JUSTIȚIE

Înalta Curte a sesizat în unanimitate CCR privind modificările la Codurile penale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională privind modificările la Codurile penale în unanimitate, fără să fi existat un singur vot împotrivă.

Din totalul de 95 judecători în funcţie de la ÎCCJ, la şedinţa de judecată a Secţiilor Unite au fost prezenţi 82 judecători. Toţi judecătorii prezenţi au votat pentru sesizarea CCR.

Ministrul eșuat al Justiţiei Cătălin Predoiu se întreba într-un interviu dacă a fost un vot strâns între cei „peste 200 de judecători”

Sorina Matei: Dacă vă pică abuzul la CCR, ce faceţi?

Cătălin Predoiu: Săriţi prea departe. Haideţi s-o luăm uşurel. Vreau să fie foarte limpede în ceea ce priveşte această sesizare a Înaltei Curţi. Au acest drept constituţional, eu nu îl contest în niciun fel ca ministru, ar fi … şi nici al Avocatului Poporului, nici al Opoziţiei, dacă strânge semnături ş.a.m.d. Dincolo de asta sunt argumente juridice. Le voi prezenta la Curtea Constituţională, când va fi judecata acestui caz. Sigur aş fi şi eu curios. Deocamdată, nu ştiu şi probabil că n-o să ştim care a fost proporţia acolo de opinii la Înalta Curte, pentru că şi asta e important, că-s peste 200 de judecători acolo.

Sorina Matei: Secţiile reunite. Da.

Cătălin Predoiu: S-a votat în secţiile reunite. Acum una este să avem un vot 230 la 15, alta e să avem un vot jumătate-jumătate plus unu. E altceva, ca şi element de context. Nu ştiu acest lucru, dar ar fi interesant, pentru că această problemă este doar aparent controversată. De fapt, dacă iei şi analizezi rând pe rând ce spune Curtea, problema nu devine chiar atât de complicată.

Sorina Matei: Înţeleg. Haideţi să ne referim că avem multe teme astăzi…

Cătălin Predoiu: În orice caz, noi credem că proiectul acesta este constituţional şi mai vin cu un argument”, a declarat ministrul Predoiu într.un interviu de la Aleph News din 17 aprilie 2023.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button