Iohannis, fără tine, ne va fi mai bine!
Apele Dîmboviței încep să se limpezească și în politica românească. După 35 de ani de jaf organizat în formă continuată, a venit vremea scadenței. Eșaloanele 2 și 3 ale nomenclaturii comuniste și ale vechii/noii Securități dau din colț în colț.
Au ajuns la fundul sacului și hoții au nevoie de ajutor logistic! în ’46, comuniștii au ales calea cea mai simplă: furtul pe față, modificînd brutal rezultatul alegerilor. Cu japca, ar spune un om de rînd. Așa au pus mîna pe putere în Romînia. Ce a urmat e simplu de dedus. Se întîmplă și azi: președinte dictator, procurorii lor, judecătorii lor, instituțiile de forță ale lor, într-un cuvînt, Sistemul lor și poliție politică cît cuprinde. Dacă cineva mișcă în front, urmează un dosar fabricat la comandă de procurorii lor, un proces formal cu judecătorii lor și o execuție în instanță dată în plicul galben.
Anii au trecut, a venit lovitura de stat din decembrie ’89 și jaful electoral din ’46 a fost înlocuit cu diversiunea. Așa au apărut din neant teroriștii care amenințau democrația, “drogații” din Piața Universității, “legionarii” care încercau să confiște revoluția și alte manipulări în urma cărora au rămas la butoane tot “ei”, comuniștii travestiți în revoluționari. Noaptea ca hoții!
Alegerile prezidențiale din anul de grație 2024 au adus ceva nou: lovitura de stat “legală” cu ajutorul Curții Constituționale a Rușinii (CCR).
9 judecători numiți pe criterii politice – dintre care 5 nu au studii de specialitate și nu întrunesc condițiile legale pentru a ocupa o asemenea funcție! – au validat rezultatele turului 1 și au publicat decizia în Monitorul Oficial. A urmat turul 2 și marea “bombă”: anularea ambelor tururi după declasificarea unor documente bazate pe presupuneri precum “se pare că” sau “e posibil să”, care nu prezintă nicio dovadă că ceva ar fi fost în neregulă! Evident, motivul real e victoria fără drept de apel a candidatului-surpriză Călin Georgescu! Nu a ieșit “cine trebuie” și alegerile trebuie reluate pînă cînd cîștigă omul “lor”!
Cîteva concluzii care arată foarte clar unde suntem în acest moment…
- Comuniștii travestiți în democrați (FSN1-PSD, FSN2-PD) au format “guvernul lor”, după ce au bătut palma cu “liberalii” (PDL), #Reziștii neomarxiști (USL) și “eternii” din UDMR.
- Unii spun că Iohannis ar fi garanția europenilor neomarxiști/globaliști/sorosiști/ că Romînia va intra într-un eventual război și că va fi menținut la putere pînă cînd se vor tranșa lucrurile. Dacă izbucnește războiul, va rămîne președinte, dacă se face pace, se vor relua „alegerile” pînă iese „cine trebuie”.
- Singura soluție rămîn protestele masive și repetate, inclusiv unul la Cotroceni pe 21 decembrie, cînd expiră mandatul președintelui în funcție! Trebuie să i se reamintească ferm că nu mai e șeful statului, că trebuie să plece și să lase romînii să-și aleagă democratic un nou președinte prin reorganizarea turului 2 )
- Iohannis și gașca din jurul lui sunt colaboraționiștii trădători care au vîndut Romînia străinilor pe nimic, ca să le fie numai lor bine. Instituțiile de forță corupte au fost subordonate stăpînilor coloniei, astfel încît cine „măcăne” se alege cu dosar penal fabricat, urmat de pușcărie la ordin! Schema a funcționat perfect in Romania, Ucraina, Irak, Afganistan etc., unde membrii guvernelor-marionetă s-au îmbogățit, iar stăpînii și-au văzut liniștiți de afacerile lor!
- E vremea unei implicări directe a jurnaliștilor cu coloană vertebrală de partea dreptății – adică a lui Călin Georgescu! Tucker Carlson e exemplul perfect!
- Atenție mare! Puterea coruptă nu vrea președinte interimar, deoarece acesta ar avea un mandat limitat și alegerile s-ar relua în cel mult o lună! Vor merge pe varianta eliminării din cursă a lui Călin Georgescu și nu trebuie lăsați să violeze din nou Constituția! Un protest pașnic la Cotroceni pe 21 decembrie ar ține fierbinte subiectul loviturii de stat din 8 decembrie! Se mizează pe trecerea timpului și scoaterea pe piața a altor teme inventate cu scopul de a distrage atenția! Iohannis și servirorii care îl înconjoară au trecut la planul B: fabricarea unui dosar pentru Călin Georgescu, prin lipirea numelui candidatului independent de mercenari proruși sau prolegionari! Prima tentativă a eșuat din lipsă de probe! Ghinion! Mai mult, procurorii l-au eliberat pe Horațiu Potra, după ce au constatat că “legionarul” e simpatizant PSD!
Ceea ce se întîmplă în aceste zile în Romînia dovedește disoluția statului de drept și batjocorirea romînilor de pretutindeni! Soluție de avarie: guvernul care a programat această mascaradă trebuie demis pe repede înainte, alegerile parlamentare trebuie anulate și ele, urmînd să fie organizate, cît de repede posibil, într-o singura zi, atît alegerile parlamentare cît și cele prezidențiale (eventual turul 2 la prezidențiale dacă niciun candidat nu obține 50+1%.
Corespondență din New York, 15 decembrie 2024