Incredibil, educația e la cheremul lor!PNL și UDMR își numesc membri de partid ca directori de școală
Marinela Marin, director al Școlii Gimnaziale Ideciul de Jos, Mureș, a fost eliberată din funcție în ciuda experienței și realizărilor profesionale pentru că a candidat din partea AUR la Camera Deputaților. Inspectoratul școlar a dat dovadă de lipsă de transparență și a luat această decizie fără să consulte în prealabil consiliul profesor, consiliul administrativ al școlii sau asociația de părinți.
„Sunt profesor în învățământul preșcolar la Grădinița Ideciul de Sus, Mureș, cu o vechime de 30 de ani în sistemul de învățământ. În 2014 am fost numită în funcția de director prin detașare în interesul învățământului la Școala Gimnazială Ideciul de Jos (Mureș), iar în 2016 am participat la concursul pentru ocuparea funcției de director, un concurs organizat sub sticlă. În urma susținerii celor 3 probe (proba scrisă, evaluarea CV-ului și interviul), unde au participat ca evaluatori sau observatori colegi, membri în consiliul de administrație, părinți, reprezentatul primarului, am fost declarată admisă”, povestește Marinela Marin.
„Din 9 ianuarie 2016 am ocupat funcția de director prin concurs până în data de 8 ianuarie 2021. În perioada în care am ocupat funcția de director, consider că am demonstrat calități mangeriale deosebite, preocupându-mă permanent pentru asigurarea unui climat favorabil desfășurării procesului instructiv-educativ”, susține doamna Marin, precizând că în acest timp s-a investit în resursa umana, s-au modernizat sălile de clasă – totul cu eforturi personale, din banii proprii, din sponsorizări ale firmelor din județ și, uneori, cu susținere din partea consiliul local.
Am candidat din partea AUR pentru un loc în Camera Deputaților. Am sperat ca poate există dreptate pentru România, dar nu știu dacă să mai sper
„Colegii și elevii din unitatea școlară, părinții, comunitatea locală au apreciat efortul meu și s-au declarat solidari cu valorile promovate și apărate de mine. Aveam posibilitatea legală de prelungire a mandatalui actual pentru a putea finaliza acest an școlar și pentru a putea participa la concursul național pentru funcția de director. Răspunsul la această întâmplare îl pot găsi în faptul că am candidat pentur un loc în Camera Deputaților din partea AUR, un partid antisistem”, precizează Marin.