Politică

Instanţa supremă dezbate, miercuri, contestația AUR împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) dezbate, miercuri, contestaţia formulată de partidul AUR împotriva hotărârii Curţii Constituţionale privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.

În sesizarea depusă la Instanța Supremă, preşedintele AUR, George Simion, arată că decizia luată de judecătorii constituţionali în data de 6 decembrie este „un precedent extrem de periculos, întrucât încalcă articolul 2 din Constituţie, care prevede că suveranitatea naţională aparţine poporului român şi se exercită prin reprezentanţii săi aleşi, repetabilă ori de câte ori puterea se vrea stabilă, deci ne-înlocuibilă prin alegeri, iar pe de altă parte, este o motivaţie foarte serioasă pentru ca poporul să îşi piardă încrederea în democraţie, alegeri şi statul de drept”.

De asemenea, liderul AUR menţionează că aceiaşi judecători de la CCR au decis, pe 2 decembrie, validarea primului tur al alegerilor prezidenţiale.

„Decizia CCR a anulat în totalitate procesul electoral. Nu doar turul I de scrutin a fost anulat, ci întregul proces electoral. Trebuie acum ca totul să fie luat de la capăt – minus, foarte probabil, candidaţii care vor fi invalidaţi pe parcurs pe motiv de note informative de la serviciile secrete. Se observă din motivarea deciziei CCR de vineri că singurele probe pe care s-a bazat decizia de anulare a întregului proces electoral sunt notele informative de la SRI, SIE şi Ministerul de Interne, aşa-zis desecretizate de CSAT. Nu există niciun motiv în acest moment, raţional sau emoţional, să credem că acest precedent nu va fi devenit un tipar de acţiune statală în viitoarele alegeri. (…) A veghea asupra procesului electoral nu înseamnă a-l anula, ci a nu permite ca evenimente sau fapte administrative ori electorale să îl împiedice sau să îl deturneze de la parcursul normal. Această atribuţie de a veghea se exercită în timpul, iar nu după alegeri”, se mai arată în contestaţia depusă la ICCJ.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button