Majoritatea proprietăților imobiliare deținute de familia Iohannis își are originea într-o retrocedare imobiliară întemeiată pe acte false. Președintele Iohannis este cunoscut opiniei publice ca hoțul de case, însă justiția a avut grijă să îl spele pe picioare. Iohannis s-a poziționat ca un susținător al reformelor din justiție însă acesta a demis-o pe Kovesi, a pactizat cu PSD și a pus pe butuci sistemul judiciar mai ceva ca Băsescu și Iliescu.
Președintele s-a dovedit în cei 7 ani de mandat a fi un adevărat don al mafiei transpartinice. Iohannis a protejat grupările criminale la cel mai înalt nivel iar în mandatele sale țara a fost îndatorată cu aproape 50 de miliarde de dolari, fiind aproape de un faliment răsunător. Iohannis a girat hoțiile PSD, a lăsat țara în sărăcie și a lăsat mafia PNL să căpușeze sistemul energetic din România.
Iohannis se face vinovat de numirea unui protector al mafiei din serviciile secrete în persoana lui Eduard Hellvig. În mandatul mult prea odihniților de la Cotroceni și SRI mașinile cetățenilor sar în aer în urma unor atenate și nimeni nu se face vinovat. De ce? Pentru că șăfu’ ăl’ mare din SRI e parte a caracatiței mafiote și trebuie să răspundă public și în fața instanțelor de judecată pentru asasinatul de la Arad. Pe cine protejați domnule Hellvig? Cine din servicii a comandat atentatul cu bombă de la Arad?
Totuși să facem un scurt istoric al caselor deținute de donul de la Cotroceni – RISE
Una dintre cele „șase” case care figurează în declarația de avere a lui Klaus Iohannis este un spațiu comercial situat în centrul istoric al Sibiului, în apropiere de Piața Mare.
Sumele de bani pe care soții Iohannis le-au câștigat, în ultimul deceniu și jumătate, din închirierea acestui spațiu comercial s-au ridicat la circa 320.000 de euro și au reprezentat, în această perioadă, principala sursă de venit a celor doi.
Cum a fost obținut spațiul comercial
Soții Iohannis nu dețin acest spațiu comercial de unii singuri, ci, în cote egale, împreună cu o altă familie, pe nume Baștea.
La sfârșitul anilor 1990, familiile Baștea și Iohannis au fost protagonistele unui proces de retrocedare prin care au revendicat și au obținut de la stat două clădiri din centrul Sibiului.
La parterul uneia dintre ele, se găsește spațiul comercial invocat.
Cu excepția acestui spațiu comercial, nicio altă parte din cele două clădiri retrocedate nu a putut fi valorificată de Baștea și Iohannis – în ciuda proceselor inițiate în acest scop, întinse de-a lungul a mai bine de un deceniu.
Cele două clădiri retrocedate s-au aflat în proprietatea statului din 1962, respectiv din 1964, când au fost naționalizate, până în 1999 – când au fost preluate de Baștea și Iohannis.
O filiație fictivă
Baștea și Iohannis au avut succes în acțiunea lor de revendicare pretinzând că sunt succesorii celui care le deținuse înainte de naționalizare.
În realitate, nu erau. În baza relației care îi lega de proprietarul istoric al clădirilor, ar fi avut dreptul să revendice maximum o optime din averea lui, nu întregul – așa cum procedaseră.
După ce lipsa lor de legitimitate a fost descoperită, actul care le consifințise dreptul de proprietate asupra imobilelor – un certificat de moștenitor, întocmit în 1999 – a fost anulat în justiție, în 2005.
Mai mult decât atât, la mijlocul anilor 2000, ca beneficiari ilegitimi ai acestei moșteniri, Baștea și Iohannis au fost cercetați penal, fiind acuzați de uz de fals – fără să fie, în cele din urmă, trimiși în judecată.
Încă proprietari
Cu toate că certificatul de moștenitor a fost anulat în 2005, titlurile de proprietate pe care Baștea și Iohannis le-au obținut la capătul acțiunii de retrocedare din 1999 încă mai sunt, în parte, valabile.
Soții Iohannis sunt și astăzi coproprietarii spațiului comercial de pe urma căruia provine cea mai mare parte a veniturilor lor.
O mică avere de la banca Raiffeisen
Spațiul comercial a început să producă bani în 2001, atunci când a fost închiriat către banca Raiffeisen.
De atunci și până în prezent, a generat venituri totale de aproximativ 640.000 de euro, potrivit contractelor de închiriere obținute de RISE Project de la Registrul Comerțului. (Calculul, AICI).
Jumătate din bani au ajuns la familia Iohannis. Cealaltă jumătate, la familia Baștea.
Acest spațiu comercial, închiriat băncii Raiffeisen, a produs rente de aproximativ 640.000 de euro, în ultimii 14 ani. Jumătate din bani au ajuns la Klaus Iohannis. FOTO: RISE Project.
În lipsa retrocedării frauduloase a celor două clădiri – petrecute în 1999 – spațiul comercial ar fi rămas în proprietatea statului român, iar banii aceștia ar fi intrat în bugetul administrației locale din Sibiu – deținătorul anterior al imobilului.
Originea a patru din cele șase case ale lui Iohannis
Afacerea judiciară menționată mai sus și o jumătate din banii rezultați de pe urma ei – jumătate estimată la 320.000 de euro – reprezintă răspunsul la întrebarea care a însoțit, ca o umbră, cariera lui Klaus Iohannis, imediat ce acesta a pășit pe scena mare a politicii românești: cea legată de proveniența banilor cu care și-a cumpărat șase „case” în Sibiu.
Potrivit propriilor declarații, făcute în cadrul unei emisiuni TV – cu o parte din chiria obținută de la banca Raiffeisen – Klaus Iohannis a cumpărat, în timp, alte trei proprietăți imobiliare – un apartament și două case:
„(…) S-a găsit o închiriere foarte avantajoasă (n.r.- a spațiului comercial) și, folosind banii din acea închiriere, am reușit iarăși să-mi cumpăr un apartament care se găsește într-o zonă bună. L-am închiriat și pe acela și din banii proveniți și de acolo am cumpărat, în final, cele două căsuțe, care sunt ultimele achiziții pe care le-am făcut”.
Așadar, patru din cele șase „case” care figurează în declarația de avere a președintelui României – pe de o parte, spațiul comercial, ieșit, prin fraudă, din proprietatea statului și, pe de altă parte, un apartament și două case, cumpărate cu rentele produse de acest spațiu comercial – sunt rezultatul, direct și indirect, al unei retrocedări pe care justiția a declarat-o, încă din 2005, ca fiind întemeiată pe acte false.
Din cele șase imobile deținute de președintele Româiniei, patru (pozițiile nr. 3-6) sunt rodul unei retrocedări întemeiate pe acte false, decise în dauna intereselor statului. INFOGRAFIE: Sergiu Brega. FOTOGRAFII: Ovidiu Dumitru Matiu / Mediafax, RISE Project.
Proces prelungit prin invocarea de vicii de procedură
Dreptul de proprietate al lui Baștea și Iohannis asupra respectivului spațiu comercial încă este contestat în justiție de două familii care locuiesc la etajul acestui imobil, deasupra agenției băncii Raiffeisen.
Procesul se judecă de treisprezece ani. Acum, se află pe rolul Curții de Apel Brașov.
Cele două familii care li se opun lui Baștea și Iohannis au câștigat, de trei ori la rând, penultimul act al procesului, judecat la Tribunalul Brașov.
Perdanți în această fază, Baștea și Iohannis au prelungit litigiul, în mod artificial, cu șapte ani, invocând, în două rânduri, existența unor vicii de natură procedurală: netrimiterea corectă a citațiilor la o adresă din Florida (SUA), unde își avea domiciliul Baștea.
În perioada în care procesul a bătut pasul pe loc, sub pretextul neexpedierii corecte a citațiilor în străinătate, rentele produse de acest spațiu comercial – virate de banca Raiffeisen în conturile lui Baștea și Iohannis – s-au ridicat, în total, la o sumă de aproximativ 420.000 de euro, potrivit contractelor de chirie deținute, în copie, de RISE Project.
RISE Project a făcut cronologia parcursului pe care familiile Baștea și Iohannis l-au străbătut pentru a intra în posesia spațiului comercial de pe urma căruia au câștigat o mică avere.
O puteți citi mai jos, în detaliu, împreună cu documentele judiciare care atestă fiecare etapă în parte. După caz, acestea au fost anonimizate, conform legii (numele proprii au fost reduse la inițiale sau acoperite integral), de către curțile judecătorești care le-au pus la dispoziția RISE Project.
De menționat că președintele României nu a dorit să dialogheze cu RISE pe marginea acestui subiect și nu a răspuns la întrebările care i-au fost comunicate cu această ocazie.
Într-o convorbire telefonică purtată cu RISE Project, unul dintre angajații de la Biroul de Presă al Palatului Cotroceni a spus: „Nu știu când și dacă vi se va răspunde la întrebări”.
Nici partenerii lui Klaus Iohannis – membrii familiei Baștea, emigranți, începând cu anul 2000, în Statele Unite ale Americii – nu au răspuns la întrebările pe care RISE Project li le-a trimis prin e-mail.
ILUSTRAȚIE: Sergiu Brega. FOTO: Octav Ganea/Mediafax.
CELE DOUĂ TESTAMENTE
25 Decembrie 1991 – Un vârstnic pe nume Nicolae Baștea lasă, prin testament, două clădiri din centrul Sibiului nepotului său Ioan Baștea, unei cunoștințe, Georgeta Lăzurca, și fiicei acesteia, Carmen Iohannis.
Când Nicolae Baștea își scrie testamentul, casele nu sunt ale lui, ci ale statului. Au fost naționalizate în anii 1960.
Pentru ca beneficiarii testamentului să intre în posesia lor, trebuie să obțină revocarea naționalizării.
Până să fie naționalizate, clădirile i-au aparținut lui Eliseu Ghenea, locuitor al comunei Porumbacu de Jos (Județul Sibiu). Între războaie, acesta atinsese prosperitatea mergând să lucreze în America.
Nicolae Baștea susține că îl moștenește pe Eliseu Ghenea și, moștenindu-l, transmite cele două imobile mai departe, către Ioan Baștea, Georgeta Lăzurca și Carmen Iohannis.
În testamentul pe care îl scrie în ziua de Crăciun a lui 1991, Nicolae Baștea este mai generos cu nepotul său, Ioan, decât cu Georgeta Lăzurca și Carmen Iohannis.
Lui Ioan Baștea îi lasă o clădire întreagă (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29) și două niveluri din cealaltă (Strada Gheorghe Magheru nr. 35): parterul și etajul doi.
Georgeta Lăzurca și Carmen Iohannis primesc etajul întâi din clădirea de pe Strada Gheorghe Magheru nr.35 – nivel la care se găsesc două apartamente.
În 1991, ambele imobile se află în administrarea Primăriei Sibiu.
Ambele sunt locuite de chiriași.
Nicolae Baștea moare în 1993.
În 1991, Nicolae Baștea a pretins că imobilele pe care statul le confiscase în anii 1960 de la Eliseu Ghenea i se cuvin și le-a lăsat moștenire, prin testament, unui nepot, Ioan Baștea, și unor cunoștințe: Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca. În realitate, pentru că nu era rudă cu Eliseu Ghenea, ci doar cu soția acestuia – Maria Ghenea, născută Baștea – lui Nicolae Baștea i s-ar fi cuvenit doar o optime din averea lui Eliseu, nu întregul ei. INFOGRAFIE: Sergiu Brega. FOTO: Octav Ganea/Mediafax, RISE Project, Facebook.
1995 – 1997 – Chiriașii din cele două clădiri (Gheorghe Magheru nr. 35 și Nicolae Bălcescu nr. 29) cumpără, rând pe rând, de la Primăria Sibiu, apartamentele în care locuiesc.
21 Martie 1997 – Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca pornesc la drum pentru fructificarea testamentului din 1991.
Primul pas: dau în judecată statul român, reprezentat de Primăria Sibiu, și cer revocarea naționalizării caselor, petrecută în 1962 și în 1964.
În acțiunea pe care o depun în instanță, ei nu contestă naționalizarea în sine, ca politică a statului comunist, ci felul în care ea a fost aplicată, ținând cont de regulile din comunism, în cazul bunurilor lui Eliseu Ghenea.
Astfel, spun ei, casele nu ar fi trebuit naționalizate, întrucât Eliseu Ghenea era un muncitor de rând, iar decretul de etatizare nu se referea la bunurile celor din clasa de jos.
Ca să își justifice dreptul de a se interesa de averea confiscată a lui Eliseu Ghenea, cei trei prezintă un testament din 1963, care i-ar fi aparținut acestuia.
Prin acest testament, Eliseu Ghenea i-ar fi lăsat lui Nicolae Baștea cele două imobile din centrul Sibiului.
Mai departe, cei trei prezintă testamentul din 1991, prin care Nicolae Baștea le-a lăsat lor moștenire cele două clădiri din Sibiu.
Casa de pe Strada Magheru nr. 35, din care Nicolae Baștea le-a lăsat etajul întâi soției și soacrei lui Klaus Iohannis era locuită de chiriași. Clădirea are ieșire la două străzi și este formată exclusiv din apartamente. FOTO: RISE Project.
15 Ianuarie 1998 – Un expert grafolog analizează testamentul din 1963 și stabilește că nu a fost scris de Eliseu Ghenea, ci doar semnat de acesta.
Prin urmare, valoarea testamentului este nulă, iar legitimitatea lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca de a se interesa de averea „moștenită” de Nicolae Baștea de la Eliseu Ghenea nu poate fi demonstrată. Judecătoria Sibiu le respinge acțiunea.
(Sentința nr. 276/1998, AICI).
ADEVERINȚA
7 Mai 1998 – Cei trei fac apel: renunță la utilizarea, în instanță, a testamentului din 1963 și susțin că Nicolae Baștea a fost și nepot al lui Eliseu Ghenea, nu doar moștenitor testamentar al acestuia.
Ca să probeze filiația dintre Eliseu Ghenea și Nicolae Baștea, cei trei aduc o adeverință de la Biroul de Stare Civilă al Primăriei Porumbacu de Jos – comuna în care locuit, până la moarte, Eliseu Ghenea.
Adeverința este eliberată de secretarul comunei, Liviu Munteanu.
Adeverința – pusă în ciruclație pentru a servi în acest proces – spune că „Eliseu Ghenea nu a avut alt moștenitor decât pe nepotul lui, Nicolae Baștea”.
Tribunalul Sibiu ia de bună această adeverință și retrimite dosarul, spre rejudecare, la Judecătoria Sibiu.
(Decizia Tribunalui Sibiu, AICI).
(Adeverința, AICI).
Cu doi ani în urmă, în 1996, același secretar, Liviu Munteanu, eliberase un act în care spusese că „singurul moștenitor al lui Eliseu Ghenea a fost vărul său, Gheorghe Poșa”.
(Notă – Secretarul unei administrații locale este un funcționar public numit în funcție de prefect, care are rolul de a supraveghea, din punct de vedere juridic, întreaga activitate a unei primării. El are în coordonare, prin lege, biroul de stare civilă al unei administrații locale).
20 Iulie 1998 – Judecătoria Sibiu acceptă, de asemenea, adeverința emisă de secretarul comunei Porumbacu de Jos și, suplimentar, își însușește argumentul potrivit căruia Eliseu Ghenea a fost deposedat pe nedrept de bunuri în timpul comunismului – deși era muncitor, iar decretul de naționalizare nu se referea la bunurile celor din clasa de jos.
Astfel, Judecătoria Sibiu dispune revocarea naționalizării celor două case din centrul Sibiului.
(Sentința 6011/1998, AICI).
Casa de pe Strada Nicolae Bălcescu, care, prin testamentul din 1991, i-a revenit exclusiv lui Ioan Baștea, avea, la parter, un spațiu comercial în care funcționa o librărie. Începând cu 2002, aici a fost amenajată Agenția „Brukenthal” a băncii Raiffeisen. La etaj, sunt două apartamente cumpărate de foștii lor chiriași. FOTO: RISE Project.
21 Aprilie 1999 – Primăria Sibiu face apel pentru a menține decizia de naționalizare a celor două clădiri, însă Tribunalul Sibiu păstrează hotărârea instanței anterioare.
(Decizia nr. 1681/1998 a Tribunalului Sibiu, AICI).
Un recurs declarat la Curtea de Apel Alba-Iulia, înregistrat cu două zile mai târziu decât trebuia, este considerat perimat. Căile de atac ale Primăriei Sibiu sunt epuizate. Baștea, Iohannis și Lăzurca reușesc să anuleze naționalizarea celor două clădiri.
Proprietățile confiscate de stat, în urmă cu trei decenii, se întorc, formal, pe numele lui Eliseu Ghenea (decedat în 1969) și al nevestei sale, Maria Ghenea (decedată în 1962).
(Decizia nr. 798/1999 a Curții de Apel Alba, AICI).
Pentru ca Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca să intre în posesia celor două case din centrul Sibiului – suspendate, deocamdată, pe numele lui Eliseu și al Mariei Ghenea – mai trebuie străbătuți câțiva pași.
Primul pas: Transferarea unei cote de 50 la sută din cele două proprietăți, cotă deținută de Maria Ghenea, decedată în 1962, pe numele soțului supraviețuitor, Eliseu Ghenea, unicul ei moștenitor cunoscut.
Al doilea pas: Transferarea celor două proprietăți ajunse astfel pe numele lui Eliseu Ghenea pe numele lui Nicolae Baștea, în baza relației de rudenie a acestora, consfințite prin adeverința emisă de secretarul comunei Porumbacu de Jos.
Al treilea pas: Transferarea bunurilor ajunse pe numele lui Nicolae Baștea pe numele lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca, în baza testamentului din 1991.
Al patrulea pas: Anularea contractelor prin care chiriașii din cele două imobile au cumpărat de la Primăria Sibiu, în perioada 1995-1997, apartamentele în care trăiau.
Primii trei pași se pot rezolva printr-o simplă vizită la notariat.
Al patrulea, prin deschiderea unor noi acțiuni în justiție.
PROCURA
8 Mai 1999 – Intră în scenă Klaus Iohannis. La trei săptămâni după ce nevasta sa, soacra sa și Ioan Baștea reușesc să anuleze naționalizarea celor două case, Klaus Iohannis, până atunci absent în litigiu, primește procură de la Ioan Baștea pentru a-l reprezenta pe acesta în tot ceea ce urma să însemne administrarea cotei de proprietate care îi revenea din cele două imobile situate în centrul Sibiului.
Procura este autentificată de notarul sibian Radu Gabriel Bucșa.
(Procura, AICI).
Prin această procură, Klaus Iohannis, la vremea aceea șef al Inspectoratului Școlar din Județul Sibiu, devine principalul strateg al felului în care sunt valorificate clădirile tocmai preluate de la stat.
Scurtă descriere:
– Cele două case deținute în trecut de Eliseu Ghenea se găsesc în inima Sibiului, foarte aproape de Piața Mare.
– Prima dintre ele (Strada Gheorghe Magheru nr. 35), cuvenită, prin testamentul din 1991, lui Ioan Baștea, Georgetei Lăzurca și lui Carmen Iohannis, e formată din nouă apartamente pe care statul le-a vândut chiriașilor.
– Cea de-a doua (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29), moștenită exclusiv de Ioan Baștea, are la parter un foarte atractiv spațiu comercial, cu deschidere la artera cu cel mai mare flux pietonal al orașului. În el funcționează o librărie de stat.
La etaj, există două apartamente, vândute chiriașilor.
– Cu excepția spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 – aflat încă în proprietatea publică, în 1999 – cele două case nu aduc nici cel mai mic beneficiu noilor lor proprietari atâta vreme cât nu are loc anularea contractelor prin care chiriașii au devenit proprietari.
Imobilele retrocedate familiilor Baștea și Iohannis se găsesc în inima Sibiului, foarte aproape de Piața Mare. Clădirea de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35 (foto stânga) este formată doar din apartamente. Cea de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 (foto dreapta) are la etaj două apartamente, iar la parter, un spațiu comercial cu deschidere la strada cu cel mai mare trafic pietonal al orașului.
FOTO: Google Earth/ RISE Project. INFOGRAFIE: Sergiu Brega.
NOTARUL
1 iunie 1999 – Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca merg la notariat ca să rezolve primii trei pași, pe care îi au de străbătut, procedural, pentru a intra în posesia moștenirii lui Eliseu Ghenea.
Primul pas: transferarea cotei de 50 la sută din cele două clădiri de pe numele Mariei Ghenea pe numele soțului supraviețuitor, Eliseu Ghenea.
Al doilea pas: transferarea bunurilor de pe numele lui Eliseu Ghenea pe numele lui Nicolae Baștea – în baza relației de rudenie dintre ei, consfințite de adeverința emisă de secretarul comunei Porumbacu de Jos.
Al treilea pas: transferarea bunurilor de pe numele lui Nicolae Baștea pe numele lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca – în baza testamentului din 1991.
Același notar care a încheiat procura de administrare a caselor (pe care Baștea i-a dat-o lui Iohannis, pe 8 Mai 1999), Radu Gabriel Bucșa, întocmește un singur certificat de moștenitor prin care sunt străbătute etapele descrise mai sus.
Când vine vorba de rolul său în afacerea retrocedării celor două case din Sibiu, notarul Radu Gabriel Bucșa se baricadează în tăcere.
Important:
– Deși, în testamentul din 1991, Nicolae Baștea le lăsase Georgetei Lăzurca și lui Carmen Iohannis un singur nivel din cele trei ale clădirii de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35, atunci când a realizat succesiunea pentru această clădire, notarul Bucșa le-a acordat lui Carmen Iohannis și Georgetei Lăzurca mai mult decât erau îndreptățite prin testament: o jumătate din casă.
– La încercările repetate ale RISE Project de a discuta cu Radu Gabriel Bucșa despre certificatul de moștenitor întocmit pe 1 iunie 1999, reacția notarului a fost constantă: „Nu comentez! Nu comentez!”.
Carmen Iohannis și mama ei primesc, așadar, pe 1 iunie 1999, jumătate din clădirea de pe Strada Gheorghe Magheru nr.35, cea formată din nouă apartamente cumpărate, recent, de foștii lor chiriași.
În aceeași zi, printr-o încheiere notarială cu număr consecutiv, încheiere redactată tot de Radu Gabriel Bucșa, Klaus Iohannis și soția sa cumpără de la Ioan Baștea o jumătate din clădirea pe care acesta a moștenit-o de unul singur de la Eliseu Ghenea (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29), cea cu parter comercial și etaj format din două apartamente.
Prețul plătit este simbolic: 50 de milioane de lei vechi, adică 3.200 de USD, la paritatea leu-dolar din ziua respectivă.
După perfectarea acestei tranzacții, toată moștenirea lui Eliseu Ghenea ajunge, în cote egale, pe numele familiilor Baștea și Iohannis.
Klaus Iohannis și nevasta lui devin, în acest fel, coproprietari ai singurului bun care, deocamdată, poate produce bani: spațiul comercial de pe Strada Nicoale Bălcescu nr. 29.
Într-un interviu acordat DIGI 24, Klaus Iohannis a rezumat cumpărarea unei jumătăți din imobilul de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 în felul următor: „Am cumpărat o jumătate de casă, în condiții foarte avantajoase, de la un prieten care o moștenise”.
(Interviul AICI, Minutul 1:09 – Minutul 1:42).
În perioada următoare, „prietenul” Ioan Baștea emigrează în SUA și se stabilește, împreună cu soția și cele două fete, la Jacksonville, Florida.
„Prietenul” Baștea are studii medii. Până să plece în America, locuiește în comuna brașoveană Viștea, limitrofă județului Sibiu. Lucrează la Combinatul Chimic din Victoria.
(Certificatul de moștenitor întocmit de Gabriel Radu Bucșa, AICI).
(Contractul de vânzare-cumpărare dintre Baștea și Iohannis, AICI).
(Notă: De-a lungul timpului, din suprafețele celor două jumătăți de clădire preluate de la statul român și de la Ioan Baștea, doar spațiul comercial de pe Strada Nicoale Bălcescu avea să fie menționat în declarațiile de avere ale lui Klaus Iohannis, pentru că doar de acesta – singurul negrevat de sarcini – familia Iohannis a putut dispune. El nu a fost însă niciodată consemnat în declarația de avere ca spațiu comercial, ci ca „apartament”).
În 1999, cele două case ale lui Eliseu Ghenea au fost mutate din proprietatea statului pe numele lui Nicolae Baștea și de aici, mai departe, pe numele lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca. Mai apoi, Klaus și Carmen Iohannis au cumpărat, la un preț modic, o jumătate din casa care avea cea mai mare valoare imobiliară și care nu le fusese destinată prin testament. Începând cu 2001, au închiriat spațiul comercial care se găsește la parterul acestei case către banca Raiffeisen. INFOGRAFIE: Sergiu Brega.Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!
7 octombrie 1999 – Ioan Baștea, Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca fac al patrulea pas pe drumul dobândirii drepturilor depline asupra imobilelor din centrul Sibiului.
Astfel, Ioan Baștea și soții Iohannis cheamă în judecată familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra spațiului comercial situat pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 și solicită anularea actelor lor de proprietate.
Motivația? Statul român – vânzător al apartamentelor, cu doi ani mai devreme – nu ar fi avut dreptul să vândă bunuri care, de fapt, nu îi aparțineau. Aceste bunuri aparțineau, așa cum tocmai statuaseră instanțele de judecată, lui Eliseu Ghenea.
Judecătoria Sibiu le dă câștig de cauză. (Sentința nr. 6.700/1999, AICI).
În același timp, într-un alt dosar, Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca, proprietari ai clădirii de pe Strada Gheorghe Magheru nr.35, cheamă în judecată mai multe familii care locuiesc în acest imobil, cerând anularea contractelor prin care acestea, la rândul lor, au cumpărat apartamentele de la stat.
Argumentul este identic: statul nu putea să vândă ceea ce nu îi aparținea.
(Nefiind coproprietar al clădirii de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35, Klaus Iohannis nu apare în acest proces).
RICHARD WAGNER versus IOHANNIS
1999 – Se deschide un prim proces „în sens invers”.
Unul dintre locatarii clădirii de pe strada Gheorghe Magheru nr. 35, pe nume Richard Wagner, îi dă în judecată pe Carmen Iohannis, pe Georgeta Lăzurca și pe Ioan Baștea.
Wagner susține că cel pe care aceștia l-au moștenit, Nicolae Baștea, nu a fost, cu adevărat, nepotul proprietarului interbelic al celor două clădiri din centrul Sibiului – Eliseu Ghenea – astfel încât imobilele nu ar fi trebuit să iasă din patrimoniul statului și să intre în proprietatea lor.
Wagner cere anularea certificatului de moștenitor – încheiat pe 1 iunie 1999 – prin care imobilele au fost aduse în proprietatea lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca.
(Klaus Iohannis nu apare în litigiu, pentru că nu este coproprietar al imobilului de pe Strada Gheorghe Magheru în care locuiește Richard Wagner).
Cutia poștală în care Richard Wagner și mandatarul său, Prundurel, au primit citațiile în procesul prin care au reușit să dejoace retrocedarea, prin falsuri, a celor două case din Sibiu. FOTO: Sergiu Brega
2 Februarie 2000 – Liviu Munteanu, secretarul comunei Porumbacu de Jos, emite o altă adeverință prin care reafirmă că Nicolae Baștea a fost, într-adevăr, nepotul lui Eliseu Ghenea.
Adeverința este folosită de familiile Iohannis și Baștea, în procesul pe care li l-a deschis Richard Wagner.
18 Iunie 2000 – Klaus Iohannis devine primar al Sibiului.
5 Octombrie 2000 – Richard Wagner pierde, la Judecătoria Sibiu, procesul pe care l-a deschis împotriva lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca.
Wagner face apel și strămută judecata la instanțele din Brașov.
(Sentința civilă nr. 5455/5 Octombrie 2000, AICI).
FALSUL ESTE DESCOPERIT
12 Iunie 2001 – Proprietarii apartamentelor pe care Klaus Iohannis și soția lui vor să îi lase fără locuințele cumpărate de la stat – atât cei de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29, cât și cei de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35 – fac plângeri penale.
Acuză faptul că adeverințele eliberate de secretarul comunei Porumbacu de Jos, care atestă legătura de rudenie Baștea-Ghenea, sunt mincinoase și cer anchetarea celor care le-au emis și a celor care au profitat de ele.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia investighează cazul și ajunge la concluzia că reclamanții au dreptate.
– În ce anume constau falsurile din cele două adeverințe?
– Nicolae Baștea nu a fost nepot al lui Eliseu Ghenea – așa cum a afirmat, de două ori, în scris, secretarul comunei Porumbacu de Jos.
Nicolae Baștea era nepot al soției lui Eliseu Ghenea, Maria, născută Baștea, nu nepot al lui Eliseu.
Fiindcă Maria a murit înainte de Eliseu (1962 față de 1969), toate bunurile ei au fost moștenite de soț. Mai departe, pe Eliseu l-a moștenit o soră, iar pe soră, neavând urmași, a moștenit-o statul român.
Parchetul cheamă în judecată Primăria Porumbacu de Jos și cere anularea celor două adeverințe false emise de secretarul Liviu Munteanu.
(Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, AICI.)
(Notă: Deși, în limbajul curent, cuvântul „rudă” are o accepțiune largă, în sens juridic, „rude” sunt doar persoanele între care există o legătură de sânge. Rudele unui soț sunt afini pentru celălalt soț. În cazul de față, Nicolae Baștea era doar afin cu Eliseu Ghenea, nu rudă a acestuia. Din același motiv, între cei doi nu exista o relație de tip nepot-unchi, care să îl îndreptățească pe Nicolae Baștea să moștenească proprietățile lui Eliseu Ghenea. Potrivit unei prevederi legale din 1944 referitoare la moștenire – valabilă la data la care soții Ghenea au încetat din viață – în calitatea sa de nepot al Mariei Ghenea, moartă cu șapte ani înaintea lui Eliseu Ghenea, Nicolae Baștea ar fi putut pretinde cel mult o optime din averea acestei familii).
CONTRACTUL
30 Noiembrie 2001 – Pentru familiile Iohannis și Baștea încep să curgă beneficiile aduse de revocarea naționalizării caselor din Sibiu.
Klaus Iohannis închiriază băncii Raiffeisen – atât în numele său, cât și ca mandatar al lui Ioan Baștea – spațiul comercial de la parterul casei de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
Raiffeisen ia în folosință acest spațiu pentru cinci ani și plătește o chirie de 20.000 de USD/an. În momentul semnării contractului, noiembrie 2001, banca le achită proprietarilor, cu anticipație, chiria pentru primii trei ani: 60.000 de USD.
Primarul Sibiului împarte banii pe din două cu Ioan Baștea.
Contractul intră în vigoare pe 1 februarie 2002 și expiră pe 1 februarie 2007. El lasă liberă opțiunea modificării chiriei în limita unei marje de 20 la sută, începând cu al treilea an de contract.
O parte din prima rentă pe care soții Iohannis au primit-o de la Banca Raiffeisen a fost folosită pentru cumpărarea unui apartament din această vilă. Apartamentul ocupă întregul etaj al clădirii. FOTO: RISE Project.
(Contractul de chirie cu Raiffeisen încheiat în 2001, AICI.)
În același an în care primește această tranșă de la Raiffeisen, Klaus Iohannis își extinde proprietățile imobiliare din Sibiu. Cumpără un apartament cu șase camere dintr-o vilă situată în centrul orașului, pe Strada Someșului nr. 13.
Actele întocmite pentru cumpărarea acestui apartament sunt redactate de același notar Radu Gabriel Bucșa.
Peste un an și jumătate, apartamentul e închiriat, la rândul lui, și începe să producă bani. Mai întâi, 800 de euro pe lună. Apoi, 950 de euro pe lună, apoi 1050 de euro pe lună.
În interviul acordat DIGI 24, Iohannis a afirmat că acest apartament a fost cumpărat cu banii obținuți din închirierea spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
(Interviul, AICI – între minutul 1:42 și minutul 2:14).
16 Aprilie 2002 – Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia obțin anularea adeverințelor false emise de Primăria Porumbacu de Jos – cele în care Nicolae Baștea era declarat „nepot” al lui Eliseu Ghenea.
(Decizia Tribunalului Sibiu nr. 327/16 Aprilie 2002, AICI).
Autorul celor două adeverințe false, secretarul Liviu Munteanu, face recurs împotriva acestei sentințe.
RECULUL
28 Aprilie 2002 – Cele două familii de pensionari care locuiesc deasupra spațiului comercial închiriat băncii Raiffeisen decid să contraatace.
În paralel cu procesul prin care Iohannis și Baștea vor să anuleze actele lor de proprietate, îi dau și ele în judecată pe Iohannis și pe Baștea.
Urmând exemplul lui Richard Wagner, cer anularea certificatului de moștenitor din 1999, prin care bunurile lui Eliseu Ghenea au fost trecute pe numele lui Ioan Baștea, al lui Carmen Iohannis și al mamei acesteia.
Mai departe, cer anularea contractului de vânzare-cumpărare – perfectat în aceeași zi în care a fost încheiat certificatul de moștenitor – prin care Klaus și Carmen Iohannis au cumpărat de la Ioan Baștea, la un preț simbolic, o jumătate din casa de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
În final, cer radierea lui Ioan Baștea, Klaus Iohannis și Carmen Iohannis din cartea funciară a acestui imobil.
În perioada în care Sibiul s-a schimbat la față, sub conducerea lui Klaus Iohannis, primarul a urmărit cu tenacitate firul unei afaceri imobiliare care avea să ducă la înflorirea stării sale materiale. FOTO: RISE Project.
12 Iunie 2002 – Locatarii celor două apartamente situate deasupra spațiului închiriat către banca Raiffeisen pierd, irevocabil, procesul paralel, deschis în 1999: cel prin care Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Ioan Baștea au cerut anularea actelor lor de proprietate.
Iohannis și Baștea nu pun în executare verdictul instanței: nu îi scot afară din case și nu le pretind chirie.
Procesul deschis în urmă cu două luni, prin care locatarii celor două apartamente au cerut anularea certificatului de moștenitor din 1999 merge mai departe.
(Decizia Tribunalului Brașov nr. 2195/A/19 Decembrie 2001, AICI).
(Decizia Curții de Apel Brașov nr. 627/R/2002, AICI).
INCULPAREA
9 Iunie 2003 – Rejudecând dosarul în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a cerut anularea celor două adeverințe false emise de secretarul comunei Porumbacu de Jos, Tribunalul Sibiu respinge acțiunea procurorilor.
Motivul invocat de judecători: deși adeverințele pot fi false, nu este de competența Parchetului să inițieze astfel de acțiuni judiciare.
15 Decembrie 2003 – Perdant în acțiunea civilă descrisă anterior, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia decide să îl trimită în judecată pe Liviu Munteanu, pentru fals în acte publice.
În rechizitoriul în care sunt prezentate capetele de acuzare susținute împotriva lui Liviu Munteanu, procurorii spun că persoanele care i-au solicitat acestuia să elibereze cele două adeverințe false au rămas „neidentificate”.
Persoanele care au folosit respectivele adeverințe, ca probe în instanță, au fost trei la număr: Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca.
Concomitent, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia hotărăște să disjungă ancheta care îi vizează pe ceilalți implicați în această retrocedare ilicită – Ioan Baștea, Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca, notarul Radu Gabriel Bucșa, Klaus Iohannis etc. – din dosarul penal al secretarului Liviu Muntean; iar de această a doua anchetă să se ocupe Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu ia în lucru acest dosar- desprins din trunchiul primului – și pune rezoluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva celor de mai sus.
(Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, AICI).
6 Iunie 2004 – Klaus Iohannis este reales primar al Sibiului, cu un scor covârșitor, de 88,7 la sută.
ANULAREA
29 Noiembrie 2004 – Cele două familii care locuiesc în apartamentele de deasupra spațiului comercial închiriat băncii Raiffeisen pierd, la Judecătoria Sibiu, procesul în care au cerut anularea certificatului de moștenitor din 1999 și radierea lui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Ioan Baștea din cartea funciară a imobilului de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
Urmând exemplul lui Richard Wagner, fac apel și strămută dosarul în județul Brașov.
(Sentința Judecătoriei Sibiu, AICI).
APRILIE 2007. Klaus Iohannis, pe jos, prin Sibiu. FOTO: Silvana Armat / Mediafax.
1 Februarie 2005 – Tribunalul Brașov acceptă apelul declarat de Richard Wagner împotriva sentinței Judecătoriei Sibiu și dispune anularea certificatului de moștenitor întocmit în 1999 de notarul Radu Gabriel Bucșa.
Motivele pentru care certificatul de moșenitor este declarat nul sunt două:
(1) Nicolae Baștea nu a fost nepotul lui Eliseu Ghenea, așa cum instanțele de judecată au stabilit deja. A fost nepotul nevestei acestuia, Maria Ghenea, și, din această poziție, ar fi putut pretinde cel mult o optime din averea rămasă de la Eliseu Ghenea.
(2) Notarul sibian Radu Gabriel Bucșa nu avea competență teritorială să dezbată, în acest certificat de moștenitor, succesiunea unei persoane care decedase în afara județului Sibiu: Nicolae Baștea, mort la Viștea de Jos (Brașov), cu ultimul domiciliu la Cluj-Napoca.
(Decizia civilă a Tribunalului Brașov nr. 33/A/1.02.2005, AICI).
În aceeași zi în care întregul eșafodaj al „moștenirii” lui Eliseu Ghenea începe să se crape, 1 februarie 2005, se aniversează contractul dintre Klaus Iohannis și Banca Raiffeisen.
Primarul trebuie să încaseze o nouă chirie anuală: 10.000 de USD, potrivit contractului încheiat în noiembrie 2001.
30 Iunie 2005 – Curtea de Apel Brașov confirmă verdictul pronunțat pe 1 februarie de Tribunalului Brașov, în procesul Wagner versus Iohannis.
Magistrații anulează, în mod irevocabil, certificatul de moștenitor din 1999.
Suplimentar, dispun radierea lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca din cartea funciară a casei de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35.
(Decizia civilă a Curții de Apel Brașov nr. 520/R/2005, AICI).
RENEGOCIEREA
1 Februarie 2006 – O nouă rată anuală trebuie să fie plătită de Raiffeisen în contul lui Klaus Iohannis: 10.000 de USD, potrivit înțelegerii din 2001.
29 Decembrie 2006 – Klaus Iohannis prelungește cu zece ani, din 2007 până în 2017, atât în numele său, cât și în numele lui Ioan Baștea, contractul de chirie cu banca Raiffeisen.
Prețul anual al chiriei urcă de la 20.000 de USD (cât a fost în 2001) la 60.000 de euro.
Iohannis și Baștea încasează, cu această ocazie, 180.000 de euro de la Raiffeisen. Suma reprezintă banii cuveniți pentru primii trei ani ai noii perioade contractuale.
Contractul spune că, în cazul în care, în viitor, Iohannis și Baștea vor fi obligați de Fisc să plătească TVA pentru aceste venituri, TVA-ul va fi suportat de Raiffeisen.
Contractul precizează că, după trei ani, adică din 2010, prețul poate fi modificat cu 20 la sută.
(Actul adițional al contractului, AICI).
2007 – Klaus și Carmen Iohannis își extind proprietățile imobiliare din Sibiu: achiziționează alte două case. Imobilele sunt situate pe Strada Măgura nr. 9 și pe Strada Măgura nr. 11.
În emisiunea de la DIGI 24, Iohannis afirmă că cele două case au fost cumpărate cu banii obținuți din închirierea spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
Iohannis numește cele două case „căsuțe”.
(Interviul, AICI – Minutul 2:14 – Minutul 2:25)
Una dintre „căsuțele” cumpărate de Iohannis în 2007 cu banii încasați de la Banca Raiffeisen. FOTO: RISE Project.
21 Iunie 2007 – Secretarul comunei Porumbacu de Jos este condamnat de Tribunalul Sibiu la un an de închisoare cu suspendare, pentru neglijență în serviciu – în cazul emiterii celor două adeverințe false.
(Decizia Tribunalului Sibiu, AICI).
Cealaltă „căsuță”, achiziționată în același timp. „Căsuțele” sunt vecine, despărțite doar de un gard. FOTO: RISE Project
16 Iulie 2007 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu infirmă soluția de neîncepere a urmăririi penale, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în dosarul în care sunt cercetați Ioan Baștea, Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca, Klaus Iohannis, Radu Gabriel Bucșa etc.
Parchetul decide să continue anchetarea celor de mai sus.
11 Octombrie 2007 – Secretarul comunei Porumbacu de Jos reușește să scape de pedeapsa simbolică dictată de Tribunalul Sibiu.
A trecut aproape un deceniu de când a comis falsurile pentru care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Alba Iulia decide că vinovăția lui s-a prescris.
AMÂNAREA
21 Februarie 2008 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu trimite către D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală dosarul penal în care Ioan Baștea, Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca, Klaus Iohannis, Radu Gabriel Bucșa etc. sunt achetați în afacerea preluării de la statul român a celor două case din centrul Sibiului.
Informația aceasta este prezentă într-un răspuns adresat RISE Project de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia – structura care a investigat cazul pentru prima oară.
Într-un răspuns adresat RISE Project, D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală declară că nu a primit și nu a avut niciodată în lucru acest dosar penal.
Dosarul penal în care au fost cercetați Carmen și Klaus Iohannis a dispărut în neant. FOTO: Adi Pîclișan / Mediafax
26 Februarie 2008 – Familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra spațiului comercial închiriat către banca Raiffeisen câștigă, în faza de apel, la Tribunalul Brașov, procesul pe care li l-au intentat soților Iohannis și lui Ioan Baștea.
Instanța decide că actul prin care soții Iohannis au cumpărat de la Ioan Baștea, la un preț simbolic, o jumătate din casa de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 – cea care le aduce zeci de mii de euro pe an – este nul.
Suplimentar, Tribunalul Brașov dispune ca Baștea și soții Iohannis să fie radiați din cartea funciară acestei clădiri, considerând că ea a fost scoasă din patrimoniul statului prin fraudă.
Soții Iohannis și Ioan Baștea fac recurs.
(Decizia Tribunalului Brașov, AICI).
1 Iunie 2008 – Iohannis este reales primar al Sibiului, cu 83,2 la sută din voturi.
17 Decembrie 2008 – Judecând recursul în procesul dintre soții Iohnnis, Ioan Baștea și familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra agenției Raiffeisen, Curtea de Apel Brașov decide, din motive de procedură, să retrimită dosarul la Tribunalul Brașov.
Care sunt „motivele de procedură”?
(1) Ioan Baștea, citat pe parcursul procesului în Jacksonville, Florida, nu a primit corespondența la adresa corectă.
(2) Dosarul a fost judecat la Tribunalul Brașov de același complet de magistrați care a judecat dosarul „Wagner versus Iohannis”.
Curtea de Apel consideră că, pronuțându-se deja într-un dosar înrudit cu aceasta („Wagner versus Iohannis”), respectivii magistrați nu mai aveau dreptul să dezbată, încă o dată, același caz.
(Decizia Curții de Apel Brașov, AICI).
OCTOMBRIE 2009. Klaus Iohannis sosește la Palatul Parlamentului pentru a discuta cu liderii coaliției PSD-PNL-UDMR-PC, care l-a nominalizat pentru preluarea funcției de prim-ministru. FOTO: Răzvan Chiriță / Mediafax.
1 februarie 2010 – Cei trei ani acoperiți de plata efectuată în avans de către banca Raiffeisen lui Klaus Iohannis și Ioan Baștea s-au scurs.
Iohannis și Baștea sunt îndreptățiți la o nouă tranșă de bani.
Potrivit contractului, începând cu februarie 2010, chiria – de 60.000 de euro pe an – poate fi modificată cu un procent de până la 20 la sută.
RADIEREA
23 Aprilie 2010 – Rejudecând procesul dintre soții Iohannis, Ioan Baștea și familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra spațiului comercial închiriat băncii Raiffeisen, Tribunalul Brașov pronunță același verdict ca în urmă cu doi ani.
Dispune radierea soților Iohannis și a lui Baștea din cartea funciară a imobilului de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 și anularea contractului prin care soții Iohannis au cumpărat, la un preț simbolic, o jumătate din clădire de la Ioan Baștea.
Soții Iohannis și Baștea fac, din nou, recurs.
(Decizia Tribunalului Brașov, AICI).
În aprilie 2010, Tribunalul Brașov a dispus, pentru a doua oară, anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care Klaus Iohannis (J.K.W.) și soția sa (J.C.G.) au achiziționat de la Ioan Baștea (B.I.) o jumătate din imobilul de pe Strada Nicolae Bălcescu. Instanța a dispus și radierea celor trei din cartea funciară a clădirii.
1 Octombrie 2010 – Ioan Baștea moare la Jaksonville, Florida, la vârsta de 49 de ani. Este înlocuit, în procesele aflate pe rol, de văduva sa, Rodica Baștea.
1 Februarie 2011 – Ziua de plată a contractului de chirie cu banca Raiffeisen a sosit din nou. Alți 30.000 de euro trebuie să fie virați în contul bancar al lui Klaus Iohannis, potrivit contractului din 2006.
1 Februarie 2012 – Alți 30.000 de euro trebuie să fie virați în contul primarului din Sibiu.
10 Iunie 2012 – Klaus Iohannis este reales primar al Sibiului, cu 77,9 la sută din voturi.
10 IUNIE 2012. Klaus Iohannis, în ziua în care a obținut al patrulea mandat consecutiv în funcția de primar al Sibiului. FOTO: Sebastian Marcovici / Mediafax.
1 Februarie 2013 – Ziua rentei de la banca Raiffeisen a sosit iarăși: alți 30.000 de euro trebuie să ajungă la Klaus Iohannis.
26 Noiembrie 2013 – Judecând din nou recursul în dosarul „Nicolae Bălcescu nr. 29”, Curtea de Apel decide să întoarcă, încă o dată, cazul la Tribunalul Brașov.
Motivul este identic celui de acum cinci ani: familia Baștea nu a fost citată la adresa cuvenită din Florida.
(Decizia Curții de Apel Brașov, AICI).
1 Februarie 2014 – Este din nou „Ziua Raiffeisen”. Conturile familiei Iohannis sunt alimentate cu alți 30.000 de euro.
16 Mai 2014 – Tribunalul Brașov dezbate, pentru a treia oară în ultimii opt ani, asupra paginilor aceluiași dosar: „Nicolae Bălcescu nr. 29”.
Trebuie să răspundă la întrebarea dacă sunt sau nu motive să îi șteargă pe soții Iohannis și pe Rodica Baștea din cartea funciară a acestui imobil.
Verdictul e identic celor două de dinainte: soții Iohannis și Rodica Baștea pierd clădirea.
Iohannis și Baștea fac recurs și procesul ajunge, pentru a treia oară, la Curtea de Apel Brașov.
(Decizia Tribunalului Brașov, AICI).
Extras din decizia Tribunalului Brașov, pronunțată în mai 2014, prin care se dispune anularea titlului de proprietate al familiei Iohannis asupra clădirii de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
AL PAISPREZECELEA AN
16 Noiembrie 2014 – Klaus Iohannis este ales președinte al României.
1 Februarie 2015 – Contractul cu Banca Raiffeisen (2002-2017) intră în al paisprezecelea an. Familia Iohannis trebuie să încaseze penultima rentă de 30.000 de euro.
Dacă ziua de 1 februarie 2016 îi va mai găsi în poziția de coproprietari ai clădirii de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29, o vor încasa și pe ultima.
Contractul cu Raiffaisen expiră la 1 februarie 2017, însă plata se face anticipativ, cu un an înainte.
18 iunie 2015 – A ajuns la final procesul început în 1999, prin care Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca și Ioan Baștea au cerut anularea actelor de proprietate ale mai multor familii din casa de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35.
Judecata a durat 16 ani. Iohannis și Baștea au pierdut procesul. (Dosarul, AICI).
3 Septembrie 2015 – Dosarul în care se judecă dreptul lui Klaus Iohannis de a fi coproprietarul spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 se află și astăzi pe rolul Curții de Apel Brașov. Următorul termen de judecată este pe 3 septembrie 2015. (Dosarul, AICI).
Invocând motive de procedură, președintele României și familia Baștea au reușit să amâne cu șapte ani deznodământul acestui litigiu.
În timpul acestui ping-pong administrativ, au încasat șapte rate anuale de la Raiffeisen: aproximativ câte 210.000 de euro pentru fiecare – potrivit contractului de chirie încheiat cu această bancă în 2006.
Interesant este că, în procura de administrare pe care Ioan Baștea i-a dat-o lui Klaus Iohannis în mai 1999, imediat după ce naționalizarea imobilelor fusese revocată în instanță, Iohannis era mandatat să îl reprezinte pe Baștea inclusiv în justiție, în eventualele litigii legate de cele două clădiri.
Totuși, în cadrul proceselor pornite după aceea, Baștea a optat să fie citat la adresa sa din Statele Unite ale Americii, întârziind astfel, cu luni și ani, judecarea dosarelor.
În procesele dintre Baștea, Iohannis și chiriașii celor două clădiri, au existat ședințe de judecată amânate doar din motivul că la dosar nu exista recipisa prin care Baștea să fi confirmat de primire pentru citația care îi fusese expediată peste Ocean.
Amănunt:
La Curtea de Apel Brașov, în acest dosar, dar și în celălalt, ajuns la final pe 18 Iunie 2015, Klaus Iohannis și soția sa sunt reprezentați de avocatul Adrian Rusu.
Acesta este partener – în cadrul casei de avocatură „Adam și Rusu” – cu fostul deputat PSD Ioan Adam.
În toamna anului trecut, Ioan Adam a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul „Romsilva – Hrebenciuc – Ilie Sârbu”, fiind acuzat că, împreună cu ceilalți inculpați, a pus la cale un plan care presupunea retrocedarea, prin acte false, a unei suprafețe de aproximativ 43.000 de hectare de pădure.
PRIMARUL
De subliniat că, în procesul în care familia Iohannis riscă să piardă spațiul comercial de pe urma căruia provine cea mai mare parte a veniturilor ei, Klaus Iohannis a participat, încă de la început, în dublă calitate.
Cea de persoană particulară, interesată să-și conserve dreptul de proprietate asupra unei jumătăți din respectivul imobil, și cea de primar al municipiului Sibiu – parte în dosar.
Interesele municipiului Sibiu și cele ale persoanei particulare Klaus Iohannis au fost antagonice.
Dacă persoana particulară Iohannis pierdea spațiul comercial, municipiul Sibiu îl câștiga – revenindu-se la situația anterioară, din 1999, când imobilul se afla în patrimoniul public.
Cum a apărat Klaus Iohannis interesele statului român în procesul în care interesele statului erau contrare intereselor lui personale? FOTO: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax.
Pentru a vedea care a fost atitudinea primarului Iohannis în acest proces, pe parcursul celor treisprezece ani ai litigiului, RISE Project a solicitat Curții de Apel Brașov, instanță unde cauza se judecă astăzi, permisiunea de a studia dosarul.
Curtea de Apel Brașov a respins această solicitare, spunând că dosarul conține date personale, la care accesul presei ar fi impropriu.
Atitudinea lui Klaus Iohannis, ca reprezentant al municipiului Sibiu, în acest proces, este consemnată, totuși, chiar dacă pasager, în câteva dintre sentințele pronunțate până astăzi: de către Judecătoria Sibiu, Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov. RISE deține aceste sentințe.
În sentința Judecătoriei Sibiu, dar și într-o decizie a Tribunalului Brașov, pronunțate în 2004 și, respectiv, în 2008, sunt menționate, în treacăt, două întâmpinări ale primarului Iohannis.
În cadrul acestor întâmpinări, primarul Iohannis a cerut respingerea acțiunii celor două familii care solicitaseră ștergerea sa din cartea funciară a imobilului de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
Pe ce argumente se sprijineau întâmpinările primarului?
Pe aceea că retrocedarea celor două imobilele din Sibiu, contestată de cele două familii, fusese făcută în baza unui verdict judecătoresc și a unui certificat de moștenitor care nu fuseseră, la data întâmpinărilor, desființate.
Strict formal, la acea dată, argumentele primarului erau corecte. Dincolo de cadrul formal, însă, Klaus Iohannis avea informația că retrocedarea celor două imobile fusese făcută în baza unor adeverințe de stare civilă false.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia începuse investigarea acestei fraude încă din 2001. Cu acea ocazie, Parchetul decisese neîceperea urmăririi penale împotriva sa, a soției sale și a soacrei sale.
Completându-și probatoriul, în 2003, Parchetul reevaluase cazul și dispusese trimiterea în judecată a autorului actelor false, secretarul Liviu Munteanu. Suplimentar, tot în 2003, Parchetul hotărâse declinarea anchetei care îi viza pe membrii familiei Iohannis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.
