OpiniiPoliticăȘtirile 60m.RO

CAMPANIE. Iohanis și PNL(PDL) ne-au spus că totul va fi bine. Bă nenorociților, de 30 de ani guvernați țara cu PSD

Președintele României, Klaus Iohanis, a ieșit public și ne-a spus că va fi bine, că timp de șase ani nu a fost bine, dar nu e vina lui, el avea alte treburi mai importante.

Nu de alta, dar în primii patru ani a fost în concediu.

În cadrul unei conferințe de presă președinte Iohanis a ieșit împreună cu premierul Orban cu același discurs pe care l-a avut și cu ocazia alegerilor locale. De atunci și până astăzi nimic nu s-a întâmplat.

A spus atunci că va aduce în România zeci de miliarde de euro.

Noi le așteptăm de câteva luni și banii nu au mai venit, în schimb au închis câteva ramuri ale economiei românești pentru că nu au fost în stare să cumpere câteva mii de paturi complet echipate pentru secțiile ATI.

Bani europeni nu au luat, dar au alocat 50 de milioane de euro ca să mituiască presa din țară, ca această să ascundă adevărul, să glorifice în fals președinția și guvernul.

Ne-au spus cei doi că totul va fi bine, că nu va fi rău, că rău va fi cu alții, dar nu cu PNL. Nu înțelegem exact ce a împiedicat PNL, fostul PDL, să facă bine României împreună cu PSD. Cele dou partide politice au condus prin rocadă țara, nu au construit autostrăzi, nu au făcut spitale, nu au reabilitate școli, au generat o mega corupție ce a dus la sărăcie, pensii mici și alocații mediocre.

Au spus cei dou că au și un plan, se numește planul național de reziliență. Că doar nu îi doare mâna să scrie sau gura să spună toate aceste lucruri, dar realitatea este una singură: în ultimele 12 luni guvernul condus de Orban și impus românilor de Iohanis a reușit marea performanță să atragă aproape zero fonduri europene.

Adică nu au reușit să atragă nici un bani european în ultimul an, dar ei promit că o vor face dacă îi alegem. Mint de rup, ne aflăm exact în același moment ca acum 30 de ani.

Sigur că tot de autostrăzi au vorbit, au vorbit de spitale, au vorbit de școli, adică aceleași promisiuni ca acum 30 de ani.

  • Turcan renunță la excursia în Japonia pe banii publici, după ce Robert Turcescu a dat-o în vileag
    Raluca Turcan voia să plece în Japonia pe banii statului! Fostul ministru al Culturii a cerut conducerii Parlamentului, încă din luna mai, să îi fie decontate cheltuielile pentru o delegație în Osaka, între 2 și 9 septembrie, pentru a participa la concertul Orchestrei Operei Naționale București, organizat în pavilionul României de la Expo Osaka, potrivit Realitatea. Cu toate acestea, Raluca Turcan s-a răzgândit brusc și a cerut să nu i se mai dea banii pentru călătorie, după ce Robert Turcescu a dat-o în vileag. Raluca Turcan ar fi vrut să zboare în Japonia pe banii statului. Deși nu mai ocupă …
  • Bombardamente rusești în Cernăuţi: Sunt cel puțin 16 victime în fostul oraș românesc
    Rusia a lansat un atac nocturn cu drone şi rachete asupra Ucrainei care a vizat vestul ţării şi a ucis cel puţin două persoane în oraşul Cernăuţi de la graniţa cu România, informează sâmbătă Reuters. Oraşele din vestul Ucrainei, Lvov, Luţsk şi Cernăuţi au suferit cel mai mult din cauza atacurilor ruseşti, iar alte regiuni ucrainene au fost de asemenea lovite, a declarat ministrul de externe Andrii Sîbiga, scrie agerpres.ro. „Rusia continuă să escaladeze terorismul său lansând o altă salvă de sute de drone şi rachete, distrugând zone rezidenţiale, ucigând şi rănind civili”, a spus Sîbiga într-o postare pe X, …
  • Ilie Bolojan și Nicușor Dan ar pregăti o posibilă taxare suplimentară a veniturilor preoților și a unităților de cult
    Potrivit unor surse, autoritățile guvernamentale analizează în prezent o posibilă măsură fiscală cu impact direct asupra Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte culte religioase. Este vorba despre o eventuală taxare suplimentară a veniturilor clerului, precum și despre revizuirea regimului financiar al unităților de cult. Inițiativa s-ar afla în faza preliminară de lucru în cadrul Executivului, fiind susținută – conform acelorași surse – de președintele Nicușor Dan și de premierul Ilie Bolojan, în contextul unor negocieri interne privind prioritățile fiscale și bugetare ale guvernului. Măsura ar urma să fie prezentată ca parte a unei reforme de optimizare bugetară, informează adevarulbisericii.ro. Conform informațiilor …
  • România, țara cu primării cât pentru un continent. De zece ori mai multe decât în Bulgaria
    România are peste 3.180 de primării, de aproape zece ori mai multe decât Bulgaria, care se descurcă, aparent fără mari probleme, cu doar 265 de unități administrative locale. Diferența este nu doar revoltătoare, ci și profund costisitoare. În timp ce țara vecină a adoptat un sistem administrativ eficient, România continuă să pompeze bani publici într-un aparat birocratic mamut, depășit și inutil de încărcat. Fiecare comună, oricât de mică, are primar, viceprimar, secretar, contabil, șofer și o armată de funcționari care se ocupă, în realitate, de puțin spre nimic. Sate cu 100 de locuitori au primării în toată regula, cu cheltuieli …
  • Ipocrizia reducerii de salariu: miniștrii mimează sacrificiul, dar nu trăiesc din leafă
    Câțiva miniștri au ieșit public și au anunțat, teatral, că își vor reduce voluntar salariile cu 20%. S-ar putea crede că asistăm la un gest de solidaritate cu românii care plătesc taxe tot mai mari. Dar, de fapt, asistăm la un spectacol ieftin, menit să distragă atenția de la adevărata problemă: acești oameni nu trăiesc din salariu. N-au trăit niciodată. Toată lumea știe că funcțiile de ministru nu sunt atractive pentru sumele oficiale din fluturașul de salariu, ci pentru altceva: accesul la bugetul public, la contracte, la decizie, la influență. Miniștrii sunt acolo pentru a „răsfoi” banii statului, pentru a …
  • Pensionari de lux la 48 de ani, într-un sistem de justiție falimentar
    Într-o țară în care milioane de români trudesc până la 65 de ani pentru o pensie de mizerie, judecătorii ies din scenă triumfător la doar 48 de ani, direct în pensii speciale de zeci de mii de lei. Fără să contribuie în mod real la sistemul public de pensii, acești „aleși ai sistemului” se bucură de privilegii scandaloase, în dispreț total față de principiul contributivității. În timp ce restul populației este taxată până la sufocare, pentru acești domni și doamne ai justiției, regulile nu se aplică. Paradoxul este cu atât mai revoltător cu cât sistemul de justiție din România este …
  • De ce eșuează România? Cetățeni prea blânzi, instituții prea slabe, corupție prea mare
    România eșuează nu din lipsă de resurse, ci din cauza acelorași mecanisme descrise în celebra carte „De ce eșuează națiunile” de Daron Acemoglu și James A. Robinson: instituții extractive, elite care blochează dezvoltarea și o populație prea pasivă. În România, sistemul nu este construit pentru a sluji cetățeanul, ci pentru a-i stoarce munca și speranța în beneficiul unei oligarhii bine așezate. Cei care conduc țara nu au niciun interes să creeze instituții incluzive, transparente, care să permită dezvoltarea meritocratică și libertatea economică. Din contră: statul este organizat astfel încât accesul la resurse – fie ele bugetare, funcții, contracte sau terenuri …
  • ROMÂNIA în topul rușinii: aproape un an ca să scoatem o autorizație de construire
    În România, statul nu doar că nu ajută, dar îți și blochează inițiativa. Dacă vrei să construiești o casă, o hală, un spital sau o școală, trebuie să te înarmezi cu nervi de oțel și să îți faci provizii de timp: aproape un an durează, în medie, obținerea unei autorizații de construire. Suntem, practic, în topul rușinii europene. În Oradea – un exemplu pozitiv – autorizația poate veni în 5 luni. În București, Iași sau Timișoara, trec chiar și 10–12 luni. Asta înseamnă că orice idee de dezvoltare urbană, investiție economică sau simplă inițiativă privată este sugrumată de birocrație, incompetență …
  • România pe locul 25 din 27 al corupției. Ne bat Bulgaria și Ungaria
    România se zbate într-un sistem infectat de corupție, iar clasamentul european confirmă rușinea: locul 25 din 27 în Uniunea Europeană, depășită la acest capitol negru doar de Bulgaria și Ungaria. În loc să urce spre standardele vestice, România se afundă în mlaștina propriilor metehne. Iar clasa politică, indiferent de culoare, pare mai interesată să fure organizat decât să reformeze instituțiile. Cu un scor de 46 din 100 în Indicele de Percepție a Corupției, România nu doar că dezamăgește cetățenii, dar pune în pericol investițiile, justiția și viitorul economic al țării. Se fură din spitale, din autostrăzi care nu se mai …
  • Aproape 1,36 milioane copii români trăiesc în sărăcie severă
    România anului 2025 este o țară europeană doar pe hârtie. În realitate, aproape 1,36 milioane de copii români trăiesc în sărăcie severă. Asta înseamnă că nu au acces constant la hrană adecvată, haine, încălzire iarna, rechizite sau chiar o masă caldă pe zi. Pentru acești copii, viitorul nu începe cu o șansă, ci cu o luptă pentru supraviețuire. Statul român se dovedește incapabil să ofere celor mai vulnerabili cetățeni ai săi condiții decente de trai. În timp ce politicienii își măresc privilegiile și partidele consumă sume uriașe din bugetul public, peste un milion de copii cresc în lipsuri, excluși de …
  • Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă – infractorii bugetului național. “Pușculița magică” se va transforma în dosar penal
    Ceea ce au făcut guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu cu fondul de rezervă bugetară al Guvernului nu este politică. Este crimă organizată de la vârful statului. Sub paravanul urgenței și al “nevoilor comunităților locale”, zeci de miliarde de lei au fost direcționați discreționar, ilegal, pentru a cumpăra influență, voturi și tăcere. Această pușculiță magică, care trebuia să fie folosită doar în situații excepționale, a fost transformată într-un canal de drenaj electoral, o rețea de mită bugetară cu gir guvernamental. Banii românilor au fost dați cu dedicație primăriilor de partid, ministerelor cu șefi obedienți și instituțiilor care întorceau …
  • Austria ține prețurile mari la energie în România, Bulgaria și Grecia
    Consumatorii industriali de energie electrică din România, Bulgaria și Grecia au cerut Comisiei Europene stabilirea unui mecanism de sprijin în raport cu prețurile angro mari la electricitate suportate de industriile energointensive, în special de cele din Europa de Sud-Est, din cauza fragmentării pieței europene unice de profil ca urmare a insuficienței interconexiunilor energetice dintre țările din Europa Centrală, în principal Austria, și cele din Balcani via Ungaria. ACCER, BFIEC și UNICEN arată în scrisoare că operatorul de transport și sistem (OTS) al Austriei, Austrian Power Grid AG (APG), omologul Transelectricii din România, beneficiază în continuu de 6 ani, din 2020 …
  • Ipocrizia ministrului Energiei: Dacă subordonații mei directori își scad salariul cu 20% mi-l scad și eu
    Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi, despre renunţarea benevolă a unei părţi din salariu, de către şefii din companiile din energie, că dacă ei îşi scad 20% din salariu, este dispus să îşi scadă şi ei salariul cu 20%. ”Dacă avem o decizie guvernamentală asumată de premier, este evident că o să port această discuţie cu directorii din subordine. Dacă ei îşi scad 20% din salariu, sunt dispus să îmi scad şi eu salariul cu 20%. Dar trebuie să vorbesc cu ei”, a declarat Bogdan Ivan, la Antena 3.
  • Sindicaliştii de la Apele Române protestează în faţa Ministerului Mediului: Tăiaţi bani de la parlamentari, nu de la noi!
    Câteva zeci de sindicalişti de la Apele Române protestează, vineri, pentru două ore, în faţa Ministerului Mediului, faţă de diminuarea veniturilor salariale prin reducerea sporului de condiţii vătămătoare de muncă. Acţiunea, care se va desfăşura până la ora 13:00, se înscrie în seria protestelor stabilite de Blocul Naţional Sindical (BNS) şi începute cu o zi în urmă la Ministerul Finanţelor faţă de măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan. Protestul membrilor Sindicatului „Mureşul” din Apele Române (SMAR) a început, vineri, la ora 11.00, în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Sindicaliştii, dotaţi cu steaguri, vuvuzele şi pancarte, sunt nemulţumiţi de faptul că prin plafonarea sporului …
  • Sorin Faur: România a fost laborator și poligon pentru numeroase clase de muniție cu care se rade sistematic de pe fața pământului democrația liberală, în sensul ei nepervertit de ideologii ultimului sfert de veac
    România a fost laborator și poligon pentru numeroase clase de muniție cu care se rade sistematic de pe fața pământului democrația liberală, în sensul ei nepervertit de ideologii ultimului sfert de veac. De fapt, „ideologi” e o etichetă exagerat de generoasă. În fond, doar niște activiști cu propaganda ai unor entități dubioase care îi plătesc copios pentru a susține cu cinism demontarea democrațiilor în numele democrației. N-aș vorbi dacă n-aș cunoaște personal numeroase personaje notorii care, cu 10-15 ani în urmă, combateau cu virulență scrîșnită ceea ce azi aplaudă cu fervoare flaboaiantă. Pot, dar nu voi da exemple. Ar fi …
  • Comasarea CNA cu ANCOM, un atac la libertatea presei
    Planul de comasare a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) provoacă îngrijorare profundă în rândul jurnaliștilor, societății civile și experților în media. Dincolo de justificările birocratice sau economice invocate de guvern, această mișcare este percepută ca un atentat la libertatea presei și o încercare periculoasă de centralizare a controlului asupra spațiului informațional. Două instituții cu misiuni diferite, forțate într-o structură unică CNA are rolul de garant al libertății de exprimare în audiovizual, fiind autoritatea care monitorizează conținutul editorial, sancționează derapajele și asigură echilibrul în reflectarea politică. ANCOM, în schimb, este o …
  • Cătălin Ghinăraru (AUR): „Aproape o treime din forța de muncă cu studii superioare lucrează în sectorul public. E una dintre marile probleme ale economiei românești.”
    „Aproape o treime din forța de muncă cu studii superioare lucrează în sectorul public. E una dintre marile probleme ale economiei”, spune dr. Cătălin Ghinăraru, profesor la Universitatea București și membru AUR. Avem o piață a muncii dezechilibrată, cu prea mulți absolvenți de studii superioare angajați în sectorul public și prea puține locuri pentru cei supracalificați în mediul privat, susține economistul afiliat principalului partid de opoziție din Parlament. Expert în piața muncii, Cătălin Ghinăraru, 58 de ani, este des consultat de instituții ale UE și a fost secretar științific al  Institutului Național de Cercetare Științifică în domeniul Muncii și Protecției …
  • Cornel Nistorescu: „Călin Georgescu e anchetat pentru că nu a solicitat niciun leu de la bugetul statului în campanie; cu Nicuşor Dan, care solicită 12 milioane de euro restituirea unor bani cheltuiți din împrumuturi și donații (încă netransparente) nu e nicio problemă”
    „Citesc un raport al Asociației Pro Infrastructura care afirmă că: „Cu un ordin de începere emis pe 1 septembrie 2023, după o ceremonie electorală de prost gust regizată cu ocazia primei lopeți din 5 iunie 2024, metroul ușor clujean n-are nici finanțare asigurată, nici proiect tehnic finalizat deci nici autorizație de construire, însă debordează de promisiuni. Primăria Cluj-Napoca a plătit în 2024 un avans de 232 milioane euro, bani primiți de la guvernul Ciolacu, către antreprenorul general Gülermak. Probabil, domnul Boc are un plan precis de a face rost de ceilalți bani necesari ca să acopere valoarea contractului de aproximativ …
  • Marian Enache nu se dă dus de la CCR fără prime de lux, pentru el și colegii lui
    Fostul șef al CCR ține morțiș, deși țara este cu buzunarele rupte, să primească acei 35.000 de euro sub formă de primă de pensionare. În ultima ședință a CCR cu el pe scaunul de șef, Marian Enache le-a propus colegilor ca CCR să trimită o adresă către Ministerul de Finanțe, prin care să explice că banii respectivi, prima de pensionare, să fie trecuți la cheltuieli cu bunuri, nicidecum ca bani pentru angajații Curții Constituționale. Cu această speranță, Enache visa că cei de la Ministerul Finanțelor vor accepta și vor acorda banii respectivi. Sursele Realitatea spun că ceilalți judecători ai Curții …
  • Von der Leyen becomes extremely vulnerable after AUR censure motion – Pandora’s Box has been opened
    Ursula von der Leyen narrowly survived the motion of no confidence initiated in the European Parliament, but the political cost was enormous. Confronted for the first time with such a procedure, the President of the European Commission was forced to bow to political pressure and make explicit concessions in order to avoid dismissal. The main “payment”: a last-minute deal offered to the European Socialists regarding the EU’s long-term budget. Although the motion was rejected, the initiative launched by AUR MEP Gheorghe Piperea – backed by the European Conservatives and Reformists (ECR) and the Patriots for Europe group – seriously undermined …
  • Planul premeditat de distrugere a PSD. Grindeanu și Paul Stănescu – executanții din interior
    Partidul Social Democrat nu este distrus de adversari, ci de cei care îl conduc. Ceea ce vedem azi nu este o simplă decădere politică, ci rezultatul unui plan premeditat, atent executat, cu pași calculați, de către oameni plantați strategic în vârful formațiunii. Sorin Grindeanu și Paul Stănescu nu sunt victimele unui context nefavorabil, ci pionii unui sistem care a decis că PSD-ul trebuie destructurat, decredibilizat și redus la tăcere. Grindeanu este același personaj care, în 2017, a fost propulsat la Palatul Victoria doar ca să joace teatru în fața națiunii. După ce a sabotat din interior guvernul Dragnea, a fost …
  • Politicienii corupți arată spre antreprenori că fac evaziune și de-aia merge țara prost
    Într-o demonstrație de ipocrizie care frizează absurdul, politicienii de lux din București – cei cu ceasuri de zeci de mii de euro și vacanțe în Dubai – dau vina pe antreprenori pentru toate problemele economiei românești. De parcă buticurile din provincie și micile afaceri de familie ar fi de vină că statul a fost jefuit sistematic de aceiași care azi dau lecții de morală. Realitatea din teren este însă exact inversă: companiile românești sunt sufocate. Cele mai multe sunt decapitalizate, cu datorii uriașe, fără acces la finanțare și cu un stat care le taxează la sânge. N-au nici rezerve, nici …
  • Minciuna bugetară a lui Bolojan: spune că taie subvențiile, dar partidele tot înoată în bani publici
    În 2024, partidele politice din România au primit lunar zeci de milioane de lei din bugetul de stat, sub formă de subvenții publice pentru cheltuieli curente. Bani pentru sedii, mașini, salarii de lux, publicitate mascată și clientelă politică. În total, sute de milioane de lei într-un singur an – în timp ce spitalele nu au medicamente, iar școlile se prăbușesc. Acum, Ilie Bolojan anunță cu mândrie că „taie subvențiile”. Dar tăierea se raportează la anul 2024, adică exact anul în care aceste subvenții au fost umflate artificial. E ca și cum ai mări pensia cu 100%, apoi ai scădea 10% …
  • Politicienii au cheltuit peste 1 miliard de lei în 2024 pe subvenții și rambursări de campanie. Din banii românilor, desigur.
    În 2024, partidele politice din România au cheltuit peste 1 miliard de lei din bani publici – fie prin subvenții lunare, fie prin rambursări de campanie electorală. O sumă uriașă, care nu a produs nici autostrăzi, nici spitale, nici școli mai bune. A produs doar afișe, caravane electorale, contracte cu firme de casă și o clasă politică întreținută în lux, deconectată total de la realitatea românilor. Din acești bani, 386 de milioane de lei au fost virați lunar, ca subvenții, direct în conturile partidelor. În paralel, Autoritatea Electorală Permanentă a decontat alte sute de milioane pentru cheltuieli de campanie, multe …
  • Partidele sistemului au mituit angajații de la stat cu bani publici care nu existau, doar ca să câștige alegerile
    În 2024, partidele politice aflate la guvernare au folosit bugetul statului ca pe o pușculiță personală de campanie. Au crescut artificial salariile în sistemul public, au dat prime, vouchere, sporuri și promisiuni cu nemiluita, nu din responsabilitate guvernamentală, ci din disperare electorală. Practic, au mituit angajații la stat cu bani care nu existau, doar ca să cumpere voturi și să-și mențină puterea. Totul a fost plătit din împrumuturi uriașe, din creșteri de taxe pentru mediul privat și din sacrificarea investițiilor reale. Economia a fost lăsată fără oxigen, dar sistemul bugetar a fost umflat artificial, doar pentru a crea impresia de …
  • Șefii de sindicate au trădat angajații ANAF. Sunt vânduți partidelor, au primit bani, funcții și sinecuri
    Protestele angajaților ANAF au fost o mascaradă controlată. Liderii de sindicat, care ar fi trebuit să apere interesele celor care muncesc zilnic în sistem, au trădat fără rușine. În loc să lupte pentru salarii decente și condiții mai bune, s-au vândut partidelor la guvernare pentru funcții, sinecuri și privilegii grase. De ani de zile, acești așa-ziși „reprezentanți ai angajaților” mimează revolta, dar în realitate fac jocurile celor care taie și spânzură în ministere. Sunt oameni de sistem, bine conectați politic, folosiți ca supape de control: scot oamenii în stradă cât trebuie, apoi le spun să meargă liniștiți acasă, că „s-a …
  • Guvernanți slabi, corupți și needucați au îngenuncheat România: birocrația conduce, nu aleșii
    România nu mai este condusă de politicieni aleși, ci de o birocrație agresivă, îmbătrânită și incompetentă care s-a cățărat peste guvernare, peste legi și peste interesele poporului. Iar această anomalie periculoasă a fost posibilă dintr-un singur motiv: am avut parte, ani la rând, de guvernanți slabi, corupți, proști și needucați, care nu au înțeles ce înseamnă să conduci un stat. În loc să reformeze administrația, au transformat-o într-un sistem de recompense pentru prieteni și rude. În loc să eficientizeze instituțiile, le-au umplut cu incompetenți loiali de partid. Rezultatul? Un stat care consumă enorm și produce puțin, un sistem în care …
  • De frica românilor, Nicușor a oprit Legea Vexler! A sesizat CCR ca să nu-i sară oamenii în cap
    Așa-zisa Lege Vexler, care pretinde că luptă împotriva extremismului, este de fapt o bombă cu ceas pusă sub libertatea de exprimare. În realitate, această lege are un scop mult mai perfid: să creeze un cadru legal pentru cenzurarea partidelor incomode, suprimarea mișcărilor sociale și eliminarea oricărei forme de opoziție reală față de sistem. Totul sub masca „luptei contra fascismului”. Iar când reacția românilor a început să fie tot mai vocală, când tot mai mulți oameni au înțeles că nu mai e vorba de legionari, ci de libertăți esențiale – atunci președintele Nicușor Dan s-a speriat. Nu din convingere a sesizat …
  • Sindicate captive: liderii trăiesc în lux, angajații în umilință
    România are o problemă profundă cu ceea ce ar trebui să fie vocea celor care muncesc: sindicatele. În loc să fie bastioane ale rezistenței sociale, au ajuns să fie colonizate de personaje bine conectate la partide și servicii, care nu mai au nicio legătură reală cu viața și suferința celor pe care pretind că-i reprezintă. Liderii de sindicat nu mai sunt de mult oameni ai fabricii, ai școlii sau ai spitalului. Sunt oameni ai sistemului. Își încasează salariile colosale, au birouri elegante, mașini de serviciu, vile de lux și, adesea, mai dețin și funcții în consilii de administrație sau în …
  • România cumpără blindate de luptă de 2,5 miliarde de euro
    Armata anunță că va cumpăra nu mai puțin de 246 de Mașini de Luptă ale Infanteriei (MLI), vehicule șenilate blindate care vor veni în cinci configurații diferite. Valoarea contractului care se va întinde pe opt ani e de aproape 2,5 miliarde de euro și presupune ca unele elemente ale blindatelor de luptă să fie produse în România. MApN anunță demararea programului de înzestrare „Maşina de luptă a infanteriei, pe şenile”, un program care prevede achiziția a nu mai puțin de 246 de blindate, marea lor majoritate produse în România. MLI-urile achiziționate vor veni în cinci configurații diferite Maşina de luptă …
  • Ramona Ioana Bruynseels (AUR): „Statul e dator vândut și cere sacrificii de la cei mai corecți români”
    Deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels critică dur ipocrizia autorităților care cer românilor „să strângă cureaua”, în timp ce statul are datorii fiscale restante de peste 81 de miliarde de lei. Parlamentara atrage atenția că guvernul nu colectează creanțele mari, în timp ce taxează în mod agresiv cetățenii obișnuiți. Ea solicită măsuri imediate pentru recuperarea banilor și cere transparență totală: cine sunt cei care nu plătesc și de ce sunt protejați? Ramona Ioana Bruynseels, deputat AUR, trage un semnal de alarmă privind datoriile fiscale restante uriașe ale statului, care au atins cifra de 81,29 miliarde de lei. În timp ce guvernul …
  • Gheorghe Piperea (AUR): „Ursula von der Leyen: salvată prin șantaj politic, nu prin vot de încredere”
    Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea denunță jocurile politice din Parlamentul European care au dus la respingerea moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene. Acesta acuză că Ursula von der Leyen a fost „salvată” prin promisiuni politice făcute în spatele ușilor închise și nu printr-un vot de încredere real. Piperea subliniază că moțiunea a avut meritul de a forța recunoașterea unor adevăruri incomode și de a proteja fondurile europene destinate coeziunii sociale. Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR, susține că ceea ce s-a întâmplat recent la Strasbourg nu a fost o reconfirmare a încrederii în Ursula von der Leyen, ci un „comerț cu voturi” menit …
  • Sindicaliștii ANAF acuză: Legea insolvenței, un paravan legal pentru fraudarea bugetului
    Federația Sindicatelor din Administrația Fiscală trage un semnal de alarmă dur: actuala Lege a insolvenței favorizează firmele care vor să evite plata datoriilor către stat și face munca inspectorilor ANAF inutilă. În loc să taie din veniturile angajaților și să anunțe concedii fără plată, Guvernul ar fi trebuit să reformeze această lege, acuză sindicaliștii. Dorin Modure, liderul organizației, spune că sistemul actual încurajează devalizarea bugetului, iar ANAF-ul este acuzat pe nedrept pentru o legislație făcută „ca să nu se recupereze niciun leu”. Sindicaliștii din ANAF afirmă că Legea insolvenței, neschimbată de ani de zile, este principala cauză pentru care statul …
  • Alimentele se scumpesc de la 1 august: prețuri mai mari cu până la 25% din cauza TVA și a costurilor în lanț
    De la 1 august 2025, alimentele de bază vor deveni semnificativ mai scumpe. TVA-ul va crește de la 9% la 11%, iar efectul va fi amplificat de scumpirea energiei, carburanților și a materiilor prime. Potrivit estimărilor specialiștilor, prețurile la raft ar putea crește cu până la 25%. Cei mai afectați vor fi românii cu venituri mici, care deja alocă o mare parte din bugetul lunar pe mâncare. Producătorii spun că nu mai pot susține costurile și avertizează că prețurile vor exploda la carne, lapte, pâine, ulei și alte produse esențiale. Românii se pregătesc pentru un nou val de scumpiri alimentare, …
  • Judecători de lux: Marian Enache și colegii săi de la CCR nu pleacă fără prime de zeci de mii de euro
    Marian Enache, fostul președinte al Curții Constituționale, nu se lasă pensionat fără o primă de 35.000 de euro. Alături de el, alți doi judecători CCR, Livia Stanciu și Attila Varga , așteaptă să primească aceleași sume la încheierea mandatului. În ultima sa ședință ca șef al instituției, Enache a încercat să forțeze un artificiu contabil pentru a obține banii. Propunerea a fost însă respinsă chiar de colegii săi, care au refuzat să gireze manevra. Deși legea care permite aceste prime este suspendată temporar, cei trei rămân în așteptare, convinși că banii le vor fi virați imediat ce restricțiile bugetare se …
  • PNL își înscenează democrația: Congres cu rezultat dinainte știut. Ilie Bolojan, singur în cursa pentru președinție
    Partidul Național Liberal organizează un Congres Extraordinar care seamănă mai degrabă cu o formalitate decât cu un proces democratic real. Ilie Bolojan candidează fără nicio opoziție pentru funcția de președinte, într-un climat intern care pare dominat de obediență și lipsă totală de curaj politic. Un vot „secret” cu un singur nume pe buletin ridică mari semne de întrebare despre direcția și sănătatea internă a partidului. Sâmbătă, 12 iulie, PNL organizează un Congres Extraordinar la Palatul Parlamentului pentru „alegerea” noii conduceri naționale. Însă ceea ce ar fi trebuit să fie un exercițiu de democrație internă se transformă într-un spectacol previzibil, lipsit …
  • Noile măsuri de austeritate lovesc în cetățeanul de rând: Guvernul taie de jos, dar păstrează privilegiile de sus
    Guvernul a anunțat o serie de măsuri de austeritate care, deși prezentate ca reforme necesare, afectează direct mamele, pensionarii, salariații cu venituri modeste și micii antreprenori. În timp ce marile companii și clientela politică par intangibile, cetățeanul obișnuit este din nou cel care plătește nota pentru eșecurile guvernării. Jurnalistul Dan Bucura critică dur aceste decizii, acuzând ipocrizia politicienilor care încearcă să repare chiar sistemul pe care l-au creat. Guvernul a lansat un nou pachet de măsuri fiscale cu scopul declarat de a reduce deficitul bugetar și de a eficientiza cheltuielile publice. Printre măsurile anunțate se numără introducerea contribuției de sănătate …
  • PSD admite că este problema, nu soluția: „Noi suntem sistemul”
    Victoria Stoiciu, vicepreședinte PSD, recunoaște că partidul nu are cum să adopte un discurs antisistem pentru că este chiar esența sistemului politic românesc. În timp ce populația resimte austeritatea impusă de guvernul Bolojan, PSD își conservă privilegiile și poziția în structura de putere, evitând cu grijă reformele reale pe care le clamează în spațiul public. Într-un moment rar de sinceritate politică, vicepreședinta PSD, Victoria Stoiciu, a afirmat că partidul din care face parte nu poate adopta un mesaj antisistem, pentru că el este, de fapt, chiar sistemul.„Noi, PSD, nu avem cum să fim antisistem când noi suntem sistemul”, a declarat …
  • Nicușor Dan blochează legea anti-legionari
    Președintele României a sesizat azi CCR în privința controversatei legi promovate de deputatul evreilor, Silviu Vexler, privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război. ”Statul român trebuie să acționeze cu fermitate pentru a preveni și pentru a combate incitarea la ură, la xenofobie, la discriminare de orice fel. Dacă nu o face însă într-o manieră echilibrată, cu respectarea strictă a prevederilor constituționale, efectul va fi contrar. Societatea românească este puternic polarizată, încrederea în autoritățile statului este …
  • Sindicatele nu cedează: Proteste săptămânale și campania „Cutia Neagră a Austerității” împotriva măsurilor Guvernului Bolojan
    Blocul Național Sindical (BNS) anunță continuarea protestelor în fiecare zi de joi, în fața instituțiilor publice, ca reacție la pachetul de măsuri fiscale asumat de Guvernul Bolojan. În paralel, BNS lansează o campanie video prin care va arăta efectele directe ale austerității asupra salariaților, atât din sectorul public, cât și din cel privat. Blocul Național Sindical (BNS) anunță că nu va opri protestele împotriva măsurilor de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan și angajate prin răspundere în Parlament. Biroul Național Confederal al BNS a decis, marți, un plan de acțiune care prevede proteste recurente, în fiecare zi de joi, între orele …
  • Marius Lulea (AUR): Statul român e profund penetrat de o rețea de crimă organizată. Păcălește și Bruxelles-ul, și Washingtonul
    România nu este un stat eșuat, ci un stat capturat. O rețea bine închegată de crimă organizată s-a infiltrat în toate structurile-cheie ale administrației: Guvern, Parlament, justiție, servicii, instituții de control și până la cel mai mic UAT. Această rețea nu mai operează ca o simplă mafie, ci ca un mecanism de stat paralel care mimează democrația pentru a păcăli partenerii internaționali. Marius Lulea afirmă tranșant: „Statul român e profund penetrat de o rețea de crimă organizată. Păcălește și Bruxelles-ul, și Washingtonul.” Sub masca reformelor, așa-zisa clasă politică jefuiește fără rușine bugetul public, sifonează fondurile europene și deturnează resursele naționale. …
  • PSD va dispărea precum PDL. Aroganța îi costă, iar incompetența îi îngroapă
    PSD moare. Lent, dar sigur. Exact cum a murit și PDL, partidul care odinioară părea imposibil de învins. Sufocat de aroganță, rupt de realitate, și condus de personaje care confundă statul cu propriul buzunar. A plecat Marcel Ciolacu, dar vine Grindeanu. Schimbă pălăria, nu și capul. Aceeași gașcă, aceleași combinații, același dispreț față de români. Au pierdut tot: alegerile europarlamentare, prezidențiale, parlamentare. Nici măcar anularea alegerilor nu i-a mai salvat. Când au reluat scrutinul, candidatul PSD tot n-a intrat în turul al doilea. Un eșec rușinos, fără precedent. Dar, în loc să-și asume vina și să plece acasă, încearcă să …
  • Miniștrii Guvernului Ciolacu au golit Fondul de rezervă în plin deficit bugetar: bani ceruți „urgent”, prin semnături pe proprie răspundere
    Guvernul condus de Marcel Ciolacu a cheltuit în 2024 peste 50 de miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară, folosind justificări semnate pe proprie răspundere de miniștri, în ciuda faptului că România se află în procedură de deficit excesiv. Alegerile sau plata pensiilor au fost considerate „evenimente neprevăzute”, iar Ministerul Finanțelor, deși a dat avizele, a atras atenția că deficitul ajunsese deja la peste 7% din PIB. În plină procedură de deficit excesiv, miniștrii Guvernului Ciolacu au continuat să solicite bani din Fondul de rezervă bugetară, asumând în scris, pe proprie răspundere, urgența alocărilor. Potrivit unei anchete publicate de …
  • Șefi din companiile de stat s-au pregătit din timp pentru austeritatea lui Bolojan, mărindu-și veniturile chiar și de 5 ori
    Tupeu incredibil, mai mulți șefi din companiile de stat și-au mărit veniturile chiar și de cinci ori în ultimele luni, când era mai mult decât previzibil faptul că va urma o perioadă cu tăieri și economii. Noul ministru al Economie a fost cel care a prezentat situația, precizând sunt situații în care conducerile companiilor de stat iau decizii „împotriva interesului național”. Ministrul Economiei, Radu Miruță, a dezvăluit, într-o emisiune TV, că directorii și membrii Consiliilor de Administrație din mai multe companii de stat și-au mărit salariile chiar și de cinci ori în ultimele luni. Un exemplu oferit este cel al …
  • Unitate în zona suveranistă în Parlamentul European! Ursula, nevoită să mituiască socialiștii pentru a supraviețui moțiunii de cenzură AUR
    Președinta Comisiei Europene a supraviețuit joi moțiunii de cenzură în Parlamentul European, un instrument rar folosit, care a dezvăluit nemulțumirea mai multor grupuri politice față de stilul de conducere al Ursulei von der Leyen și față de politicile sale tot mai de dreapta, scrie AFP. Au votat pentru demiterea Ursulei von der Leyen 175 de eurodeputați, iar împotrivă – 360. 18 eurodeputați s-au abținut. Piperea: von der Leyen ar trebui să se pregătească pentru alte moțiuni Un avertisment a venit și de la inițiatorul moțiunii, Gheorghe Piperea. Acesta a declarat pentru Politico că se aștepta ca moțiunea să fie respinsă, dar că acest …
  • Bolojan, soluții radicale și fără viziune: În loc să reformeze companiile de stat, vrea să le închidă
    Premierul Ilie Bolojan anunță că toate companiile de stat vor fi auditate, iar cele care au pierderi constante „trebuie pur și simplu închise”. Fără a propune reforme sau măsuri de redresare, șeful Guvernului mizează pe soluția drastică: închidere și vânzare a activelor. Măsura stârnește îngrijorări cu privire la soarta angajaților și la modul în care statul renunță, practic, la controlul asupra domeniilor strategice. Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți seară, la Digi24, că toate companiile mari ale statului vor fi supuse unui proces de auditare. În loc să vorbească despre un plan de reformare sau despre criterii de eficiență instituțională, …
  • POT semnează moțiunea de cenzură inițiată de AUR: „Din respect pentru cetățeni, nu pentru jocuri politice”
    Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat că va semna și va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, inițiată de AUR. Decizia este motivată de opoziția față de măsurile de austeritate și de dorința de a apăra interesele cetățenilor afectați. Partidul Oamenilor Tineri (POT) a transmis miercuri că va semna și va vota moțiunea de cenzură inițiată de AUR împotriva Guvernului Bolojan, exprimându-și dezacordul față de politica de austeritate promovată prin recenta ordonanță. „POT va semna și va vota moțiunea de cenzură împotriva «Ordonanței Sărăciei», din respect pentru cetățeni”, se arată în comunicatul oficial. Președinta partidului, Anamaria Gavrilă, a subliniat …
  • Nicușor Dan, președinte fantomă la Bruxelles: indecis, invizibil și irelevant în jocurile mari ale Europei
    În timp ce liderii europeni își consolidează alianțele și influența, președintele României, Nicușor Dan, evită să-și asume vreo direcție clară. Invitat la reuniunile strategice ale liberalilor lui Macron și ale conservatorilor PPE, Dan a anunțat că va participa, apoi a lipsit de la ambele. Ezitarea sa prelungită ridică semne de întrebare despre rolul real pe care îl joacă în politica europeană. La două luni după ce a preluat mandatul de președinte, Nicușor Dan reușește contraperformanța de a deveni irelevant în politica europeană. Deși invitat la masa deciziilor, prin reuniunile de familie politică organizate înainte de Consiliul European, liderul de la …
  • Fără taxe plătite, fără mașină! Guvernul le interzice românilor să mai cumpere autoturisme dacă au datorii la stat
    Guvernul pregătește o nouă măsură șocantă: românii care au restanțe la impozitele locale sau la amenzile de parcare nu vor mai putea cumpăra mașini. Mai mult, li se va refuza și eliberarea autorizațiilor de construire, iar redobândirea permisului de conducere va fi condiționată de plata integrală a amenzilor. Autoritățile vor putea chiar reține bani din ajutoarele sociale pentru a acoperi datoriile fiscale. O nouă formă de presiune care transformă simplul drept de a trăi și de a circula într-un privilegiu condiționat. Guvernul vrea să blocheze accesul românilor la bunuri de bază dacă aceștia nu sunt la zi cu taxele locale. …
  • Românii plătesc la nesfârșit pentru casele lor, în timp ce în alte țări, proprietatea chiar înseamnă proprietate
    În timp ce în România oamenii sunt obligați să plătească an de an impozit pe propria locuință, un bun deja cumpărat și impozitat în momentul achiziției, în alte țări europene, precum Lituania sau Estonia, proprietatea este respectată și nu este taxată abuziv. În România, statul nu se mulțumește să-ți ia banii o dată: te pune să plătești la nesfârșit pentru același acoperiș deasupra capului. În România, ideea de a deține o proprietate este tratată de stat ca o sursă inepuizabilă de venit. După ce plătești zeci sau chiar sute de mii de euro pentru o locuință, deja taxată prin TVA, …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button