristian Erbașu anunță zeci de mii de concedieri! | „Gaura” lăsată de Ilie Bolojan și restanțele PNRR bagă în colaps piața construcțiilor!
Constructorii români au de recuperat peste 1 miliard de euro de la statul român pe contracte pe PNRR, iar zeci de mii de muncitori din construcţii şi-ar putea pierde locurile de muncă, dar e posibil să vedem şi scăderi de salarii, a declarat vineri Cristian Erbaşu, directorul general al Construcţii Erbaşu, în cadrul conferinţei ”Provocări … - Cutremur politic la Paris: Stânga radicală a lui Mélenchon oficializează planul de retragere a Franței din NATO și naționalizarea industriei de apărare
Formațiunea politică „La France Insoumise” (Franța Nesupusă), condusă de candidatul prezidențial de extremă stângă Jean-Luc Mélenchon, a detonat o adevărată bombă pe scena internațională. Potrivit programului oficial publicat recent și citat de Politico, partidul a inclus negru pe alb ieșirea din NATO și naționalizarea marilor companii din sectorul apărării drept priorități absolute pentru alegerile prezidențiale. …




