Politică

Dezvăluiri incendiare: Un consilier onorific al ministrului Voiculescu a oferit fratelui din Germania acces la baza de date cu informații clasificate

Corpul de Control al premierului Florin Cîțu a descins joi la Institutul Național de Sănătate Publică, pentru a verifica sistemele informatice în urma atacului cibernetic prin care au fost sustrase date și informații cu caracter secret despre persoanele vaccinate. Printre informațiile făcute publice se află și baze sau locații unde au fost vaccinați angajați ai Serviciului de Informații Externe și ai armatei române care urmau să plece în misiuni internaționale.

STS a afirmat că în decurs de două ore au existat aproape 200 de tentative de accesare a sistemului cu informaţii despre pandemie şi vaccinare, de pe un calculator cu un IP privat din afara ţării, ceea ce a declanşat automat alerta de atac cibernetic.

Potrivit primelor concluzii existente în urma controlului, datele de logare au fost solicitate pentru accesare de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan. Aceasta le-a oferit mai departe unui consilier onorific al ministrului,  consilierul, la rândul său, le-a oferit fratelui său, care ar fi în Germania. De acolo, fratele consilierului ar fi apelat sistemul de aproape 200 de ori, ceea ce a declaşat alarma de atac cibernetic.

Fostul jurnalist Cristian Vasilcoiu afirmă pe pagina s-a de facebook că unul din consilierii onorifici ai ministrului Sănătății Voiculescu este Ștefan Voinea. Potrivit acestuia tânărul Voinea ar fi fost reținut de polițiști pentru activitatea sa infracțională în domeniul informatic. Potrivit ZiuaNews Ștefan Voinea provine dintr-o familie ce a lucrat în cadrul Securității statului în perioada ceaușistă.

Potrivit unor surse politice urmează să se întreprindă și măsuri ce țin de sfera penalului, având în vedere că s-a accesat o bază de date cu caracter secret.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button