TIMP LIBER DE ACASĂ: Spectacolul „Carmen”, difuzat online de Opera Naţională Bucureşti

În ziua de 8 iunie 2020, înregistrarea spectacolului „Carmen” de Georges Bizet, în regia Marinei Emandi Tiron, este difuzată, cu începere de la ora 18.30, în cadrul programului „Seri de Operă Online” al Operei Naţionale Bucureşti.
Piesa, în patru acte, a fost jucată la 9 februarie 2018 şi poate fi urmărită atât pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, cât şi în link-ul www.operanb.ro/operaonline, fiind accesibilă publicului pe durata difuzării.
Din distribuţie fac parte, printre alţii, Mihaela Işpan, Alin Stoica, Mihaela Stanciu, Daniel Pop, Andreea Novac şi Sorana Negrea.
Libretul operei „Carmen” a fost semnat de Henri Meilhac şi Ludovic Halevy, care la rândul lor s-au inspirat din nuvela omonimă a scriitorului francez Prosper Merimee, publicată în 1845, potrivit byu.edu.
„Carmen” a fost montată, în premieră, pe scena Operei Comice din Paris, la 3 martie 1875. De-a lungul anilor, avea să devină una dintre cele mai populare şi de succes piese de operă din canonul clasic. „Habanera” din Actul I şi „Cântecul toreadorului” din Actul al II-lea se numără printre cele mai cunoscute arii de operă.
Compozitorul Georges Bizet s-a născut în ziua de 25 octombrie 1838, arată http://operanb.ro. A fost elev al profesorilor Antoine François Marmontel (pian) şi Fromental Halevy (compoziţie), la Conservatorul din Paris, unde a obţinut, ca încununare a studiilor sale, Marele premiu al Romei, în 1857.
În acea perioadă, a compus „Simfonia în do major”, prezentată în primă audiţie, abia în 1935. După opereta „Le Docteur Miracle” (1856-1857) şi opera „Don Procopio” (libretul în limba italiană, 1858-1859), prima lucrare care poartă amprenta personalităţii sale, deşi încă vădind o prea mare respectare a tradiţiei spectacolului epocii, a fost „Pescuitorii de perle” (1863). Au urmat „Ivan cel Groaznic” (1865) şi „Frumoasa fată din Perth” (1866).
Dintre opere sale, mai amintim: „Cupa regelui din Thule” (1868, neterminată), „Clarissa Harlowe” (1870-1871), „Griseldis” (1870-1871), „Djamileh” (1871) şi opereta „Don Rodrigue” (1873), partituri care preced marea sa realizare, opera „Carmen” (1873-1874). Compusă în stilul operei comice, cu recitative vorbite, opera „Carmen” reprezintă o certă contribuţie la evoluţia teatrului liric, atât prin veridicitatea subiectului, cât şi prin autenticitatea culorii tematice, de inspiraţie iberică.
Georges Bizet, reprezentant de seamă al sfârşitului epocii romantice franceze, a murit la 3 iunie 1875.
Sursa: www.agerpres.ro
- Am văzut o țară afară, în rugăciune, chiar dacă era izolată după garduri, și o țară formată din șmecherii oficiali, actuali sau reactivați, așezați confortabil pe scaune, parcă veniseră să vadă o piesă de teatru
„Abia acum am reușit să mă uit puțin la televizor. Recunosc, sunt puțin consternată, ca să mă exprim elegant. Am văzut o țară afară, stând în rugaciune, chiar dacă era izolată după niște garduri, și o țară formată din șmecherii oficiali, actuali sau reactivați, așezați confortabil pe scaune. Li s-a spus oare acestora din urmă … - Bolojan, huiduit și la Catedrală: „Huo! La pușcărie, huo! Demisia! Hoțule! Dă-ți demisia că nu te mai vor românii! Ați tăiat salariile oamenilor”
A treia zi de huiduieli pentru premierul Ilie Bolojan. Șeful Guvernului a fost huiduit de mulțime, duminică, la sfințirea Catedralei Neamului, după ce, cu doar o zi în urmă, a fost huiduit, la Carei, cu ocazia ceremoniilor de Ziua Armatei. Și la Iași, cu două zile în urmă, Ilie Bolojan a avut parte de același … - Românii vor să afle adevărul despre anularea alegerilor; la Timişoara se iese în stradă scandându-se „Jos dictatura!”, „Jos trădătorii!, „Jos Guvernul Bolojan”
Românii s-au săturat să fie umiliți și vor să afle adevărul! Timișorenii au ieșit în stradă și cer desecretizarea decizia anulării alegerilor prezidențiale din 2024. Aceștia au adus pancarte inscripționate cu mesaje de susținere pentru Călin Georgescu. Mai mult decât atât, timișorenii cer demisia guvernului Bolojan. Manifestanții, care se declară susținători ai unor formațiuni și … - Marile confederaţii sindicale, dar şi uniunile studenţeşti, pregătesc un protest masiv comun antiguvernamental pe 29 octombrie în Bucureşti
Marile confederaţii sindicale anunţă o amplă acţiune de protest, în 29 octombrie, la Bucureşti. Sindicaliștii cer salariu minim decent, stoparea austerității și apărarea locurilor de muncă din administrația publică. Lor li se vor alătura şi asociaţiile studenţeşti. „Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR Frăția, CSDR, Confederația Sindicală Națională Meridian vor desfășura pe 29 octombrie 2025 … - Ion Cristoiu: Catedrala Mântuirii este un simbol al suveranismului românesc
Ion Cristoiu susține, în ultimul său episod din „pastila” jurnalistică, o teză intens vehiculată pe social media și anume că, la sfințirea Catedralei Neamului, „trebuia să participe Călin Georgescu și nu Nicușor Dan”. Mai mult, reputatul om de presă afirmă că BOR trebuia să-l invite la acest eveniment pe Patriarhul Alexei al Moscovei. „Astăzi se …