Opinii

Înalta Poartă de la Bruxelles vrea să ne impună Certificatul, dar să ne interzică Crăciunul

Deși își serbează în fiecare an ziua de naștere pe 1 Decembrie, sărbătoarea Marii Uniri, România a arătat anul acesta parcă mai dezbinată ca niciodată. Românii de rând au sărbătorit-o la Alba Iulia. „Specialii” s-au aflat la București, bine protejați de garduri și cătane – ca nu cumva să-și arate poporul „dragostea” pe care o nutresc pentru ei, mai ales după valul patru de covid și tsunami-ul de scumpiri. Președintele Iohannis a fost, poate, cel mai nefericit, iar asta i s-a citit și pe chip, care arăta de parcă Herr Șifonier mâncase toată dimineața numai lămâi. La o adică, supărarea lui era și lesne de înțeles: ce zi superbă de golf a fost ieri și el a pierdut-o ca fraierul depunând coroane de flori la Arcul de Triumf, în loc să dea cu crosa la Pianu de Jos!

Și, ca să-și încheie ziua tot așa cum a început-o, adică total despărțit de poporul care l-a proțăpit în funcția supremă, președintele a dat o recepție de Ziua Națională la Cotroceni. Cu limba de lemn din dotare, ne-a vorbit despre țărișoară, solidaritate, unitate și a deplâns faptul că românii sunt dezbinați, fără să pomenească măcar, în ipocrizia care deja a început să-i devină trăsătura fundamentală, că nimeni din Opoziție nu a fost ieri primit la palatul prezidențial. Iohannis a sărbătorit acolo doar cu colegii lui de la Grivco, securiștii useliști reuniți acum iar la guvernare. Mă gândesc că și-o fi invitat doar camarila de ciolaci și cîți și nu a mai ieșit, cum făcea alte dăți, în geaca roșie, la „băi de mulțime”, de teamă că n-ar fi avut suficiente frigidere, nici în tot palatul, nici în toate casele din Sibiu, pentru câte produse „de dulce” i-ar fi transmis românii de care și-a bătut joc.

Citește și: Iohannis, huiduit la parada militară de la Arcul de Triumf

Răstimp, la Bruxelles conțopiștii europeni n-au stat degeaba și au mai pus o bombă la temelia Europei creștine: Comisia Europeană a transmis o serie de recomandări angajaților săi, sugerându-le că ar fi bine să nu mai folosească termenul de „Crăciun”, ci pe cel de „Sărbători de iarnă”, și să nu se mai adreseze cu „doamnelor și domnilor”, ci cu „stimați colegi”. Deocamdată, reacția opiniei publice a fost atât de ostilă, încât documentul a fost dosit, dar nu poți să știi niciodată ce-au de fapt în cap birocrații ăștia care se bat în piept cu cărămida democrației, dar par mai curând nepoțeii lui Hitler, Stalin și Mussolini. La o adică, așa s-a vorbit, acum câțiva ani, și despre restricții legate de creșterea porcilor în gospodării, legea a fost inițial respinsă, dar iat-o acum, proaspăt votată și la noi, la insistențele aceleiași UE, de clica PSD-PNL-UDMR, adică de groparii micilor gospodării din România. Înalta Poartă de la Bruxelles se dovedește mai haină chiar și decât comuniștii. Pentru că, dacă vă mai amintiți, nici ei nu ne dădeau voie să spunem Crăciun și nici să-i cerem, copii fiind, cadouri lui Moș Crăciun, ci lui Moș Gerilă. Cum trăim sub semnul dictaturii gretelor și al ecologismului de cumetrie, nu m-ar mira să dea UE firman ca de la anul niciun european să nu mai spună nici „Moș Crăciun”, nici „Moș Gerilă”, ci „Moș Încălzilă”, ca să fim în ton cu încălzirea globală.

Citește și: Ursula von der Leyen: UE trebuie să ia în calcul introducerea obligativității vaccinării anti-COVID

M-aș fi așteptat ca o asemenea blasfemie legată de interzicerea cuvântului „Crăciun” să stârnească reacții printre politicienii noștri, mai ales printre ciolacii, olguțele și firuțele din PSD, care toată ziua stau cu tradiția-n gură. Dar ei nu au spus nici pâs – și cu atât mai puțin a zis marele mut de la Cotroceni. Care, neavând copii, probabil nu crede nici în Moș Crăciun, fiindcă lui cadourile magice sub formă de căsuțe ca-n povești i le fac notarii, martorii falși și, eventual, procurorii obedienți. Singurii care s-au pronunțat categoric împotrivă au fost cei de la AUR, iar singura personalitate din sfera culturală care, de asemenea, și-a arătat dezacordul față de inițiativa scoaterii cuvântului „Crăciun” din limbajul curent a fost președintele Academiei, Ioan Aurel Pop. El a avut curajul de a-i pune la punct pe birocrații sexomarxiști de la Bruxelles, care vor să ne impună Certificatul Verde, dar să ne interzică Crăciunul: „Lăsați-ne așa cum suntem și cum am apucat de la moși și strămoși și ocupați-vă de treburi administrative pentru Europa, că sunt destule!” Ce diferență între obedientul președinte al României și curajosul președinte al Academiei! Ce bine i-ar fi acestei țări ca, pe viitor, să fie condusă nu de marionete trase de sfori de la Bruxelles, ci de români adevărați, care să lupte pentru datini și să nu-și plece fruntea în fața diktatelor străine. Poate că într-o zi domnul Ioan Aurel Pop va accepta să candideze la funcția supremă, fiindcă milioane de români și-ar dori asta. Și – cine știe ? – poate că Academia salvează România!

Citește și:

Documentul Comisiei Europene, care recomanda ca termenul ”Crăciun” să fie înlocuit cu „sezonul sărbătorilor”, retras

De Ziua Națională constatăm că experimentul cu neamțul este un eșec total. Trebuie să revenim la românism

Back to top button