Înaltă Trădare! Ungurii intră în linie dreaptă să ia și gazul din Marea Neagră
de Mihai Soare
Stirea că nemții de la E.ON au vândut companiei de stat ungare MVM partea de furnizarea de electricitate și gaz cu o bază de peste 3 milioane de clienți din toată jumătatea de nord a României a făcut înconjurul presei și rețelelor sociale.
E.ON vinde divizia de furnizare din România către grupul maghiar MVM
Opiniile oamenilor au fost în general negative, contextul politic actual generând reacții care au mers până la acuzații de trădare și vânzare de țară, mai ales că a venit după accederea noastră la Spațiul Schengen, unde Ungaria și prim-ministrul Viktor Orban au avut o contribuție semnificativă, recunoscută ca atare la cel mai înalt nivel din Guvernul nostru.
Sigur, oamenii au ignorat faptul că vânzarea a vizat furnizarea de electricitate și gaz și nu distribuția, adică infrastructura critică, care rămâne ÎNCĂ la E.ON. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a ieșit cu o declarație voit liniștitoare, precum căreia această tranzacție va fi analizată la virgulă de autoritățile competente , ca să se vadă dacă este de natură să lezeze interesele naționale. “Vom utiliza toate pârghiile legale pentru a evalua şi decide asupra acestei tranzacţii. Avem un singur obiectiv: protejarea interesului naţional. Dincolo de analiza legată de concurenţă, vom verifica şi toate elementele care privesc siguranţa energetică şi respectarea principiilor fundamentale de protecţie a infrastructurii critice şi a pieţei interne de energie. Companiile energetice româneşti trebuie să îndrăznească mai mult, nu doar pe piaţa locală, dar şi la nivel regional.”, a spus Burduja.
În realitate, Consiliul Concurenței și alte autorități române pot face puțin ca să afecteze această tranzacție, pentru că vorbim despre două entități din UE, de o tranzacție comercială care nu schimbă cota de piață a afacerii de distribuție, iar Ungaria nu este un stat ostil, supus vreunei sancțiuni de la Bruxelles. Practic, așa cum se spune în literatura de business anglo-saxonă, este “done deal”.
Faptul că ungurii se “înșurubează” în energia românească prin preluarea uneia dintre cele două firme mari de furnizare (cealaltă fiind a francezilor de la ENGIE) reprezintă însă doar un prim pas către un obiectiv mult mai mare, pe care vecinii noștri îl urmăresc de mult timp. Ei vor gazul din Marea Neagră pe care Petrom și Romgaz vor începe să-l extragă din 2027, și , cel mai probabil, îl vor și obține.
Pentru a arăta acest lucru, trebuie să ne întoarcem câțiva ani în timp.
Vânzarea E-ON nu este văzută cu ochi buni
În iunie 2018, GSZ, compania de transport al gazelor din Ungaria (omoloaga Transgaz), organiza la București o conferință de presă, la care nu a participat niciun oficial român, nici măcar din partea transportatorului român de gaze Transgaz( în condițiile în care acesta este partener cu FGSZ în proiectul BRUA). Scopul acestei conferințe era lămurirea opiniei publice din România că vânzarea gazului din România în Ungaria nu era un lucru așa de rău(și atunci era același scandal cu vânzarea resursei naționale, era scandalul stabilirrii taxării concernului ce urma să extragă din Marea Neagră, compus atunci din Exxon Mobil și Petrom.
În cadrul acestei conferințe, directorul Kristof Terhes, șeful FGSZ, afirma pe un ton ironic că România nu are capacitatea de a consuma gazele din Marea Neagră, deoarece nu are industrie, nu are petrochimie, iar populația este racordată la rețea doar în proporție de 30-35%, spre deosebire de 95% din locuitorii Ungariei. „Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare?”, ne ironiza acesta.
Cu un an în urma acestui eveniment, în 2017, Ungaria decidea unilateral să oprească BRUA pe teritoriul său, să nu mai investească pentru interconectarea cu Austria, așa cum prevedea proiectul inițial, și să redirecționeze gazele către alte state din jur. BRUA, proiect din care cel mai lung segment este pe la noi, avea ca scop declarat aducerea gazului caspic către vestul Europei, dar care Vest se reduce acum la Ungaria, pentru că nu mai are prelungire către Austria. La BRUA, ca sistem adiacent, se leagă conducta Tuzla – Podișor, care este considerat “autostrada gazului din Marea Neagră”, pentru că pe aici se va evacua gazul din Marea Neagră scos de Petrom. În fapt, chiar acum se scoate pe aici gaz din Marea Neagră, de către americanii de la BSOG, însă cantități relative mici – 1 mld. mc anual. Jumătate din acesta gaz este cumpărat de ENGIE, în cadrul unui contract pe termen lung, adică celălalt mare furnizor din România, pe lângă E.ON, care tocmai a fost cumpărat de unguri.
Plan mai vechi
În 2022, americanii de la Exxon Mobil au vândut către Romgaz 50% din compania de proiect ce deținea concesiunea pe zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră, cu rezerve de 100 mld. metri cubi(10 ani de consum al României). Compania statului Romgaz a trebuit să plătească peste 1 miliar de dolari pentru a intra în proiect, însă i-a cedat operarea de proiect către Petromul controlat de austriecii de la OMV, motivând că ei nu au experiență pentru forajul offshore la mare adâncime. În relaitate, Petrom avea și are tot atâta experiență ca și Romgaz în acest tip de foraj, adică 0. Sunt puține companii care dețin experiența și capacitatea logistică să foreze deepwater, iar acestea pot fi contractate, cum au și fost de altfel contractate Transocean și SAIPEM ca să desfășoare lucrări specific în Marea Neagră. Statutul de operator de proiect este essential, pentru că acesta manevrează banii implicați în proiect. Adică Petrom. Romgaz trebuie însă să plătească 50% din cheltuieli, pe baza facturilor pe care I le înaintează Petrom, desigur, după o verificare amănunțită a lor.
Și acum, esențialul.
În ianuarie 2024, Realitatea.net vine cu un document „bombă” care arăta că Exxon, cu mult înainte de a vinde partea sa de concesiune, avea încheiat un contract de vânzare gaz pe termen lung din Marea Neagră către compania maghiară Magyar Foldgazkereskego pentru 2 miliarde de metri cubi anual, adică mai mult de 30% din producția anuală a zăcământului Neptun Deep (maxim 7 miliarde mc, la vârf de producție, dar peste 50%, în primii ani de exploatare). Contractul era încheiat din 2019, iar livările trebuiau să înceapă din 2022. Dacă aceste livrări, din varii motive, nu s-ar fi putut realiza, Exxon se obliga să plătească ungurilor despăgubiri de 200 de milioane de euro anual. Când s-a încheiat acest contract, Foldgazkereskego era deținută de …nemții de la E.ON. În 2021, a fost vândută către….MVM. Da, același MVM care a cumpărat acum E.ON România.
Practic, Exxon era obliga să livreze 2 mld. mc gaz din Marea Neagră companiei de stat ungare MVM. În 2021, americanii decid să-și reevalueze prezenta în zonă și încheie un acord cu Romgaz pentru vânzarea părții lor din proiectul Neptun Deep. Tranzacția se încheie în 2022 iar Romgaz preia Exxon Mobil Bahamas, offshore-ul care deținea jumătate din concesiunea din Marea Neagră, adică chiar firma ce era sub contract cu ungurii MVM. Contractul nu a fost publicat niciodată, însă oficialii Romgaz au susținut că obligația de livrare gaz din Marea Neagră către unguri nu a făcut obiectul înțelegerii, lăsând să se înțeleagă că nu trebuie să dea din gazul românesc către unguri.
Ei au cu ce. Noi…?
Încheierea unui precontract de livrare gaz cu un furnizor mare este o practică uzuală în activitatea de explorare și producție, producătorul asigurându-se astfel că își va putea recupera cheltuielile făcute prin livrări pe termen lung către o firmă potentă financiar. Adică așa cum este, spre exemplu ENGIE, cu care BSOG încheiase anterior scoaterii gazului din perimetrul Midia un contract pe termen lung pentru livrări anuale de 500 milioane mc, contract sub care este și astăzi.
MVM este acum celălalt mare furnizor de gaze din România, pe lângă ENGIE. Doar că și ungurii au nevoie de gaze pe termen lung, dar și Petrom, împreună cu Romgaz, au nevoie să aibă unde să-l desfacă. Din câte cunoaștem, în ceea ce privește gazul din Marea Neagră, există legislație care spune că statul român are drept de preempțiune la achiziția cantităților extrase. Până acum însă, noi nu știm care ar fi instituția desemnată cu achiziția acestui gaz și ce vom face cu el. Să sperăm că nu “un foc mare”, așa cum ne transmitea în 2018 executivul maghiar.
La final, să adăugăm că Ungaria a finalizat în acest an o fabrică de polioli de 1,3 miliarde euro, realizată în parteneriat cu Thyssenkrupp la Tiszaujvaros, investiție din chimice ce are nevoie ca materie primă de multe gaze. Pe de altă parte, România nu mai are industrie chimică, ultima fabrică de îngrășăminte, Azomureș, suspendându-și producția acum două luni iar patronii elvețieni spunând că ar vrea să o și vândă.
Și am închis cercul…