Ioan Aurel Pop, noul președinte al CNATDCU

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a semnat ordinul privind regulamentului de organizare şi funcţionare şi componenţa nominală a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru mandatul 2020-2024. Ministerul precizează că peste 1.100 de persoane din 134 de instituţii de învăţământ şi cercetare din România şi din străinătate au aplicat pentru a dobândi calitatea de membru CNATDCU, în următorul mandat. Consiliul va fi condus de academicianul Ioan-Aurel Pop.
„Ministerul Educaţiei şi Cercetării a aprobat, prin ordin, regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru mandatul 2020-2024. În acelaşi timp, a fost finalizată şi selecţia membrilor CNATDCU pentru mandatul 2020-2024. Noua structură a CNATDCU a fost stabilită prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.621/2020 (trimis spre publicare în Monitorul Oficial al României)”, a transmis, vineri, Ministerul Educaţiei.
„Conducerea CNATDCU în mandatul 2020-2024 va fi asigurată de Acad. Ioan-Aurel Pop – Preşedinte CNATDCU şi trei vicepreşedinţi – Acad. Marius Andruh, Acad. Dorel Banabic, M. c. Acad. Mircea Dumitru. Componenţa consiliului a fost stabilită prin selecţia cadrelor didactice şi de cercetare care îndeplinesc criteriile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Peste 1.100 de persoane din 134 de instituţii de învăţământ şi cercetare din România şi din străinătate au aplicat pentru a dobândi calitatea de membru CNATDCU în mandatul 2020-2024. Configuraţia aprobată a consiliului include personalităţi din aproape 100 de instituţii, însumând 543 membri, din care 21 membri ai Consiliului general, 69 de membri ai panelurilor pe domenii fundamentale şi 493 membri ai comisiilor de specialitate. Ca reprezentare a universităţilor din România, procente egale, de peste 8% pentru fiecare, înregistrează Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.
Sursa citată a mai precizat că un procent cumulativ de până la 50% din totalul membrilor este asigurat de reprezentanţi din alte şase universităţi: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Politehnica din Timişoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Academia de Studii Economice din Bucureşti.
„Interesul membrilor universităţilor menţionate se corelează cu distribuţia instituţională a tezelor de doctorat evaluate de CNATDCU în perioada 2016-2020: Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti au înregistrat fiecare procente de aproximativ 10% din totalul tezelor de doctorat evaluate, urmate de UMF „Carol Davila” din Bucureşti cu aproximativ 7% şi Universitatea Politehnica din Bucureşti cu 5,6%. Cumulativ, până la 50% din tezele de doctorat evaluate în mandatul 2016-2020 au fost realizate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Academia Română”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.
Sursa: www.stiripesurse.ro
- Răfuială pe cifre în coaliție: De la deficitul de 15 miliarde recunoscut de PNL, la acuzațiile PSD de 40 de miliarde la buget
Situația finanțelor publice stârnește noi controverse între partenerii de guvernare. Potrivit unor surse din interiorul PNL, la nivelul bugetului de stat s-ar înregistra o gaură estimată între 10 și 15 miliarde de lei, reprezentând facturi neachitate lăsate în mod oficial Cabinetului Luca Niculescu de către fostul Executiv interimar condus de Ilie Bolojan. Liberalii admit astfel … - Sindicaliștii de la Metrorex amenință cu greva generală și cer creșteri salariale de 450 de lei net
Reprezentanții sindicați de la Metrorex au lansat un avertisment dur, anunțând declanșarea unui conflict de muncă ce poate culmina cu o grevă generală, în cazul în care negocierile pentru noul contract colectiv de muncă nu vor fi demarate până la data de 1 noiembrie. Potrivit G4 Media, angajații solicită o majorare salarială de aproximativ 450 … - Tragedie cutremurătoare în Dolj: O femeie de 51 de ani, omorâtă în bătaie de propriul partener. Agresorul a fost arestat preventiv
O femeie în vârstă de 51 de ani, din judeţul Dolj, a murit după ce a fost lovită cu pumnii şi picioarele de partenerul ei, în zona feţei, a toracelui şi a abdomenului. Poliţiştii au fost sesizaţi de o vecină a victimei că aceasta a murit. Bărbatul suspectat de comiterea faptei a fost arestat preventiv … - Marius Lulea, fondator AUR: Reforma administrativă cere alinierea la standardele secolului XXI și o reorganizare profundă a statului
Fondatorul AUR, Marius Lulea, a transmis un mesaj tranșant referitor la necesitatea unei reforme administrativ-teritoriale reale în România, subliniind că simpla aducere în discuție a subiectului în spațiul public nu este suficientă și că măsurile superficiale nu vor reuși să vindece hibele sistemice ale țării. Printr-o luare de poziție publicată pe platformele de socializare, Lulea … - Edilul din Slănic Moldova, reținut de DNA: Benone Moraru este acuzat că a încasat o mită de 21.000 de euro de la un constructor
Primarul orașului Slănic Moldova, județul Bacău, Benone Moraru, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), sub acuzația de luare de mită. Potrivit anchetatorilor, edilul ar fi primit în două tranșe suma totală de 21.000 de euro. Banii au provenit de la reprezentantul unei firme care avea un contract cu …




