Politică

Inițiativa legislativă care interzice plata salariilor cu cash este sprijinită de bănci și de Mastercard

Proiectul de lege prin care se urmărește eliminarea numerarului din plata salariilor, precum și obligativitatea comercianților de a avea cel puțin un instrument de plată electronic, a primit raport de admitere în comisii.

În lege a fost introdusă o excepție de la lege pentru salariații din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (Armată, Jandarmerie, Poliție, SRI și SIE).

În schimb, persoanele cu venituri mici, precum cei care încasează net, puțin peste 2400 de lei, nu vor fi exceptați de la prevederile legii.

Ilie-Alin Colesa, deputat AUR, a acuzat inițiatorul că vrea, de fapt, să excludă financiar o parte din populație, dat fiind faptul că nu toată lumea are în preajmă unități bancare. Problema accesului la o sursă de retragere a banilor nu a fost rezolvată de proiectul de lege. Opțiunea de cashback de la comercianți, care ar fi putut oferi numerar în zonele rurale, a rămas tot la nivel de opțiune (deși în forma de la Senat se instituia o obligație, la care s-a renunțat însă).

”Odată ce există un drept, nu văd de ce ar exista o obligativitate. Nu înseamnă în niciun caz educație. Mi se pare extrem de gravă această încălcare a libertății prin obligativitatea utilizării unui cont bancar. Aș vrea să fac un amendament prin care cuvântul incluziune să fie înlocuit prin excluziune”, spune deputatul AUR, al cărui amendament în acest sens a picat la vot.

Reprezentantul MasterCard, unul dintre cei doi mari procesatori de carduri, a arătat că susține proiectul de lege și că nu este de acord cu modificarea propusă de Ilie.

Băncile vor avea acces la bazele de date ale MAI

Proiectul mai obligă și persoanele fizice și juridice, inclusiv persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și cele familiale, să aibă un mijloc de plată fără numerar. Până acum erau obligate să aibă POS firmele cu vânzări de peste 50.000 de lei. Pentru instituțiile publice și autoritățile locale este inclusă obligația de a oferi un nou mijloc de plată pe lângă casierie. Autoritățile vor putea opta și să închidă casieriile, dacă doresc. „Chestia asta îi forțează oarecum pe toți să se digitalizeze”,a admins George Tuță, inițiatorul legii.

Băncile vor căpăta acces gratuit la bazele de date ale Ministerului de Interne pentru a verifica identitatea persoanelor care solicită deschiderea unor conturi cu servicii de bază, măsură justificată ca necesară pentru a reduce fraudele. De altfel, Băncile susține in corpore această lege, ceea ce confirmă faptul că vor fi principalii săi beneficiari.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button