Economie

Inflația a coborât sub 10%, dar alimentele de bază sunt tot mai scumpe

Chiar dacă inflația a coborât sub 10%, zahărul, cartofii și ouăle înregistrează cele mai mari creșteri de prețuri, potrivit anunțului făcut vineri de Institutul Național de Statistică.

Față de iulie anul trecut, zahărul s-a scumpit cu 50%, cartofii cu aproape 40% iar ouăle cu aproape 30%, arată datele Statisticii. În clasamentul scumpirilor urmează maragarina, telemeaua și untul.

În iulie față de iunie 2023, cele mai mari scumpiri au fost la biletele de avion, apă, tutun, serviciile medicale și detergenți.

Dacă ne uităm la evoluția prețurilor de la începutul anului, scumpirile cele mai mari s-au înregistrat la biletele de avion, fructe, apă și legume, mai arată datele INS.

Reamintim că o inflație în scădere nu înseamnă și o scădere a prețurilor, ci doar o viteză mai mică de creștere a acestora.

De asemenea, potrivit unei analize a Băncii Naționale, prețurile alimentelor de import au fost în ultimii 4 ani (2018-2021) mai mici decât prețul alimentelor interne, în special cele din domeniul procesării cărnii, peștelui, fructelor și legumelor, zahărului și la textile/încălțăminte.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button