PoliticăȘtirile 60m.RO

Incredibil! Voiculescu a găsit țapul ispășitor. Managerul de la Matei Balș a fost demis

Vlad Voiculescu demonstrează încă o dată că este incapabil să-și asume responsabilitatea pentru incidentele ce se petrec în instituțiile sanitare. De data aceasta, deși nu a luat-o nicio măsură după incendiul de la Matei Balș, în urma căruia au decedat 22 de pacienți, ministrul a decis să o demită pe Maria Nițescu, managerul spitalului.

Potrivit unei declarații postate pe pagina sa de Facebook, decizia a fost motivată de „multiplele disfuncţionalităţi” privind gestionarea situației în cazul pacienților internații în pavilionul V de la Matei Balș, precum și în comunicarea cu ministerul.

„Astăzi a fost a nu știu câta oară când am primit informații eronate de la o unitate din subordine. E deja prea mult. Prea mult din ce înseamnă stat în țara asta a devenit sinonim cu lipsă de profesionalism, program fix, țâfnă și misecuvenism.

Calitatea muncii multora dintre cei din sistem care lucrează în birouri – cei care ar trebui să facă munca medicilor și a personalului medical mai ușoară, mai puțin birocratică, mai cu sens – este pur și simplu din altă epocă. Se produce hârtie, nu valoare. Pentru fiecare om care muncește pe rupte sunt alți 10-20-30… cine mai știe câți… care au o singura grijă: pasarea responsabilității către alții – în jos sau în sus, la stânga sau la dreapta… nu contează, atât timp cât dânsul/dânsa se ocupă strict cu statul la stat.

E momentul ca lucrurile să se schimbe. Cândva era o onoare să lucrezi pentru stat, să îți asumi o responsabilitate publică. Trebuie să facem să fie din nou așa… dacă vrem ca țara asta să nu eșueze lamentabil în doar câțiva ani în toate domeniile care contează. Pericolul este cât se poate de real și ne privește pe toți. De astăzi, eu unul nu voi mai avea răbdare”, a scris Voiculescu pe Facebook.

Back to top button