Politică

Iohannis l-a decorat pe omul americanilor la București, David Muniz

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat miercuri pe David Muniz, prim colaborator şi însărcinat cu afaceri (2021 – 2023) în cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia deosebită avută la susţinerea şi promovarea relaţiilor bilaterale dintre România şi SUA, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor lui David Muniz.

De asemenea, în semn de apreciere a profesionalismului şi a contribuţiei importante aduse la promovarea ştiinţei militare şi a culturii de securitate, atât în rândul personalului armatei, cât şi la nivelul societăţii civile, şeful statului a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria F – „Promovarea culturii”, revistei ‘Gândirea Militară Românească’.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button