JUSTIȚIE

INCOMPETENȚA AUTORITĂȚILOR: Patru camioane cu soia modificată genetic au ‘EVADAT’

Patru din cele şase camioane cu peste 250 de tone de soia modificată genetic, interzisă a fi cultivată în UE, au părăsit fraudulos, în timpul nopţii de sămbătă spre duminică, baza de recepţie din oraşul Valea lui Mihai, unde au fost reţinute pentru analize, după ce reprezentanţii firmei au fost anunţaţi vineri că luni urmează să fie distrusă întreaga cantitate.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Bihor, Nicolae Hodişan, sesizează şi pe această cale organele de poliţie de faptul că aceste camioane, înmatriculate în Iaşi, circulă de duminică prin judeţ către destinaţii necunoscute.

„Azi noapte au forţat ieşirea din baza de recepţie, au luat camioanele şi au plecat. Cele patru camioane încărcate cu soia modificată genetic pot constitui bombe ecologice scăpate de sub control. Ele se deplasează pe drumurile naţionale, fără să cunoaştem destinaţia. Acest produs, din punct de vedere al regulamentelor UE şi a legislaţiei naţionale, este interzis a se cultiva pe teritoriul întregii Uniuni Europene. Aveau interdicţie de a se mişca din baza de recepţie până la lămurirea situaţiei. Patru din cele şase, cele de Iaşi, au plecat, iar celelalte, cu transportator din Carei, au rămas pe loc, pentru că nu s-a putut colabora cu firma. Şoferii au venit, împreună cu patronul de la firma Agri Transport SRL, au forţat poarta bazei de recepţie, era doar portarul şi au plecat cu cele patru camioane de soia modificată genetic”, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, directorul DAJ Bihor, Nicolae Hodişan.

Soia transportată a fost confirmată ca fiind modificată genetic în urma analizelor efectuate de Laboratorul pentru Controlul Calităţii Seminţelor şi Materialului Săditor Bucureşti. Rezultatele au fost comunicate joi Direcţiei Agricole.

„Două camioane sunt cu soia modificată genetic, iar două camioane transportă soia impurificată genetic. E acelaşi lucru, numai că e vorba de un prag. Ca la alcoolemie. (…) Pentru celelalte două camioane, un transportator din Carei, nu au venit încă rezultatele. Dar testele pe care noi le-am efectuat au confirmat că şi acestea au aceeaşi soia, fiind încărcată din acelaşi loc, doar transportatorul este altul,” a spus directorul.

DAJ Bihor a comunicat că luni dimineaţă reprezentantul firmei şi şoferii trebuie să se prezinte pentru a duce marfa să fie distrusă.

„Ei au venit azi noapte, s-au urcat în camioane şi au plecat. Nu ştim unde se vor duce, ce vor face cu marfa, o depozitează, o basculează, se vinde, o abandonează. Am anunţat poliţia din Valea lui Mihai să ia măsuri. Poate ieşi un circ enorm, european, cu oprirea tuturor exporturilor de soia în uniune. Vă daţi seama, se pot impurifica astfel, ani de zile, culturile de soia”, a subliniat Hodişan.

Potrivit acestuia, soia modificată genetic a fost furnizată de doi producători din judeţele Iaşi şi Botoşani, verificaţi de curând de angajaţii de la Garda de Mediu şi Direcţiile Agricole judeţene.

„Au prelevat probe şi se procedează, conform actelor normative, la oprirea recoltării, distrugerea culturilor. Au suprafeţe destul de mari de culturi”, a spus Hodişan.

Transporturile de soia modificată genetic au fost descoperite şi anunţate luni, 18 octombrie, în baza unor sesizări primite de la producători agricoli din zona Săcueni-Valea lui Mihai, cum că în zonă au sosit mai multe camioane cu soia care îşi caută desfacere. Bazele de recepţie din zonă au refuzat preluarea acestui produs, în baza analizelor efectuate în laboratoarele proprii, care au arătat că este soia modificată genetic.

Documentele care au însoţit marfa sunt incorecte, a precizat Hodişan.

„Avizele sunt pentru 25.000 de kilograme, pe când capacitatea camioanelor este de câte 40.000 de kilograme, acestea fiind umplute la maxim, până sus, la prelată”, a mai afirmat Hodişan.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button