INS: Fermierii nu-și pot vinde laptele, dar România IMPORTĂ masiv de la străini

Distribuie acest articol!

România a importat în luna august 2021 o cantitate de 9.855 tone de lapte brut, în creştere cu cu 27,6% faţă de august 2020, respectiv cu 35,3% comparativ cu iulie 2021, potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Asta în contextul în care fermierii se plâng de faptul că primesc sume foarte mici pentru a vinde laptele de la vacile lor.

Pe de altă parte, importurile de lapte brut s-au diminuat cu aproape 4%, în primele opt luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2020, cu un total de 85.716 tone. Conform datelor statistice, în luna august 2021, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile de procesare a scăzut cu 8,8% (-9.203 tone) în comparaţie situaţia din iulie, acelaşi an, şi cu 3,5% (-3.422 tone) faţă de luna august 2020, dar a crescut uşor, cu 0,2% (+1.908 tone), în primele opt luni ale acestui an faţă de perioada similară din 2020.

Astfel, în luna august 2021 a fost colectată o cantitate de 95.660 de tone de lapte de vacă, iar în primele opt luni de 785.879 tone. În luna august 2021, faţă de iulie 2021, producţia a scăzut la brânzeturi cu 351 tone (-4%) şi la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) – cu 465 tone (-2,4%). Pe de altă parte, producţia a crescut, în luna august 2021 comparativ cu luna iulie 2021, la unt cu 185 tone (+24,4%), lapte de consum cu 3.170 tone (+11,1%) şi smântână de consum cu 200 tone (+3,7%).

Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut, în perioada de referinţă, cu 2.569 tone (+35,3%). De asemenea, faţă de august 2020, producţia a crescut la următoarele produse lactate: unt – cu 163 tone (+20,9%), lapte de consum – cu 4.180 tone (+15,2%), smântână de consum – cu 358 tone (+6,9%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) – cu 1.127 tone (+6,2%) şi brânzeturi – cu 198 tone (+2,4%). Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut, în luna august 2021, cu 2.129 tone (+27,6%) faţă de luna corespunzătoare a anului anterior.

Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, producţia a crescut în cazul laptelui de consum – cu 14.929 tone (+6,3%) şi la smântână de consum – cu 487 tone (+1,1%). În schimb, scăderi ale producţiei au fost consemnate la: unt – cu 326 tone (-4,2%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) – cu 2.599 tone (-1,7%) şi brânzeturi – cu 370 tone (-0,5%). Cantitatea de lapte brut importată a scăzut cu 3.320 tone (-3,7%) în intervalul menţionat.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: