Social

Ioan-Aurel Pop: Bucuria de Ziua României ne poate îndrepta spre bine. Țara fără oameni buni nu poate fi o patrie

Președintele Academiei Române îi îndeamnă pe români să învețe să se bucure de Ziua Națională. Doar astfel putem construi o nouă atitudine, învățând să facem binele pentru aproape, adică pentru țară. Dincolo de orice dezamăgiri, România este o realitate palpabilă. Dacă simțim că ea nu ne mai ocrotește, „nu este vina țării, a României, ci a noastră. Țara fără oameni (buni) nu există și nu poate funcționa ca patrie”.

„Odinioară, în perioada formării statelor unitare moderne, simbolurile naționale stârneau entuziasmul oamenilor, erau afișate peste tot, erau popularizate și prețuite în interior, mai ales că unii din afară le contestau”, scrie istoricul.

„Imnurile, drapelele, stemele, zilele de sărbătoare a patriilor încununau o mare operă de construcție a edificiilor statale, aminteau celor prezenți de sacrificiile celor trecuți, trezeau speranțe pentru cei din viitor. Evident, simbolurile erau folosite și de propaganda oficială, dar lucrul acesta s-a întâmplat de când e lumea, oriunde, cu intensități diferite.”

„Oamenii de bun simț știau să deosebească propaganda de realitatea genuină. Azi, pe măsură ce înaintăm în această lume post…, interesul față de simbolurile pomenite pare să scadă mereu, aproape pretutindeni”, constată Acad. Ioan-Aurel Pop.

„Din păcate, ignorarea sau chiar deprecierea simbolurilor decurg dintr-o nepăsare față de ceea ce reprezintă ele, adică față de țară”, afirmă el.

„Și, totuși, am putea da un semn de trezire, din aproape în aproape, am putea arăta că ne pasă și de noi și de alții, ne-am putea îndrepta gândurile și conduitele, ne-am putea face un pic de ordine prin case, ne-am mai primeni curțile și ne-am mai strânge la un loc sufletele”, continuă istoricul.

„Secretul sărbătorilor este adesea apropierea inimilor, înlocuirea monologului cu dialogul, grija față de semeni («Și nu uita, când ești voios,/ Române, să fii bun»). Nu putem schimba noi lumea cea mare, dar pe aceea din jurul nostru o putem schimba într-o oarecare măsură”, scrie el.

„Când vorbesc de casă, de curte, de cei de lână noi, mă gândesc și la edificiul cel mare, care este Țara Românească și care s-a finalizat în urmă cu peste o sută de ani, la 1 Decembrie 1918. Această țară este o realitate palpabilă și nu un simbol, cum este Ziua Națională”, avertizează Președintele Academiei.

„Ziua Națională – dacă nu suntem porniți doar pe demolare și pe hulire – ne ajută să conștientizăm țara, să ne dăm seama că țara e opera înaintașilor clădită prin jertfă de sânge, că e instituția care ne ține, ne organizează, ne disciplinează, ne hrănește, ne mângâie la greu și ne ocrotește. Iar, dacă nu le (mai) face pe toate acestea, nu este vina țării, a României, ci a noastră. Țara fără oameni (buni) nu există și nu poate funcționa ca patrie.”

De aceea, transmite el, „de Ziua Națională, în ciuda tristeții copleșitoare din aceste momente, săptămâni, ani, suntem «condamnați» la bucurie. Și, chiar dacă această bucurie ar fi numai de-o zi, ea poate trezi speranțe și poate naște atitudini, acțiuni, fapte”.

„Poate că bucuria ne va îndrepta faptele spre bine. Să luăm aminte și «să ne bucurăm, așadar!» (Gaudeamus, igitur!). La mulți ani, România!” încheie Acad. Ioan-Aurel Pop.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button