Politică

Ioana Mihăilă: Numărul infectărilor cu tulpina Delta este în creștere

Ministrul Sănătății a adus în discuție apariția unui posibil al 4-lea val de pandemie și în România, în condițiile în care numărul infectărilor cu tulpina Delta este în creștere, susține Ioana Mihăilă. Ea a subliniat că pentru a evita cazurile grave este necesar ca populația să se vaccineze.

Nu putem avea o dată exactă la care valul patru va apărea sau va atinge apogeul, dar luându-ne după ceea ce s-a întâmplat în celelalte ţări – de exemplu în Marea Britanie acum avem aproximativ 45.000 de noi infectări pe zi -, având în vedere că şi incidenţa infecţiilor cu tulpina Delta este în creştere la noi în ţară, da, estimăm că vom avea o creştere a ratei de infectare şi la noi în ţară”, a spus Mihăilă la Parlament, după ce a participat la şedinţa coaliţiei, potrivit Agerpres.

Ea a subliniat importanţa unei acoperiri vaccinale suficiente și a precizat că așteptă recomandările Societăţii Europene ECDC referitoare la administrarea celei de-a treia doze.

Dacă avem o acoperire vaccinală suficientă, chiar dacă avem foarte multe cazuri de infectare nouă, aceşti pacienţi nu vor fi cu forme severe şi nu vor muri de infecţie. (…) Referirea pe care am făcut-o la Marea Britanie este vaccinarea a 80% din populaţia adultă. Este doar o comparaţie. O acoperire suficientă înseamnă acea rată de vaccinare care ne permite să avem foarte puţine infecţii şi foarte puţine decese”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Ioana Mihăilă a arătat că a participat la şedinţa coaliţiei cu scopul de a discuta posibile măsuri de reacţie în faţa riscului privind apariţia valului patru al pandemiei.

Back to top button