Încă o vizită luxoasă pe banii românilor, în Emirate: Klaus Iohannis, Sebastian Burduja și Ligia Deca, în Masdar City
Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, a vizitat duminică Masdar City, un oraș situat lângă Abu Dhabi și axat pe asigurarea unui grad ridicat de sustenabilitate, ca proiect de dezvoltare urbană. Alături de președinte, s-au aflat la Masdar City și membri ai Guvernului: ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, precum și ministrul Educației, Ligia Deca, scrie Mediafax.
Klaus Iohannis se află în vacanță în Emiratele Arabe Unite
Vizita la Masdar City are loc și pe fondul intensificării relației la nivel guvernamental și al semnării dintre România și Emiratele Arabe Unite a unor memorandumuri de înțelegere pe domenii vizând energia, educația și respectiv tranziția verde și cea digitală.
Vizita președintelui a fost centrată pe zona de campus și laborator în aer liber a Masdar City, teren de testare pentru transportul și respectiv pentru arhitectura urbană sustenabile.
În timpul vizitei, președintelui i-au fost prezentate soluții de transport și de arhitectură urbană sustenabilă, de răcire și ventilație urbană, de generare a energiei la nivelul clădirilor, precum și de utilizare optimă a luminii naturale în unitățile de cercetare și învățământ.
„Tehnologiile și soluțiile testate în Masdar City pot inspira proiecte din alte orașe, inclusiv orașe din România, care sunt din ce în ce mai interesate de sustenabilitate. La dezvoltarea acestor soluții contribuie inclusiv cercetători români, afiliați institutelor de cercetare din Masdar City”, arată Administrația Prezidențială.
Președintele României a remarcat că o tranziție verde de succes presupune investiții în educație și asigurarea de personal calificat, iar tinerii în special pot juca un rol important în tranziția verde și cea digitală.
Dincolo de cooperarea la nivel guvernamental sau în materie de cercetare și inovare, a fost evidențiat interesul dezvoltării unor proiecte comune între companii românești și companii din Emiratele Arabe Unite, inclusiv companii implicate în conceptul Masdar City. Aceste proiecte vor accelera ritmul folosirii transportului de energie cu dioxid de carbon redus în România.