importantSocial

INCREDIBIL. SPP-ul lui Pahonțu caută șoferi pe internet

Accidentele ușoare de săptămâna trecută în care au fost implicate autoturismele Serviciului de Protecție și Pază (SPP) aflate la dispoziția premierului Florin Cîțu și a președintelui Senatului Anca Dragu au scos în evidență o realitate ascunsă din ograda serviciului condus de eternul Lucian Pahonțu.

Plecările masive din ultima vreme prin pensionare din SPP au făcut ca serviciul condus de Lucian Pahonțu să se confrunte cu o mare criză de personal.

Totodată, tinerii și cei mai puțin tineri nu prea se înghesuie să vină în SPP și, astfel, serviciul a recurs la o metodă inedită de a recruta personal.

A postat pe mai multe site-uri anunțuri de angajare pentru diverse posturi, dar foarte multe sunt pentru recrutare de șoferi. Principala condiție este să aibă bacalaureatul și să dețină permis de conducere.

Dar faptul că SPP caută să angajeze șoferi cu experiență de minim doi-trei ani demonstrează că se confruntă cu o criză fără precedent de personal. De aceea nu trebuie să ne mire faptul că autoturismele SPP sunt implicate în accidente că deh… șoferii sunt recrutați de pe internet.

Back to top button