Internările în spital, suspendate de marţi. Toți pacienții care nu prezintă urgenţe vor fi externați

Luni a fost emis ordinul comandantului acţiunii, avizat de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, pentru instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecţiei cu virusul SARS-COV-2(noul coronavirus), la nivelul unităţilor sanitare publice şi private, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică. 

Astfel, începând de mâine, 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervenţiile chirurgicale şi alte tratamente şi investigaţii medicale spitaliceşti, care nu reprezintă urgenţă şi care pot fi reprogramate.

De asemenea, se suspendă consultaţiile programate şi programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice şi private, a mai comunicat GCS. 

Potrivit Grupului, în termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toţi pacienţii care nu reprezintă urgenţe şi care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital.

În comunicat se mai precizează că managementul spitalelor poate decide reorganizarea programului şi a permanenţei personalului, prin introducerea activităţii medicale în regim de ture şi gărzi, fără afectarea salarizării personalului.

Sursa: www.mediafax.ro

%d blogeri au apreciat: