Noi măsuri la graniţă pentru stoparea coronavirusului

Premierul Ludovic Orban a anunțat că România va reintroduce restricții pentru persoanele care vin din țări care au un nivel de infectare superior – cei care stau mai puțin de trei zile trebuie să prezinte un test negativ, iar ceilalți intră în carantină cu posibilitatea testării în a cinea zi.
„Vom decide luni, în cadrul CNSU, să reintroducem restricții pentru țările care au un nivel de infectare superior pe ultimele 14 zile nivelului din România”, a anunțat Ludovic Orban.
El precizează că pentru persoanele care vin în România și stau o perioadă de maximum trei zile nu se va impune obligația carantinării dacă vin cu un test COVID efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în țară.
„Dacă vor să stea mai mult de trei zile, vor avea la dispoziție două variante – carantină pe 14 zile, în cazul în care doresc să nu stea în carantină 14 zile, în a cinea zi vor avea posibilitatea de efectuare a testului, iar în cazul în care testul este negativ, la momentul primirii vor putea ieși din carantină”, explică premierul.
Orban a mai spus, după videoconferința avută cu prefecții, că a cerut intensificarea acțiunilor autorităților în lupta contra răspândirii cu coronavirus.
- Planul sistemului era scris din decembrie: Bolojan premier, Nicușor președinteNu e nicio surpriză. Ce trăim acum era pregătit cu luni înainte. Planul sistemului, croit în birouri obscure încă din decembrie, era limpede: Ilie Bolojan – premier, Nicușor Dan – președinte. Doi „tehnocrați” fără legitimitate populară, împinși în față de structuri care au pierdut controlul politic clasic. Ilie Bolojan, un birocrat de carieră, ajunge premier …
- Românii ies duminică în Piața Constituției: proteste masive împotriva creșterii taxelorDuminică, 22 iunie, de la ora 18:00, în Piața Constituției din București, românii ies în stradă pentru a protesta împotriva valului de taxe și măsuri de austeritate anunțate de guvernul condus de Ilie Bolojan. În paralel, proteste similare vor avea loc în întreaga țară, în fața prefecturilor și a direcțiilor județene ale ANAF – semn …
- Norvegia cedează presiunii NATO: Sfidând prioritățile sociale, acceptă alocarea a 5% din PIB pentru armatăGuvernul norvegian a anunțat că sprijină oficial obiectivul NATO de alocare a 5% din PIB pentru apărare, o decizie care generează controverse atât intern, cât și pe scena europeană. În timp ce alte state, precum Spania, consideră ținta nerealistă, Norvegia pare să aleagă supunerea militarismului în detrimentul investițiilor în educație, sănătate sau protecție socială. Într-un …
- George Simion: „Toți parlamentarii AUR vor vota contra unui guvern condus de Anca Dragu. Alegerile au fost fraudate!”George Simion, liderul AUR, denunță fără echivoc frauda comisă la alegerile recente și respinge ferm orice guvern rezultat din această manipulare. Într-un mesaj devenit viral, el anunță că toți parlamentarii AUR vor vota împotriva numirii Ancăi Dragu ca premier și cheamă românii la demnitate, curaj și acțiune. George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), …
- Escaladare dramatică în conflictul Israel–Iran: Sute de morți, atacuri în valuri și negocieri fără rezultatConflictul dintre Israel și Iran a cunoscut o intensificare fără precedent în ultimele 24 de ore. Lovituri aeriene devastatoare, sute de victime și atacuri cu rachete au transformat regiunea într-un teatru de război total. În paralel, liderii internaționali încearcă să medieze un armistițiu, însă discuțiile de la Geneva nu au adus nicio soluție clară. Tensiunile …