Știrile 60m.RO

Înaintarea rusă către Kiev se află într-un ”punct mort”, afirmă Pentagonul; ”ruşii sunt pe cale să facă bilanţul, pentru a-şi regândi” strategia ”şi a încerca să se adapteze provocărilor cu care s-au confruntat”

”Avem senzaţia că, în general, înaintarea armatei ruse (…) către Kiev se află într-un punct mort în acest stadiu”, declară marţi unor jurnalişti un reprezentant al Pentagonului, relatează AFP.

”Credem că are legătură, în parte, cu aprovizionarea lor şi cu probleme de logistică”, declară el.

”Şi credem, de asemenea, mai global”, că ”ruşii sunt pe cale să facă bilanţul, pentru a-şi regândi” strategia ”şi a încerca să se adapteze provocărilor cu care s-au confruntat”, mai declară acest oficial de la Pentagon.

Acest reprezentat al Pentagonului declară că impresionantul convoi militar rus care se află la nord de capitala ucraineană este, în a şasea zi a invaziei Rusiei a Ucrainei, aproape oprit.

Însă Statele Unite cred că acest convoi este hotărât, în continuare, să cucerească Kievul, dacă este necesar printr-un asediu.

Oficialul american din domeniul Apărării citat declară că armata ucraineană continuă să se opună ruşilor, care nu au preluat controlul asupra spaţiului aerian al ţării invadate.

Armata Moscovei nu a reuşit să cucerească nici primul său obiectiv major – Harkovul, al doilea cel mai important oraş ucrainean, situat în nord-estul Ucrainei, teatrul celor mai grele confruntări armate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button